'Ochiul Boului': În groapa de gunoi a Europei (La Repubblica)

''Ochiul Boului'' este cea mai mare groapă de gunoi din România, în care unii au vrut să depoziteze gunoaiele din Napoli. Aici se află o lume 'la capătul lumii', un tărâm dantesc locuit de populaţia reciclatorilor şi care otrăveşte totul împrejur. Este totodată o afacere controlată şi de mâini italiene, se arată într-un amplu reportaj publicat de cotidianul italian La Repubblica şi semnat de Attilio Bolzoni.

La 10 kilometri de Bucureşti se află cea mai înspăimântătoare groapă de gunoi a Europei, o zonă în care cireşii nu mai fac cireşe, grădinile de legume au murit, iar oamenii sunt condamnaţi, scrie autorul reportajului. Numele i l-a dat valea: Ochiul Boului. Până în urmă cu circa 30 de ani a existat aici un lac şi o păşune. Apoi, Ceauşescu a decis să se aducă aici gunoaiele capitalei, iar Ochiul Boului a fost îngropat pentru totdeauna. Pe o suprafaţă de 119 hectare se află o cocoaşă îmbibată cu apă care se lungeşte şi se lărgeşte, urcă, coboară, se ridică din nou până la 40 de metri, iar în interior are cratere fumegânde ca vulcanii, gropi negre şi crevase.

Emanaţiile sale ajung până la Glina şi Popeşti Leordeni, zone nefericite care au alunecat într-una dintre cele mai gigantice gropi de gunoi ale Europei. Un gard verde marchează o graniţă care nu mai există. Maşinile de gunoi ridică nori de praf. La porţi fac de pază ţigani. Sun angajaţi să supravegheze şi să-i gonească pe cei care se strecoară pe crestele de gunoaie pentru a colecta fier, plastic, sticlă, pantofi rupţi, resturi de alimente. Este populaţia care supravieţuieşte de pe urma resturilor altora. Se văd ca nişte puncte negre bărbaţii, femeile şi copiii care cutreieră Ochiul Boului. Se mişcă încet, ochii lor iscodesc, mâinile scotocesc, se scufundă în putreziciune până la genunchi şi reapar din vânătoarea lor mizerabilă întotdeauna cu ceva care îi face să reziste încă o zi.

Ne aflăm pe una dintre prăpastiile unde unii au dorit să transporte ''gunoiul' din Napoli, să ascundă acea mizerie care se întinde între Portici şi Vezuviu, aici, unde se face să dispară totul, orice fel de gunoaie, scrie Attilio Bolzoni. Cele de la Bucureşti şi cele care vin de departe, cele înghesuite în maşini de gunoi vechi care apar pe rampe după apusul soarelui, containerele care debarcă în portul Constanţa, vagoane care pleacă din Bulgaria, încărcături fantomă care vin de la Istanbul. Şi chiar din Italia. Schimburi, traficuri, mafii.

Duhoarea este împinsă de un vânt cald dincolo de gard. Se întinde spre o câmpie ofilită, străpunsă de stâlpi de înaltă tensiune şi schelete de beton armat. Barăci dărăpănate, hangare părăsite. Calea ferată este cea care taie în două şoseaua ce merge la Popeşti Leordeni.

Ultima casă înainte de groapă este cea a Niculinei Anghel. S-a născut în urmă cu 57 de ani în această casă şi nu a plecat niciodată de aici. De la balconul său vede ce se face în vale, 100 de metri mai jos. Buldozerele se văd alături de colină, care este tot mai subţire, pe cale să fie înghiţită în albia unde odată curgea Dâmboviţa. 'Râul se lărgea şi forma un mic lac, unde erau păstrăvi, crapi, iar împrejur vaci şi copiii care se jucau acolo'', îşi aminteşte Niculina. Pe zi ce trece a devenit tot mai mare groapa ''Ochiul Boului''. 'Mai devreme sau mai târziu va înghiţi şi casa mea', spune ea.

Niculina i-a arătat reporterului italian petiţia semnată de jumătate din cei 12.000 de locuitori din Popeşti Leordeni. S-au revoltat împotriva acelei grămezi de mizerie care se mişcă ca şi cum ar fi un lucru viu, care-şi emană duhoarea şi care este pe cale să cucerească şi ultimii metri rămaşi de grădini şi drumuri de ţară. 'Totul este inutil, noi suntem prea mici, iar patronii gunoaielor sunt mari, prea mari pentru noi'', spune Niculina. Prin lege groapa de gunoi ar trebui să se închidă în 2012, dar se sapă tot mai profund în vale.

Dincolo de calea ferată se află un ''magazin mixt''. Mirela şi soţul ei Valentin vând fructe, bere, ziare, pâine, îngheţată. Sunt împresuraţi de mizerie, trăiesc în ea. Şi plătesc factura la gunoi. Ceva mai puţin de 18 lei, echivalentul a cinci sau şase euro pe lună. Un sac de gunoi pe zi, pe care îl ridică într-un coş, dar în schimb au 20 de milioane de tone la uşa casei lor.

Mirela şi Valentin povestesc ce s-a întâmplat anul trecut, în ultima săptămână a lunii mai, după marile inundaţii care au afectat regiunile aflate spre nord. Mirela nu va uita niciodată: ''Duşi de ape s-au înecat mii de cai, câini, porci. I-au adus pe toţi aici, în fiecare noapte îi aruncau în secret la Ochiul Boului''. Valentin a sărit gardul pentru a vedea ce s-a întâmplat cu ei. 'Am văzut cum îi îngropau, unul peste altul'', spune el. Îi lăsau să putrezească în burta depozitului de gunoi. S-au schimbat şi mirosurile în acele nopţi. Emanaţiile aveau un iz acru. Pentru a alunga muştele şi ţânţarii au adus cisterne şi au deversat dezinfectante cu pompele. Groapa era luminată cu faruri puternice şi uneori urlau şi sirenele. O adevărată apocalipsă.

Aerul este poluat. Pământul este murdar. Apa este murdară. 'Noi o fierbem înainte de a ne spăla sau găti', spune Manole Marin, primarul Glinei, cealaltă zonă din această tragică periferie românească unde până cu câţiva ani în urmă se aflau 16 fabrici, iar astăzi se află numai acea despicătură în câmpie cu proeminenţele ei infecte.

La Glina se află alţi 7.000 de ''ciumaţi'' din cauza Ochiului Boului. Castanii sălbatici sunt arşi. Iarba galbenă, bolnavă. Un drum lung drept şi apoi o mulţime de străduţe transversale toate egale. ''Strada Îngustă'', ''Strada Revoluţiei'', ''Strada Rozelor''. Dacă Popeşti Leordeni este construit câţiva metri mai sus, Glina este şi mai bătută de soartă. Se află jos, zdrobită şi sufocată.

Primarul Marin este resemnat: ''Ne-au lut viaţa zi de zi şi an de an, ne-au ucis încet într-o cameră de gazare'. Explică apoi cum au ajuns gunoaiele capitalei la uşa zonei sale. În 1976, Nicolae Ceauşescu a decis să depoziteze gunoiul întregului Bucureşti tocmai aici, în sud-est, în câmpia care avansează 350 de km până la Constanţa, la Marea Neagră. Buldozerele au sosit imediat. În 1978 a început să se descarce gunoiul. Au dispărut râul, lacul, vacile. O prăpastie şi un munte, o altă prăpastie şi alt munte.

Aşa a crescut cel mai mare depozit de gunoaie urbane din România. Au fost deschise gropi de fiecare parte. În 1981, 1987, 1994, 2001 şi 2004. Mai rău decât dictatorul au reuşit să facă doar cei care au cumpărat depozitul ulterior. L-au umplut. De fiecare dată când terminau umplerea gropilor existente începeau să sape alte gropi. Sapă neîncetat în putrefacţia de la Ochiul Boului.

Gunoaiele sunt afacerea formidabilă din România în ultimii ani, consideră reporterul italian. Poate chiar mai mult decât drogurile şi traficul cu fete. Companiile de evacuare a gunoaielor sunt cel puţin la fel de multe precum cazinourile şi sălile de jocuri de noroc, 64 numărate oficial până în 2005, în realitate peste 70 numai în Bucureşti. Sunt în mâinile unor ruşi şi israelieni, ale unor grupuri independente. Firmele ''ecologice'' au în schimb toate finanţatori italieni şi sunt aproape toate legate unele de altele. Chiar şi cea mai mare, de la Ochiul Boului.

Aceasta este comoara Bucureştiului. 'Drumul balcanic' al gunoaielor trece între Glina şi Popeşti Leordeni. Cine conduce acest depozit românesc? Cine este proprietarul Ochiului Boului? 'Dl Victor', au răspuns la telefon. Firma se numeşte ''Ecorec Sa'', iar directorul său general se numeşte Victor Dombrovshi. Directorul de producţie este fiul său. Directorul de personal este nepotul său. Totul în familie. Cel care se prezintă drept ''domnul'' gunoaielor din Bucureşti a pus să supravegheze marele depozit de gunoaie de către o bandă de romi.

''Daţi-l afară pe rahatul de italian', a ordonat Victor imediat după ce reporterul a intrat în regatul său. Nu-i plac băgăcioşii. Dar nu are ceva cu italienii. Dimpotrivă, cu ei a făcut întotdeauna multe afaceri. Gunoaiele îi unesc. Fiecare maşină de gunoi care trece dincolo de gard reprezintă o grămadă de bani pentru Dombrovshi şi asociaţii săi, scrie reporterul italian.

Acţionarii minoritari au fost până în urmă cu câteva luni, doi fraţi din Rieti (centrul Italiei), Sergio şi Giuseppe Pileri, întreprinzători de succes la Bucureşti. Au interese în jocuri de noroc, hipodromuri, imobiliare, companii informatice. Sunt, de asemenea, editorii ''Piazza Italia'', 'periodicul de informaţie europeană al italienilor din România''.

Acţionarul majoritar al 'Ecorec Sa', care are în patrimoniu abisul de la Ochiul Boului, este un sicilian foarte cunoscut. Pentru magistraţii din Palermo este Massimo Ciancimino, fiul lui Don Vito, primarul mafiot de notorietate din anii '70.

Gunoaiele nu au frontiere, la fel ca banii. La 21 octombrie, cu doi ani în urmă, Victor Dombrovshi a vândut pentru suma de 9 milioane şi 375.000 de euro 82% din firma sa 'Ecorec Sa' către 'Agenda 21', o societate controlată de 'Sirco spa', care la rândul său este controlată de către tânărul Ciancimino prin avocaţii săi folosiţi ca acoperire. În tranzacţionarea vânzării consultant a fost un vechi prieten al sicilienilor, inginerul Romano Tronci. Este un cunoscător profund a ceea ce înainte de căderea Zidului Berlinului au fost 'ţările din Est'. Are relaţii bune la Milano unde a fost implicat în ''Tangentopoli, dar a dat ceva lovituri şi în Sicilia.

Capii din Corleone îl spuneau 'comunistul', deoarece se ocupa de unele contracte pentru ''breslele roşii''. Este vorba de contracte privind gunoaiele. La Palermo, îşi ancora iahtul la doc, apoi cobora în oraş şi se aşeza la măsuţa unde se făcea împărţeala între mafioţii şi ''califii'' regiunii. Trei la sută pentru unii şi trei la sută pentru ceilalţi. Inginerul a sfârşit sub proces pentru depozitul de gunoi din Bellolampo.

Există un 'circuit' al gunoaielor. Italia, România, Milano, Palermo, Roma, Napoli - aceleaşi nume şi aceleaşi adrese. Un joc enigmatic al siglelor, acţiunilor cedate sau cumpărate pentru a crea confuzie, ''cutii chinezeşti'', administratori legali care se înregistrează la camerele de comerţ şi semnează contracte de milioane, notează La Repubblica.

''Ne-am dus să căutăm birourile companiilor care trimit la 'Agenda 21' a lui Massimo Ciancimino'', scrie reporterul italian. De la Ochiul Boului la kilometrul zero din Bucureşti, în inima capitalei. Există 'Ecorec Sa', 'Salub' 'Ecologica Mureş'' şi ''Ecologica Baicoli''. ''Toate au fost înfiinţate pentru a recicla gunoiul, le-am găsit pe toate în sectorul 2, Strada Tunari nr 49'', relevă semnatarul reportajului. Este o clădire de culoare corai, aflată la mai puţin de un kilometru de centru, un bloc înainte de sediul IGP, Inspectoratul General al Poliţiei Române. În Strada Tunari nr 49 se află şi redacţia publicaţiei ''Piazza Italia'' şi biroul ''Agenzia Obiettivo Lavoro'', care aparţine tot fraţilor Pileri. O lume mică la capătul lumii. Se cunosc toţi. Gunoiul este un adeziv care nu îi dezlipeşte niciodată.

'Pe mine nu mă interesează cine sunt patronii acestor depozite de gunoaie şi nici nu mă interesează de unde vin banii', exclamă Grigore Trache, primarul din Popeşti Leordeni, care nu se plânge precum colegul său din Glina de ''ciuma'' adusă la Ochiul Boului. Reporterul l-a întrebat despre Victor Dombrovshi. 'Un mare întreprinzător', spune el. L-a întrebat şi despre asociaţii săi. S-a enervat şi ofuscat: 'Voi în Italia mai întâi încarceraţi oamenii şi de abia apoi faceţi anchetele, la noi lucrurile nu merg aşa'.

Ciorile de pe ramuri anunţă sosirea lungului convoi al maşinilor de gunoi care se apropie de cel mai mare depozit de gunoi din România. Ţiganii deschid porţile. Ciorile se năpustesc asupra gunoaielor deversate la Ochiul Boului, îşi încheie articolul reporterul italian.