Occupy Wall Street, mişcarea de protest care a visat să devină universală
Nu s-a materializat nimic concret din mişcarea 'indignaţilor' care au ocupat Wall Street, la 17 septembrie, şi care au dorit să fie imitaţi peste tot în lume. De la etapa lor de închegare şi până azi s-au schimbat multe pentru 'Occupy Wall Street': a trecut de la un protest limitat şi concentrat la New York, la extinderea la nivel naţional, şi a ajuns chiar să fie menţionat de preşedintele Obama şi comparat cu Tea Party. Dar o mişcare, fără o listă clară de revendicări, nu poate fi luată în serios, notează luni ziarul ABC.
Când indignaţii spanioli începeau să plece din piaţa din Madrid, grupul canadian AdBusters lansa americanilor un apel să imite modelul spaniol şi să ocupe Wall Street. Data convocării era 17 septembrie, iar sloganul stoparea influenţei băncilor asupra politicii de la Washington. Sute de tineri au venit în ziua aceea în zona financiară cu intenţia de a ocupa intersecţia străzilor Nassau şi Broad. Dar rândurile lungi de poliţişti i-au împiedicat şi s-au îndreptat spre parcul Zuccotti, pe care l-au redenumit Liberty Plaza, devenind zona lor de campare şi de protest.
Punctul de inflexiune al mişcării a fost la 1 octombrie, când se împlineau două săptămâni de ocupare, iar manifestanţii s-au îndreptat spre Manhattan. Deşi escortaţi tot timpul de poliţie, grupul a invadat zona de circulaţie de pe podul Brooklyn, ceea ce a solicitat intervenţia forţelor de ordine. Bilanţul: 700 de arestări, care au reuşit să atragă atenţia presei, iar fenomenul a explodat în întreaga ţară. Iar cu timpul, în lume.
O constantă a mişcării este însă lipsa unui program concret, ceea ce a transformat-o într-o armă cu dublă tăiş, fără o listă de revendicări, nu poţi fii luat în serios. Cu această idee în minte, indignaţii au spus că vor să atragă atenţia asupra chestiunilor economice menţionate după criza din 2008. Până acum a fost singurul lor succes palpabil. Decalajul în repartizarea bogăţiilor, derivatele financiare, lipsa de proporţionalitate pentru impozitele pe veniturile mijlocii şi cele mari, salvarea băncilor cu bănii publici, sunt câteva din problemele care dispăruseră din dezbateri şi pe care mişcarea le-a readus în atenţie. Întrebarea care se pune acum este cine va profita de pe urmă acestei mişcări?
Nu Obama, care a arătat că le ascultă plângerile, dar care menţine modelul de descentralizare şi complezenţa faţă de Wall Street. Şi nici republicanii care susţin tot ceea ce indignaţii consideră că este de condamnat. Şi desigur nici băncile sau instituţiile financiare. Dar cetăţenii? Mişcarea din SUA nu a venit într-un moment prea bun. În Spania, apropierea alegerilor generale a impus ca cererile indignaţilor să fie prezente în dezbaterile candidaţilor. Iar dacă se va schimba ceva pentru cetăţeni, după alegeri, se va putea vorbi de un succes.
Dar în SUA mai este un an până la alegeri, iar politicienii nu simt că trebuie să promoveze schimbarea pe care o susţin protestatarii. Nici ocuparea nu poate fi prelungită până atunci, deoarece în majoritatea oraşelor răbdarea edililor pare să fi luat sfârşit. Ceea ce va rămâne din 'Occupy Wall Street', în apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2012, va fi ecoul pe care grupul de indignaţi l-a făcut să răsune destul de efemer la nivel universal.
