Obamania şi-a pierdut vigoarea în Europa (AFP)

La patru ani după ce a stârnit un val de entuziasm, Barack Obama suscită tot mai puţin interesul europenilor, care, acaparaţi de criză, urmăresc de la distanţă şi cu puţine aşteptări duelul electoral dintre actualul preşedinte democrat şi rivalul său republican, Mitt Romney, relatează AFP într-un comentariu pe subiectul alegerilor americane.

La ora la care Obama este adulat la Convenţia Democrată, Obamania care a invadat Bătrânul continent în anul 2008 pare să fie o amintire îndepărtată. 'Un anumit sentiment de dezamăgire faţă de preşedintele Obama predomină în Europa', remarcă Fredrik Erixon, expert la Centrul European pentru Economie Politică Internaţională (ECIPE - European Centre for International Political Economy) din Bruxelles. Dar el crede că această dezamăgire 'este mai degrabă rezultatul speranţelor exagerate apărute cu patru ani în urmă decât al adevăratului bilanţ al lui Obama'.

'Aşteptările au fost probabil prea mari', confirmă şi Amine Ait-Chaalal, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Leuven (Belgia). Una dintre aceste aşteptări a fost că 'Obama poate realiza o ruptură radicală cu politicile administraţiei Bush. Dar, în numele continuităţii statului şi al intereselor naţionale americane, această ruptură nu a fost posibilă'.

Influenta revistă germană Der Spiegel rezuma în luna iunie această decepţie prin titlul 'Păcat', ce deschidea o analiză asupra 'preşedinţiei ratate a lui Barack Obama'. În schimb, publicaţia britanică The Economist este mai puţin severă cu liderul american, întrucât consideră 'impresionant' modul în care el 'a gestionat criza şi recesiunea'.

Potrivit experţilor, majoritatea europenilor aprobă liniile generale din politica promovată de Obama, cum ar fi reforma sănătăţii şi retragerea trupelor americane din Irak. Dar acest bilanţ este eclipsat de menţinerea bazei de la Guantanamo, de incapacitatea de a rezolva problemele internaţionale majore, cum ar fi conflictul israeliano-palestinian sau dosarul nuclear iranian, şi de relativul dezinteres faţă de Europa afişat de preşedintele Obama, care a făcut din regiunea Asia-Pacific prioritatea diplomaţiei americane.

În Europa de Est, mai ales în Polonia, preşedintele american este uneori criticat pentru că este prea 'flexibil' faţă de Rusia lui Vladimir Putin.

Dar mai ales criza economică este cea care s-a împotrivit idealismului afişat de Obama în anul 2008, obligându-l să renunţe la o parte din promisiuni. Însă el nu este singurul care suferă din această cauză. Cu excepţia notabilă a cancelarului german, Angela Merkel, toţi marii lideri europeni aflaţi la putere în momentul instalării sale la Casa Albă au fost măturaţi, începând cu britanicul Gordon Brown, continuând cu spaniolul Jose Luis Zapatero şi cu italianul Silvio Berlusconi şi terminând cu francezul Nicolas Sarkozy.

Cu toate acestea, Obama îşi conservă admiraţia europenilor, având în rândul lor o încredere de 80%, cu numai 6% mai redusă decât în anul 2009, potrivit unui sondaj publicat în luna iunie de institutul Pew. Cota sa de popularitate este mult mai ridicată în Europa decât în ţările musulmane, Rusia sau China. 'În Franţa oamenii votează cu Obama' a afirmat recent şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius. Un diplomat american de la Paris estimează că peste 90% dintre francezi doresc ca actualul lider de la Casa Albă să fie reales. 'Pentru majoritatea germanilor, Obama rămâne candidatul favorit', afirmă Ulrike Guerot, expertă la Consiliul European pentru Afaceri Externe. Această preferinţă este generată parţial de reacţia de respingere faţă de adversarii săi, întrucât 'evoluţia recentă a partidului republican suscită serioase rezerve', mai ales în chestiuni ca avortul, consideră ea.

Dar profesorul Ait-Chaalal atenţionează că trebuie să fim prudenţi, pentru că 'Mitt Romney nu a fost încă descoperit de europeni'. Orice ar fi, europenii au conştientizat faptul că salvarea lor nu depinde de rezultatele scrutinului din 6 noiembrie. Ei acum îşi dau seama că 'relativul declin economic al Americii va continua, la fel ca şi cel al Europei, şi că SUA vor fi o forţă mai puţin influentă pe eşichierul internaţional', subliniază Fredrik Erixon.