Obama şi o inevitabilă intervenţie militară în Siria

Administraţia SUA a trasat linia roşie a intervenţiei militare în caz de utilizare a armelor chimice de regimul lui Bashar al-Assad. Preşedintele Barack Obama a făcut paşi modeşti dar fermi în acceptarea unei realităţi inevitabile: războiul din Siria nu poate avea un deznodământ fericit, apropiat şi nici uşor, fără o mai mare implicare militară a SUA şi a aliaţilor lor occidentali şi arabi, notează miercuri ziarul El Pais.

'Utilizarea armelor chimice este şi va fi total inacceptabilă. Dacă faceţi greşeala tragică de a folosi aceste arme, vor exista consecinţe şi veţi fi traşi la răspundere, a avertizat luni Barack Obama. Conflictul din Siria, cu bilanţul său tragic şi efectele de destabilizare în Orientul Mijlociu, a atins un punct în care SUA nu mai pot rămâne impasibile fără să fie pus în pericol, nu doar viitorul Siriei, ci şi influenţa lor în regiune. Chiar şi fără intrarea în joc a armelor chimice, Washingtonul s-ar putea vedea obligat să acţioneze în mod mai agresiv, dacă nu vrea să piardă controlul asupra evenimentelor din această ţară.

Ziarul The New York Times informa săptămâna trecută că s-a angajat o dezbatere în rândul Administraţiei pentru a analiza până unde s-ar putea ajunge în Siria, de la aprovizionarea cu arme a rebelilor şi până la o intervenţie militară directă. Această ultimă opţiune este deocamdată eliminată, dar este posibil să revină pe masă, cel puţin în privinţa preconizării, ca în cazul Balcanilor, a unei forţe de interpunere pentru a garanta o eventuală încetare a focului.

SUA au reuşit deja graţie presiunii diplomatice, o uniune oficială a grupurilor rebele în cadrul Coaliţiei naţionale a forţelor de opoziţie şi revoluţiei siriene. Există încă îndoieli faţă de cine va exercita controlul asupra acestui conglomerat, dar Administraţia americană se pregăteşte să-i ofere recunoaşterea oficială, lucru care ar putea interveni la următoarea conferinţă internaţională asupra conflictului sirian care va avea loc, la 12 decembrie, în Maroc.

Această recunoaştere ar deschide calea unei aprovizionări cu arme, direct sau indirect, prin aliaţii din zonă. Aprovizionarea cu arme ar echilibra războiul, dar nu ar garanta un succes al rebelilor şi nici ca balanţa forţelor de opoziţie să nu se încline în favoarea grupurilor islamice radicale. Este una din marile preocupări ale SUA şi principalul motiv pentru care Washingtonul trebuie să preia frâiele situaţiei. Cu cât durează mai mult conflictul iar SUA se ţin departe, cu atât creşte riscul ca extremiştii să câştige poziţii în Siria şi ceea ce ar putea însemna aceasta pentru Israel, Liban, Iordania sau Irak.

Calea militară nu este nici ea lipsită de riscuri. Ar trebui lansată în pofida opoziţiei Chinei şi Rusiei şi fără aprobarea, prin urmare, a Consiliului de Securitate al ONU, şi cu semnele de întrebare privind poziţia pe care ar adopta-o Egiptul. În schimb, SUA ar avea de partea lor un sprijin puternic al opiniei publice internaţionale cu aliaţi importanţi din lumea arabă şi musulmană, mai ales Turcia şi cooperarea militară a partenerilor lor europeni. O intervenţie militară le-ar oferi totuşi SUA posibilitatea de a juca un rol important în viitorul Siria şi le-ar plasa în poziţia de a putea gestiona o tranziţie ordonată.