Obama, preşedintele precaut, merită al doilea mandat (FT)

Uneori, cel mai riscant curs pentru un politician este cel care promite să elimine riscul. Dacă Barack Obama pierde Casa Albă la scrutinul din 6 noiembrie va fi pentru că şi-a condus de prea multe ori preşedinţia de maniera unui curator de muzeu care duce în braţe un artefact nepreţuit pe o podea de marmură lustruită, este de părere Philip Stephens, editor asociat la Financial Times.

Laitmotivul primului mandat al lui Obama a fost prudenţa. Candidatul inspirat a ajuns să pară introspectiv şi distanţat în preşedinţie. Campania sa de realegere s-a concentrat pe atacarea lui Mitt Romney. În ceea ce priveşte propriile ambiţii pentru următorii patru ani, el a oferit doar conturul cel mai superficial.

Calculul, probabil, a fost că acest lucru va restrânge câmpul de foc al adversarului său. Totuşi opţiunea de a juca cartea siguranţei s-a dovedit periculoasă. Alegătorii sunt preocupaţi mai presus de orice de o economie spasmodică şi o piaţă slabă a locurilor de muncă. Ei au fost lăsaţi în mare parte în întuneric cu privire la ideile lui Obama de redresare. Lui Romney i-a fost dăruit spaţiul de a se prezenta drept candidat care are un plan economic.

Aversiunea lui Obama faţă de risc este explicabilă, consideră Philip Stephens. Rezultatul din noiembrie 2008 a fost mai mult decât o victorie pentru Partidul Democrat, după anii sumbri ale lui George W.Bush. Un politician de culoare care are al doilea prenume Hussein a fost ales de poporul american să ocupe postul cel mai puternic de pe pământ. A fost o alegere cu o profundă semnificaţie culturală şi socială. Infrângerea după un mandat va fi strivitoare pe măsură.

S-ar putea spune că Obama este preşedintele ''slumdog'' al Americii. La fel ca eroul din filmul ''Slumdog Millionaire'' (Milionarul vagabond), regizat de Danny Boyle, el trebuie să-i convingă la nesfârşit pe sceptici că a câştigat premiul. Unele persoane sunt imposibil de convins. Dacă deschizi un post de radio în care intervin telefonic ascultători este evident că o parte a electoratului nu a acceptat niciodată legitimitatea preşedinţiei sale. Romney îl acuză pe Obama că importă 'socialismul european'. Mulţi conservatori pun sub semnul întrebării chiar dreptul său de a deţine un paşaport american.

Performanţele din primul mandat au fost destinate să dezamăgească. Aşteptările mari de la inaugurare s-au ciocnit cu o criză economică la fel de periculoasă ca oricare alta de după anii 1930. În străinătate, moştenirea noului preşedinte a pus în lumină scăderea puterii SUA şi două războaie necâştigate. Speranţele milionului de americani care au venit masiv în ziua inaugurării au fost inaccesibile.

Preşedintele a fost deseori văzut drept lipsit de temperamentul necesar acestui rol. După o carieră în căutarea terenului de mijloc, el a sperat să recupereze componenta bipartizană a politicii americane. Un Partid Republican radicalizat a gândit altfel însă. Odată negată posibilitatea de a găsi un obiectiv comun, Obama a părut aproape că desconsideră politica.

Separarea puterilor cere de la un preşedinte american atât capacitatea de a trece peste capul Congresului cât şi de a ajunge la acorduri cu acesta. Bill Clinton a fost un maestru în acest sens. Obama, care a preţuit sfatul unor prieteni vechi de la Chicago mai mult decât al consilierilor politici imparţiali, a tratat politica ca pe o constrângere imuabilă, mai degrabă decât ca modalitate de a realiza lucruri.

În politica externă, evitarea riscului a făcut ca acţiunea să treneze în urma retoricii şi a intenţiei. Obama a ignorat determinarea lui Benjamin Netanyahu de a evita să vorbească cu palestinienii şi de a extinde colonizarea de către Israel a Cisiordaniei. Preşedintele a înţeles necesitatea de a vorbi Iranului înainte de a decide să-l bombardeze, dar nu a reuşit să urmeze logica propriei înţelegeri. Loviturile dronelor au devenit un sprijin periculos în lupta împotriva terorismului de inspiraţie Al-Qaeda.

Problema preşedintelui este că a navigat prin furtuni cu o inteligenţă precaută. Cei care cred că acest lucru este o stachetă prea joasă trebuie să ia în considerare doar imprudenţa predecesorului său. Retrospectiv, planul de stimulare nu a fost destul de consistent. Cu toate acestea, a părut imens la vremea aceea şi s-a dovedit suficient pentru a împiedica economia să cadă din recesiune în depresie. Fără planurile de salvare, industria auto din SUA ar fi ajuns de domeniul trecutului. În ceea ce priveşte reforma în domeniul sănătăţii, Obama a oferit pur şi simplu tuturor americanilor acces la un tratament medical pe care Romney l-a extins doar la cetăţenii din Massachusetts.

În străinătate, preşedintele a făcut mult pentru a restabili poziţia Americii. Chiar şi o naţiune puternică precum SUA are nevoie de aliaţi pentru a-şi proteja şi promova interesele în lume. Gestionarea relaţiilor cu China a mixat angajamentul cu fermitatea. Războiul din Irak a fost încheiat. Trupele americane se pregătesc să părăsească Afganistanul. Ce se lasă în urmă în aceste ţări este departe de a fi plăcut, dar Obama nu a avut de ales.

Contra-argumentele lui Romney pentru preşedinţie - şi explicaţia pentru o redresare politică puternică care i-ar putea aduce fotoliul de la Casa Albă - este că, în calitate de preşedinte, va fi centristul raţional ce a putut fi văzut în ultimele săptămâni şi nu conservatorul agresiv care şi-a croit drum spre alegerile primare republicane.

Candidatul republican a fost pro şi contra multor lucruri de-a lungul anilor. Uneori a fost pro-viaţă, alteori pro-alegere. A fost de partea imigranţilor hispanici şi a celor care sprijină 'auto-deportarea'. Totuşi este corect să se releve că Romney arată mai confortabil în rolul de moderat decât ca ''majoretă'' a Tea Party. Romney cel autentic este probabil mai aproape de politicianul dezbaterilor prezidenţiale decât de discursurile de la tribună din alegerile primare.

Problema lui Obama a constat în a trece puntea imaginării de alternative. Acasă şi în străinătate lucrurile ar fi putut sta mult mai rău. Sarcina sa ar fi fost uşurată dacă nu ar fi fost atât de precaut cu privire la viitor. Dar timiditatea nu este un păcat mortal. Preşedintele ''slumdog'' câştigă un al doilea mandat.