Oana Gheorghiu: Sub nicio formă nu se poate vorbi despre mine ca fiind antiamerican

Oana Gheorghiu (Daruieste Viata) (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Ana Ion
09.11.2025
Oana Gheorghiu (Daruieste Viata) (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Ana Ion
09.11.2025

Acuzată de Sorin Grindeanu că e antiamericană, viceprim-ministra Oana Gheorghiu a declarat sâmbătă că a avut mereu o admiraţie profundă pentru Statele Unite ale Americii şi a subliniat că nu poate fi considerată „în niciun fel antiamericană”.

Într-o intervenţie la Digi24, aceasta a afirmat că sprijină cu toată convingerea Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA.

„Am scris, la un moment dat, într-un context emoţional puternic – cred că pentru toată lumea, nu doar pentru mine – nişte cuvinte poate prea dure, chiar şi pentru mine. Îmi asum acel moment. Totuşi, asta nu justifică eticheta de antiamerican. Am trăit în comunism, iar tatăl meu asculta ‘Vocea Americii’. Am crescut cu speranţa că vor veni americanii. Am admirat şi admir în continuare tot ceea ce reprezintă America şi democraţia americană. Ca membru al Guvernului României, susţin cu toată puterea mea Parteneriatul strategic cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană. Sub nicio formă nu se poate vorbi despre mine ca fiind antiamericană”, a declarat Oana Gheorghiu, citată de Agerpres.

Referindu-se la preşedintele SUA, Donald Trump, vicepremierul l-a descris drept un politician „atipic”, cu care „nu rezonează deloc”.

Întrebată ce părere are, în mod sincer, despre Trump, Gheorghiu a spus: „Cred că este un politician atipic pentru America, un lider cu care nu rezonez absolut deloc. Modul în care acţionează mi se pare uneori bizar, mai ales raportat la America. Sper însă să facă ceea ce este corect pentru Statele Unite şi pentru Europa.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor