Oamenii de ştiinţă descoperă adevărata vârstă a Lunii

O echipă de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a publicat un studiu care atestă faptul că Luna are o vârstă de minim 4,51 miliarde de ani, asta însemnând că formarea ei a avut loc cu milioane de ani mai devreme decât au estimat oamenii de ştiinţă şi cu numai 30 milioane de ani după formarea Pământului.

Descoperirile se bazează pe analiza mineralelor lunare, aduse de Apollo 14 pe Pământ în 1971, printre care se află şi zirconiu. Vârsta Lunii a fost greu de determinat deoarece mostrele aduse pe Terra conţin o serie de fragmente "contaminate" cu mai multe tipuri de roci. Echipa a reuşit, însă, analizarea a opt mostre de zirconiu în condiţii imaculate, în laboratorul de la Universitatea Princeton.

Raportul UCLA a fost publicat pe 11 ianuarie, în jurnalul Science Advances.”Zirconiul este cel mai bun ceas al naturii”, afirmă co-autorul studiului, Kevin McKeegan, profesor de geochimie şi cosmochimie de la Universitatea din California. ”Este cel mai bun mineral pentru conservarea istoriei geologice şi pentru dezvăluirea datelor despre locul de origine", a adăugat el.

Grupul a folosit tehnici de spectrometrie de masă pentru a studia mostrele de zircon şi a comparat datele spectrometrice cu cifrele atribuite timpului formării sistemului solar.

Rezultatele au arătat că luna s-a format cu ”numai” 60 milioane ani după naşterea sistemului solar. Anterior se crezuse că evenimentul a avut loc la 100 sau 200 milioane de ani după formarea sistemului solar. Cercetările anterioare au estimat vârsta Lunii pe baza rocilor "contaminate" cu alte minerale după multiple coliziuni, însă acestea nu indicau de fapt "vârsta Lunii", ci momentul la care au avut loc alte evenimente, după cum a precizat McKeegan.

Oamenii de ştiinţă de la UCLA continuă să studieze mostrele de zirconiu aduse de astronauţii misiunii Apollo pentru a afla mai multe informaţii despre perioada timpurie a Lunii.

În 2016, o echipă de geochimişti de la UCLA a emis ipoteza că luna a fost formată în urma unui coliziuni frontale, violente dintre un Pământ timpuriu şi o ”planetă embrion”, numită Theia. Coliziunea Pământului cu Theia ar fi creat o lună lichefiată, care ulterior s-a solidificat. Oameni de ştiinţă cred că, imediat după formare, cea mai mare parte a suprafeţei lunii era acoperită cu magmă.

Teoria coliziunii frontale este, însă, invalidată de unele descoperiri, inclusiv mai vechi. Experimente NASA au arătat anomalii şocante ale compoziţiei Lunii. Testele agenţiei americane au arătat că satelitul vibrează zeci de minute, la impactul cu corpuri - inclusiv cele de impulsuri relativ mici. Rezultatele testelor au condus la ipoteza - uimitoare de altfel - că Luna ar fi, de fapt, goală în interior, şi având o structură elastică - cel mai probabil metalică.

Această ipoteză care a stârnit tulburare în lumea ştiinţifică este singura capabilă să explice fenomenul vibraţiei Lunii.