Parodontoza nu doare la început. De ce nu ar trebui să ignorăm sângerarea gingiilor

Boala parodontală poate evolua ani întregi cu simptome aparent minore. Sângerarea gingiilor, retracţia gingivală sau respiraţia neplăcută persistentă nu ar trebui considerate normale, iar identificarea problemei din timp poate face o diferenţă majoră.

Ca medic stomatolog, unul dintre lucrurile pe care încerc să le explic frecvent pacienţilor este foarte simplu: gingiile sănătoase nu ar trebui să sângereze în mod repetat

Cu toate acestea, foarte mulţi oameni observă sânge atunci când se spală pe dinţi şi îl consideră ceva banal. Cred că au folosit o periuţă prea tare, că au insistat prea mult într-o anumită zonă sau că „aşa sunt gingiile lor”.

Uneori poate exista într-adevăr o iritaţie temporară. Dar atunci când sângerarea apare frecvent, ea poate fi unul dintre primele semne ale unei inflamaţii gingivale şi merită investigată.

Problemă bolii parodontale este tocmai aceasta: în fazele iniţiale poate evolua fără durere şi fără simptome spectaculoase. Pacientul nu simte neapărat că are o problemă serioasă şi, din acest motiv, poate amâna ani de zile consultul.

Ceea ce este numit în mod obişnuit „parodontoză” poartă în limbaj medical denumirea de parodontită. Este o boală inflamatorie care afectează structurile care susţin dintele – gingia, ligamentele din jurul dintelui şi, în forme mai avansate, osul.

Totul poate începe cu o simplă inflamaţie a gingiei

În foarte multe situaţii, procesul începe cu acumularea plăcii bacteriene în jurul dinţilor.

Gingia devine inflamată, mai sensibilă şi poate sângera la periaj sau la folosirea aţei dentare. În această etapă vorbim adesea despre gingivită.

Vestea bună este că gingivita poate fi reversibilă dacă este depistată şi tratată corespunzător.

Problemă apare atunci când inflamaţia persistă şi pătrunde mai profund în ţesuturile care susţin dinţii. Atunci putem vorbi despre parodontită.

În timp, gingia se poate retrage, între dinte şi gingie pot apărea spaţii mai profunde – aşa-numitele pungi parodontale – iar osul care susţine dinţii poate începe să se resoarbă.

Dinţii pot părea mai lungi, pot apărea spaţii între ei, iar în stadii avansate pot deveni mobili.

Aici este important de înţeles un lucru: mobilitatea dentară este un semn tardiv, nu începutul bolii

Nu trebuie să aşteptăm până când un dinte începe să se mişte pentru a ne întreba dacă există o problemă parodontală.

O afecţiune foarte răspândită, dar adesea subestimată

La nivel mondial, boala parodontală reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice, iar formele severe afectează peste un miliard de oameni.

În România, situaţia este mai greu de cuantificat cu precizie, deoarece lipsesc încă date epidemiologice naţionale recente şi complete care să permită afirmaţii de tipul „un anumit procent dintre români suferă de parodontită”.

Din acest motiv, aş evita statisticile spectaculoase care circulă uneori în spaţiul public şi care susţin că 70%, 80% sau chiar 90% dintre români ar avea „parodontoză”.

Realitatea este suficient de importanţă şi fără exagerări: vedem frecvent în cabinet inflamaţii gingivale, retracţii ale gingiilor, acumulări importante de tartru şi diferite stadii ale bolii parodontale.

Şi, poate cel mai important, vedem pacienţi care ajung târziu tocmai pentru că nu i-a durut nimic.

Care sunt semnele pe care nu ar trebui să le ignorăm

Există câteva semnale care justifică o evaluare stomatologică, mai ales atunci când persistă:

• sângerarea gingiilor la periaj sau spontan;

• gingii roşii, umflate sau sensibile;

• retragerea gingiei;

• impresia că unul sau mai mulţi dinţi au devenit „mai lungi”;

• respiraţie neplăcută persistentă;

• gust neplăcut recurent;

• apariţia unor spaţii noi între dinţi;

• modificarea poziţiei unor dinţi;

• sensibilitate dentară apărută odată cu retragerea gingiilor;

• mobilitatea dentară.

Prezenţa unuia dintre aceste semne nu înseamnă automat că pacientul are o formă severă de parodontită.

Înseamnă însă că merită făcută o evaluare.

"Dar eu mă spăl pe dinţi

Aceasta este o replică pe care o aud des.

Şi este perfect posibil ca o persoană să se spele pe dinţi de două ori pe zi şi totuşi să dezvolte probleme parodontale.

Contează foarte mult cum se face igiena, nu doar de câte ori.

Există zone greu accesibile periuţei obişnuite, în special între dinţi. De aceea, în funcţie de situaţie, medicul poate recomanda aţă dentară, periuţe interdentare sau alte metode de igienizare.

De asemenea, tartrul deja format nu poate fi îndepărtat prin simplul periaj acasă. El necesită igienizare profesională.

Mai există şi factori individuali care influenţează riscul.

Fumatul poate ascunde chiar unul dintre semne

Fumatul este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru boală parodontală.

În mod paradoxal, fumătorii pot avea uneori mai puţină sângerare vizibilă a gingiilor decât nefumătorii, deoarece nicotina influenţează circulaţia sanguină locală.

Asta nu înseamnă că gingiile sunt mai sănătoase.

Dimpotrivă, boala poate evolua fără unul dintre cele mai evidente semnale de alarmă.

Cercetări efectuate şi pe pacienţi din România au identificat o asociere între fumat şi severitatea bolii parodontale.

Renunţarea la fumat este importantă nu doar pentru sănătatea generală, ci şi pentru prognosticul tratamentului parodontal.

Legătura cu diabetul

O atenţie specială trebuie acordată şi pacienţilor cu diabet.

Diabetul şi boala parodontală au o relaţie complexă, bidirecţională. Un diabet insuficient controlat poate favoriza inflamaţia şi poate creşte riscul sau severitatea bolii parodontale.

În acelaşi timp, inflamaţia parodontală cronică poate face mai dificil controlul metabolic.

De aceea, sănătatea orală nu ar trebui privită ca fiind complet separată de restul organismului.

Gura face parte din organism, iar inflamaţia cronică de aici nu este un fenomen izolat.

Parodontoza este ereditară?

Aud uneori pacienţi spunând: „Şi părinţii mei şi-au pierdut dinţii devreme, probabil asta voi păţi şi eu”.

Există într-adevăr o componentă de susceptibilitate individuală şi genetică, iar unele persoane pot avea un risc mai mare decât altele.

Dar predispoziţia nu înseamnă destin.

Igiena, fumatul, controlul diabetului, frecvenţa controalelor şi intervenţia precoce contează enorm.

Faptul că există cazuri în familie este mai degrabă un motiv pentru monitorizare atentă decât un motiv de resemnare.

Se poate trata?

Una dintre cele mai mari temeri ale pacienţilor este că diagnosticul de parodontită înseamnă automat pierderea dinţilor.

Nu este aşa.

În foarte multe situaţii, boala poate fi controlată, iar dinţii pot fi păstraţi pentru perioade foarte lungi.

Tratamentul diferă în funcţie de stadiul şi severitatea bolii.

Poate presupune îndepărtarea profesională a plăcii şi tartrului, curăţarea atentă a suprafeţelor radiculare, îmbunătăţirea tehnicii de igienă acasă şi, în anumite cazuri, proceduri parodontale mai complexe.

Dar există un element fără de care tratamentul nu poate avea succes pe termen lung: întreţinerea

Boala parodontală necesită monitorizare.

După stabilizarea situaţiei, pacientul trebuie să continue controalele periodice şi igienizările recomandate de medic.

Nu aşteptaţi durerea

Dacă ar trebui să rămână o singură idee din acest articol, aceasta ar fi următoarea:

nu aşteptaţi durerea pentru a verifica sănătatea gingiilor.

Durerea este un sistem de alarmă util, dar în boala parodontală alarma poate suna foarte târziu.

Un control periodic poate identifica sângerarea gingivală, pungile parodontale, retracţiile şi pierderea de os înainte ca pacientul să observe modificări majore.

Iar cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât avem mai multe posibilităţi de a proteja ţesuturile şi dinţii.

Nu orice sângerare înseamnă parodontită. Nu orice retracţie gingivală înseamnă că un dinte va fi pierdut.

Dar nici nu este bine să normalizăm aceste semne.

În cabinet, unul dintre cele mai bune scenarii este pacientul care vine şi spune: „Am observat ceva şi am vrut să verific”.

Pentru că, în stomatologie, prevenţia şi diagnosticul precoce sunt aproape întotdeauna mai simple decât încercarea de a recupera ceea ce s-a pierdut deja.

Gingiile care sângerează în mod repetat încearcă să ne spună ceva. Merită să le ascultăm înainte ca problema să devină una mult mai dificilă.

Articol scris pentru Epoch Times de colaboratorul nostru dr. Alexandru Hioară, un specialist cu experienţă în domeniul sănătăţii dentare.