O soluţie negociată pentru Siria?

Potrivit unui raport publicat luni de ziarul Ashark al-Awsat ar exista un plan acceptat în primă instanţă de părţile implicate privind Siria. Alte indicii sunt declaraţia şefului forţelor de opoziţiei, Mouaz al-Khatib, care pare să fi renunţat la condiţia prealabilă privind exilul preşedintelui Assad; activitatea frenetică a guvernului rus, profund interesat de obţinerea unui aranjament cu ajutorul Washingtonului; deschiderea guvernului sirian faţă de o negociere, şi care pare acum dispus să emită o nouă amnistiere totală pentru zeci de mii de deţinuţi, sau de a raliere a minorităţii kurde la cadrul de negociere, notează marţi cotidianul spaniol Las Provincias.

Calificarea drept soluţie a acestui raport publicat de ziarul Ashraq al-Awsat nu este hazardată: ziarul, editat la Londra, este o voce a guvernului saudit, proprietarul său este prinţul Faisal bin-Salman, fiul prinţului moştenitor, Salman bin-Abdulaziz, şi reflectă fără îndoială un punct de vedere al Riadului. Ceea ce înseamnă că guvernul saudit, unul din principalii susţinători şi finanţatori ai rebeliunii siriene (alături de Qatar şi Turcia) este de acord. Mai mult chiar, permite difuzarea acestui plan al cărui element central este ca Assad să nu mai fie obligat să plece şi care, cu acordul Moscovei şi Washingtonului se va transforma într-o declaraţie comună la Consiliul de Securitate al ONU, într-o sesiune ad hoc prezidată de secretarul general Ban Ki-moon.

Planul prevede crearea unui 'Consiliu al Înţelepţilor' al tuturor părţilor, prezidate până acum de vicepreşedintele Farouq al-Sharaa, neimplicate în violenţă, şi care ar gestiona ţara şi ar pregăti alegerile şi reforma constituţională, totul fără niciun fel de ingerinţă străină. Planul aminteşte de ultima interpretare a unui potenţial aranjament avansat de însuşi al-Khatib care lăsa calea deschisă unei eventuale căi pentru ca Assad 'să abandoneze ţara cu minimumul de sânge şi de distrugeri'. Faptul că informaţia apărută în ziar poate fi considerat un criteriu saudit este relevant: ţinând cont de relaţiile strânse americano-saudite se poate spune că Riadul o publică cu acordul şi chiar la cererea Washingtonului.

Ceea ce ar explica şi profilul foarte discret menţinut până acum de Administraţia Obama dar care introduce elemente de noutate după ce au fost luate în considerare toate aspectele dramei. Primul este ştiut: teama americanilor ca facţiunea rebelă islamistă-radicală, cea mai eficientă militar şi care a dat cel mai mare număr de morţi, să fie cea care să câştige lupta politică post-război. Vectorii săi, în principalul frontul Al-Nusra, practic o filială a Al-Qaeda, nu face parte din Coaliţia Naţională a opoziţiei, pe care o califică drept o creaţie saudito-oocidentală şi nereprezentativă...

Observatori atenţi au remarcat că în discursul său privind Starea Naţiunii, preşedintele Obama nu a cerut plecarea prealabilă a lui Assad, lucru menţionat de atâtea ori înainte, ci a subliniat că pentru Washington conflictul a trecut de la 'o tranziţie' la 'un statu quo' (care implică un fenomen de durată şi mai stabil) şi ar putea reflecta punctul de vedere al noului secretar de stat, Kerry, adept al şcolii realiste şi care în privinţa Siriei mizează pe o strânsă cooperare... cu Rusia. Moscova i-a întors serviciul şi i-a invitat în martie pe ministrul sirian de externe, Walid Moallen, şi pe şeful opoziţiei al-Khatib... S-ar putea întâlni aici cei doi? Nu este sigur, dar este un indiciu al unei evoluţii diplomatice a conflictului şi a modului cum Washingtonul vrea să-l gestioneze. În lipsa unei soluţii militare trebuie să primeze resursele politice şi pragmatismul.