O companie chineză vrea să asigure 40% din finanţarea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă

Rodin Traicu, secretarul de stat în Ministerul Economiei, a declarat că China Guandong Group, ar putea asigura circa 40% din investiţia pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, informează Realitatea TV.
Centrala Atomo-Electrică Cernavodă (Epoch Times România)
Ana Petrescu
30.10.2012

Rodin Traicu, secretarul de stat în Ministerul Economiei, a declarat că China Guandong Group, ar putea asigura circa 40% din investiţia pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, informează Realitatea TV.

"Am discutat posibilitatea ca societatea chineză să investească aproape 40% din necesarul investiţional pentru unităţile nucleare 3 şi 4, în partea clasică a centralei, adică echipamente electrice, circuite, turbine, generator. A fost o discuţie deosebit de importantă, mult mai importantă decât mă aşteptam. Tonusul nostru faţă de cele două reactoare a crescut simţitor", a precizat, într-o conferinţă de presă, Rodin Traicu.

În 2007 a fost iniţiat acest proiect, evaluat la 4 miliarde de euro, ale cărui lucrări erau preconizate să înceapă în anul 2010. Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian).

La sfârşitul anului 2010, companiile CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la proiect din cauza nemulţumirii felului în care au decurs discuţiile, astfel încât Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect. Proiectul a stagnat după retragerea celor patru companii, deoarece Guvernul nu a reuşit să atragă alţi investitori.

Cu toate acestea, acum câteva săptămâni, secretarul de stat din cadru Ministerului Economiei preciza că Guvernul vrea să recheme în proiect companiile CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez.

Comisia Naţională de Prognoză a realizat un studiu pe care l-a prezentat de curând potrivit căruia punerea în funcţiune a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă nu s-ar putea face înainte de anul 2020, din cauza neclarităţilor cu privire la capacitatea României de a finanţa investiţia şi structura acţionariatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor