Numele unor superbogaţi cu averea ascunsă în paradisuri offshore, dezvăluite printr-o scurgere de e-mailuri
alte articole
Milioane de emailuri ale industriei financiare offshore din Marea Britanie au ajuns în posesia jurnaliştilor, expunând pentru prima dată identitatea a mii de bogaţi anonimi din întreaga lume, de la preşedinţi la plutocraţi, de la fiica unui dictator notoriu la un milionar britanic acuzat de ascunderea bunurilor de la fosta lui soţie, relatează The Guardian.
Scurgerea a 2 milioane de emailuri şi de alte documente, în principal din paradisul offshore din Insulele Virgine Britanice (BVI), are potenţialul de a provoca un şoc seismic la nivel mondial pentru un comerţ off-shore în plină expansiune.
În Franţa, Jean-Jacques Augier, co-trezorierul campaniei preşedintelui François Hollande şi totodată un prieten apropiat al acestuia, a fost forţat să îşi identifice în mod public partenerul său de afaceri chinez. În Mongolia, ministrul de finanţe şi vicepreşedinte al Parlamentului, Bayartsogt Sangajav, susţine că ar putea demisiona din politică, în urma acestei anchete privind o companie şi un cont elveţian înfiinţate în perioada în care era ministru de finanţe între 2008 şi 2012.
Cei doi pot fi numiţi pentru prima dată, deoarece s-au folosit de companii din paradisuri offshore, în special în Insulele Virgine Britanice, unde identitatea proprietarilor rămâne în mod normal secretă.
Numele au fost dezvăluite în cadrul unui proiect inovator desfăşurat de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie [ICIJ], în colaborare cu The Guardian şi alte organisme ale mass-media internaţionale, care îşi publică rezultatele de cercetare în comun în această săptămână.
Proiectul se poate dovedi extrem de dăunător pentru siguranţa celor mai bogaţi oameni din lume, deveniţi dintr-o dată nesiguri că averile lor rămân ascunse guvernelor şi vecinilor.
Printre clienţii Insulelor Virgine Britanice se numără Scot Young, un asociat al oligarhului rus, Boris Berezovski, care se află în prezent în închisoare pentru că a sfidat instanţa, ascunzând active de la fosta sa soţie.
Un altul este Achilleas Kallakis. Acesta se află în închisoare, după ce acesta s-a folosit de companii false din BVI pentru a obţine o sumă record de 750 de milioane de lire sterline în credite imobiliare de la bănci britanice şi irlandeze.
Dincolo de britanicii care îşi ascundeau bogăţia offshore, jurnaliştii au identificat un număr mare de oficiali guvernamentali şi de familii bogate din întreaga lume (din Canada, Statele Unite, India, Pakistan, Indonezia, Iran, China, Tailanda, dar şi din foste state comuniste), ale căror companii secrete aveau sediul în special în Insulele Virgine Britanice.
Pe lista bogaţilor cu averea ascunsă în paradisuri offshore se numără:
Preşedintele Azerbaidjanului şi familia sa. Un magnat local al construcţiilor, Hassan Gozal, controlează companii create în numele celor două fiice ale preşedintelui Ilham Aliyev.
Soţia vicepremierului rus. Soţul Olgăi Şuvalova, omul de afaceri şi politicianul, Igor Şuvalov, a negat acuzaţiile de activităţi ilicite în afacerile sale off-shore.
Maria Imelda Marcos Manotoc, în prezent guvernatoare a unei provincii şi fiica cea mare a fostului preşedinte filipinez Ferdinand Marcos, cunoscut pentru fapte de corupţie.
Bogata colecţionară spaniolă de artă baroneasa Carmen Thyssen-Bornemisza, fostă regină a frumuseţii şi văduva magnatului oţelului, Thyssen, care se foloseşte de companii offshore pentru a cumpăra tablouri.
Se estimează că peste 20 de trilioane de dolari, aparţinând unor persoane fizice bogate, ar putea fi depozitate în conturile off-shore din Insulele Virgine Britanice - cel mai de succes paradis fiscal secret care găzduia bogaţi.
Micro-statul din Caraibe a inclus peste un milion de astfel de entităţi offshore din momentul în care a început să se promoveze la nivel mondial în anii '80, iar identitatea proprietarilor adevăraţi nu a fost până în prezent niciodată dezvăluită.