Nu sistemul democratic trebuie blamat pentru ascensiunea populiştilor (editorialist FT)
O „insurgenţă” populistă a expus deficienţele profunde din sistemul democratic. Lucrul de care este nevoie e o doză tonică de eficienţă autoritară. Editorul asociat al Financial Times, Philip Stephens, remarcă faptul că a auzit această formulare aproape peste tot. O spun oficialii chinezi dornici să pună în contrast procesul hotărât de luare a deciziilor în Beijingul autocratic cu deriva debilitantă din democraţiile liberale. În altă parte, starea de rău a naţiunilor bogate dezminte pretenţiile neocolonialiste de universalitate a valorilor occidentale.
Argumentul este mai mult decât înşelător, potrivit editorialistului britanic. El clasifică presiunile cu care se confruntă statele pretutindeni drept o provocare unică pentru democraţii. Nuanţe care se fac ecoul disperării s-au strecurat în discursul politicienilor aleşi. Liderii se plâng de neputinţa lor. Trăiesc, spun ei, într-o epocă a anti-politicii. Invitaţia adresată alegătorilor este să se debaraseze de ei. Fie că este vorba de ''Mişcarea Cinci Stele'' (M5S) din Italia sau UKIP din Marea Britanie, vântul suflă în pupa populiştilor îmbrăcaţi în hainele patrioţilor.
UKIP, un partid ridiculizat odată de premierul David Cameron, drept 'ţăcăniţi, excentrici şi rasişti ascunşi', a obţinut peste 20% din voturi la alegerile locale prin populismul său anti-imigraţie şi anti-Europa. Premierul britanic se simte acum obligat să legifereze pentru a opri sosirea mai multor străini. M5S a paralizat politica italiană. În Grecia şi Ungaria, există o linie subţire între populism de dreapta şi fascism. Frontul Naţional anti-islamic din Franţa este înfloritor. Finlanda are formaţiunea ''Adevăraţii finlandezi''. Premierul ungar Viktor Orban înclină spre extremismul xenofob al partidului Jobbik, care are o agendă ce aminteşte neplăcut de anii 1930.
Dincolo de faptul că abordează nemulţumirile generate de scăderea nivelului de trai, ceea ce uneşte aceste mişcări este ostilitatea profundă faţă de 'lumea exterioară' - faţă de UE, forţele globalizării şi(sau imigraţie. Britanicii nu vor să fie dirijaţi de 'Bruxelles', francezii nu doresc capitularea modelului social civilizat în faţa concurenţei salariilor mici din China. Imigranţii, întotdeauna un ţap ispăşitor în perioade de stres, sunt acuzaţi de furt de locuri de muncă şi subminarea coeziunii sociale şi culturale.
Democraţia cere uneori compromisuri pe termen scurt între legitimitate şi eficienţă, notează Stephens. Împărţirea unei zone geografice în districte de vot, pentru a oferi un avantaj nedrept unui partid, ca în SUA, sau fragmentarea geografică a loialităţilor de partid, ca în Marea Britanie, prejudiciază un guvern eficient. Conducerea republicană este speriată de populismul Tea Party, în timp ce Cameron se teme de atractivitatea pe care UKIP o exercită asupra unei baze conservatoare îmbătrânite şi în scădere.
Privind la evenimentele din Europa din ultimii ani nu este greu de imaginat că un autocrat benign ar fi putut face o treabă mai bună decât cele 27 de guverne alese pentru a pune capăt agoniei prelungite a zonei euro, potrivit lui Stephens. Des-auzita descriere a democraţiei drept cea mai rea formă de guvernare, cu excepţia tuturor alternativelor, este aproape adevărată. Nu mulţi europeni ar schimba dreptul de vot pe o soluţie rapidă în zona euro.
Este greşit să concluzionezi că, deoarece democraţiile sunt afectate de naţionalism, vina este a sistemului democratic. Există explicaţii mai prozaice. Unii ar începe cu defectele proiectului originar al euro, alţii ar da vina pe o credinţă aproape sinucigaşă în economia austerităţii, care a transformat o recesiune post-crah în depresie prelungită.
Ar trebui însă examinată calitatea leadership-ului. Compararea liderilor de astăzi cu giganţii postbelici ai Europei oferă mai mult de jumătate din explicaţia dezordinii actuale. Într-o privinţă, populiştii merg pe firul raţionamentului. Anxietatea şi furia electoratelor europene reflectă un eşec al guvernelor. Preşedinţi şi premieri descoperă că vechiile pârghii de putere nu mai funcţionează. Promisiunile sunt încălcate nu dintr-o intenţie malignă ci pentru că capacitatea ţărilor individuale de a acţiona a fost constrânsă.
Conexiunea aici nu este cu slăbiciunile democraţiei şi nici cu UE sau imigranţii. Vinovatul, dacă se poate numi aşa, este globalizarea. Mega-tendinţa politică a ultimelor decenii a fost extinderea puterii - de la state către alţi actori şi de la vechile elite la cetăţeni.
Interdependenţa economică şi comunicaţiile fără frontiere fac ca guvernele sa concureze cu companiile multinaţionale, cu o proliferare de organizaţii nestatale şi cu identităţi religioase şi etnice care nu au niciun respect pentru frontierele naţionale. Mai aproape de casă, revoluţia digitală oferă o voce mai puternică celor fără acces odată la dezbaterile politice.
Este un teren fertil pentru politica nemulţumirilor. Aceasta explică paradoxul creşterii naţionalismului într-o lume în care naţiunile sunt mai slabe. Atractivitatea populiştilor constă în promisiunea lor necinstită de a oferi ceva mai bun.
