Noul punct central al zonei euro: datoriile şi economia Spaniei

Guvernul spaniol afectat de datorii şi economia cu probleme a ţării reprezintă cea mai nouă faţă a crizei datoriilor din Europa.
Problemele economice ale Spaniei se reflectă pe ecranele bursei de acţiuni din New York, 23 iulie (STAN HONDA / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
24.07.2012

Guvernul spaniol afectat de datorii şi economia cu probleme a ţării reprezintă cea mai nouă faţă a crizei datoriilor din Europa, potrivit unui raport VOA.

Pieţele bursiere din Asia, Europa şi Statele Unite au scăzut luni, din cauza temerilor că Madridul va avea nevoie de un plan internaţional de salvare după ce costurile de împrumut ale ţării au crescut peste nivelul la care Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să îşi asigure pachete de salvare.

Ministrul economiei, Luis de Guindos, a negat că Spania ar avea nevoie de ajutor dincolo de un pachet de 122 miliarde de dolari pe care Europa l-a sancţionat deja pentru sistemul bancar spaniol aflat în dificultate.

Piaţa bursieră din Spania a scăzut brusc, luni, pentru a doua zi consecutivă de tranzacţionare. Oficialii au încercat să reducă această cădere liberă, interzicând practica de vânzare în lipsă a acţiunilor financiare pentru trei luni, pe baza teoriei că aceasta contribuie la o piaţă în declin. În cazul vânzării în lipsă, investitorii au pariat că preţul acţiunilor va scădea, împrumutând acţiuni de la un broker, vânzându-le, şi apoi încercând să le cumpere înapoi, la un preţ mai ieftin, diferenţa de preţ rămânându-le lor.

Spania a impus măsuri dure de austeritate, reducând cheltuielile guvernamentale şi majorând taxele. Mii de muncitori au ieşit în stradă în ultimele zile în semn de protest, dar guvernul susţine că aceste modificări sunt necesare pentru a ţine sub control deficitul guvernului.

Problema de bază a Spaniei este economia sa slabă. Spania are cea de-a patra economie ca mărime din zona euro ce conţine 17 naţiuni, dar circa o pătrime din muncitorii săi sunt şomeri.

Economia Spaniei se contractată, nu creşte. Într-un nou raport, Banca Centrală a declarat că economia ţării a scăzut cu patru zecimi de procent în perioada aprilie-iunie, guvernul estimând că declinul va continua şi anul viitor.

Auditorii Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional se vor aduna la Atena pentru a analiza din nou eforturile guvernului de a impune reduceri bugetare, pentru a putea primi mai mulţi bani din cel de-al doilea plan de salvarea al ţării – al doilea în ultimii doi ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor