Noul centru de date al Facebook este în "Node Pole"
alte articole
Puţini ar fi ghicit că giganticul Facebook şi-ar plasa centrul său european de date într-un mic oraş suedez, situat la numai 60 de kilometri de Cercul Arctic.
Dar oraşul Lulea şi împrejurimile sale devine acum "The Node Pole" – o zonă preferată de centrele de date şi industria high-tech.
În octombrie 2011, Facebook a anunţat că îşi va construi al treilea centru de date - primul în afara Statelor Unite - în întinderile nordice ale Suediei, în oraşul universitar Lulea, care are o populaţie de aproximativ 74.000 de locuitori.
Prima clădire a fost finalizată şi sunt actualmente în curs de echipare toate cele necesare pentru pornirea centrului în această primăvară. Clădirea – proiectată în întregime de Facebook - are 300 de metri lungime, 90 metri lăţime şi 15 metri înălţime, urmând a fi construite încă două clădiri de aceeaşi mărime.
Totul a început în 2008, când compania de dezvoltare locală Lulea Naringsliv căuta investiţii pentru regiune şi s-a gândit să le prezinte companiilor de Internet calităţile speciale ale zonei.
Caracteristicile naturale ajutăcompaniile High-Tech
Fredrik Kallioniemi, director la Aurorum Science Park, a relatat pentru The Epoch Times modul în care reprezentanţii diferitelor "calităţi" regionale, cum ar fi terenurile, infrastructura digitală, reţeaua electrică şi baza de cunoştinţe de la universitate, au influenţat Facebook să aleagă oraşul lor.
"Împreună am creat o ofertă de nerefuzat", a spus el.
O parte din aceste calităţi locale au legătură cu faptul că Facebook, şi centrul de date în general, se concentrează tot mai mult asupra mediului şi eficienţei energetice.
Un centru de date de dimensiunea cerută de Facebook generează multă căldură şi trebuie să se răcească. În Lulea, unde temperatura medie anuală este de 1,3 grade Celsius, aceasta nu mai este o problemă. Astfel, serverele sunt răcite cu aer exterior în loc de energie electrică.
Aerul din sala serverelor are nevoie de o anumită umiditate, pentru a evita electricitatea statică. Apa se găseşte din abundenţă în apropiere, în râul Lule. De asemenea, râul oferă atât de multă energie electrică încât reţeaua locală are un surplus constant de energie verde ieftină şi stabilă, care se potriveşte bine cu centrul de date care consumă mult curent electric.
Conform argumentelor lui Fredrik Kallioniemi, surplusul de energie provenit de la râu este de aproximativ 50 la sută, ceea ce înseamnă că zona poate suporta cu uşurinţă mai multe centre de date, pe care speră să le atragă în viitor. Dezvoltarea IT, în combinaţie cu localizarea regiunii arctice, i-a câştigat porecla de "The Node Pole."
Kajsa De Bourg, în vârstă de 22 de ani, s-a mutat la Lulea din sudul Suediei pentru a studia şi a schia. Ea crede că atenţia care se acordă oraşuui este un lucru pozitiv, dar are mai puţine lucruri frumoase de spus despre clădirea Facebook.
"Este o clădire foarte plictisitoare, seamănă cu o cutie mare şi se află chiar lângă zonele rezidenţiale", a spus ea.
Dar în Lulea totul pare să fie situat în imediata vecinătate; Fredrik Kallioniemi locuieşte la mai puţin de 1,5 km de Aurorum Science Park, centrul de date Facebook şi universitate, unde profesorul Birgitta Bergvall-Kareborn acţionează în calitate de legătură între universitate şi Facebook.
Baza de cunoştinţe şi numărul mare de potenţiali angajaţi fac şi ele parte din calităţile speciale ale regiunii. Clădirea Facebook se poate să fi jucat un rol în creşterea cu 30 la suta a numărului de solicitanţi pentru programele IT ale universităţii.
"Este pur si simplu o creştere remarcabilă", a spus Kareborn.
Kallioniemi a declarat că şansele pentru noi investiţii mari în zonă sunt foarte bune, deoarece infrastructura şi întregul ecosistem care sprijină centrele de date există deja.
"De asemenea, oamenii de aici sunt destul de calmi şi liniştiţi. Nu au loc prea multe probleme în această zonă", a adăugat el râzând.