Noi conflicte violente între manifestanţi şi poliţie în Caracas. Lider al opoziţiei venezuelene atacat cu brutalitate
alte articole
Julio Borges a făcut parte dintr-un mic grup de legiuitori ai opoziţiei ce se îndreptau joi spre sediul Comisiei Naţionale Electorale din Caracas. Acesta a declarat că poliţia a permis ca 10 membri ai grupului să pătrundă în perimetrul păzit, ca apoi să îi împingă pe ceilalţi către o gaşcă de “colectivos” – un grup loial guvernului socialist al preşedintelui Nicolas Maduro.
“Acei colectivos au acţionat cu impunitate totală – ei au avut ţevi, căşti de motocicletă, pietre, materiale explozive şi le-au folosit împotriva noastră”, a mai susţinut Borges.
Trei membri ai Parlamentului au fost răniţi, inclusiv Borges, care este liderul blocului de opoziţie. Borges s-a adresat jurnaliştilor cu sânge pe faţă şi pete de sânge pe cămaşă.
Opozanţii guvernului au dorit să meargă la Comitetul Naţional Electoral pentru a face presiuni asupra oficialilor pentru organizarea unui referendum împotriva lui Maduro. Opoziţia susţine că autorităţile întârzie intenţionat lucrurile într-o procedură deja complicată pentru demiterea preşedintelui ţării.
Borges a precizat că oficialii electorali au refuzat să se întâlnească joi.
Preşedintele Maduro a condamnat incidentul într-un discurs televizat, declarând că respinge violenţa în toate formele ei. Cu toate acestea, în lunile recente protestele anti-guvern din Venezuela au fost suprimate deseori cu violenţă de către forţele de ordine.
Maduro are de înfruntat un val puternic de critici şi presiuni, declanşat de lipsurile cronice de alimente, medicamente, electricitate şi alte bunuri de bază.
Joi, manifestanţii s-au încăierat cu forţele de securitate în Caracas şi au scandat “Suntem înfometaţi”, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva acestora.
Sute de studenţi au ieşit, de asemenea, pe străzi, unii dintre ei aruncând cu pietre şi cocktail-uri Molotov în poliţişti.
Tot joi, zeci de persoane au jefuit brutării şi camioane cu alimente în Caracas.
Opoziţia încearcă să organizeze referendumul anti-Maduro înainte de sfârşitul acestui an. Un vot în 2016 ar declanşa în mod automat noi alegeri, în timp ce un vot ulterior nu va face altceva decât ca Maduro să fie înlocuit de vicepreşedintele său.