Nicuşor Dan: PNL încearcă să se poziţioneze într-un tandem cu USR pentru parlamentare. Nu este cazul

PNL şi-a manifestat dorinţa, prin vocea Alinei Gorghiu, să colaboreze cu Uniunea Salvaţi România în vederea susţinerii unui viitor guvern după alegerile parlamentare. Replica lui Nicuşor Dan nu s-a lăsat mult aşteptată şi nu o să o încânte deloc pe şefa liberalilor.
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
17.09.2016

PNL încearcă să se poziţioneze într-un tandem cu Uniunea Salvaţi România (USR) pentru alegerile parlamentare, însă nu este cazul din moment ce reforma internă a acestui partid lipseşte cu desăvârşire, a fost replica lui Nicuşor Dan pentru şefa liberalilor Alina Gorghiu care a vorbit despre o eventuală colaborare între cele două formaţiuni.

"Doamna Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, a început să ne facă oferte publice de colaborare, dorindu-şi o susţinere comună a unui viitor Guvern. Este, pe de o parte, un mod uşor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva Uniunii Salvaţi România şi, pe de altă parte, o declaraţie prematură în absenţa unei voinţe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparenţă şi bună guvernare în administraţia locală sau centrală", a declarat Nicuşor Dan.

Cum răspunde Nicuşor Dan

1. USR nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu PNL. Alianţă pentru vechile partide înseamnă negociere de funcţii şi împărţire a resurselor publice prin alocări bugetare discreţionare către clientela politică. Nu suntem şi nu vom fi parte a acestor trocuri.

2. Susţinem un premier tehnocrat şi un guvern care va prelua proiectele noastre în programul de guvernare.

3. Vom susţine măsurile guvernamentale care vor duce la o mai mare transparenţă a actului sau deciziei publice, la debirocratizarea administraţiei şi la o creştere a respectului faţă de lege, însă nu vom da un cec în alb niciunui Guvern.

4. PNL încearcă să se poziţioneze într-un tandem cu USR pentru alegerile parlamentare. Nu este cazul. Aşteptăm, înainte de toate, reforma internă a PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor