Clotilde Armand: PNL aspiră la zilele bune în care politrucii ţineau frâiele guvernării

România are nevoie mai mult ca oricând de o echipă de guvernare competentă şi onestă care să vină cu soluţii reale la problemele ţării. Nu ne mai putem permite dispute sterile, şicanele, partizanatul politic clientelar, lucruri inutile în situaţia în care ne aflăm, este de părere franţuzoaica Clotilde Armand.
Clotilde Armand (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
13.09.2016

Împinşi de la spate de clientela de partid - aceasta fiind probabil supărată că a fost ţinută departe de banii administraţiei centrale sub guvernarea Cioloş - dar şi conştienţi de faptul că prăbuşirea PNL în sondaje înseamnă mai puţine locuri eligibile pentru oamenii din partid, liderii PNL anunţă că vremea tehnocraţilor a trecut şi că ar fi cazul ca România să se întoarcă în zilele bune în care politrucii incompetenţi şi veroşi ţineau frâiele guvernării, a scris luni, pe contul său de Facebook, consilierul local Clotilde Armand.

"Am convingerea că cetăţenii români nu-şi doresc revenirea la acele vremuri de tristă amintire, mai ales după experienţa guvernării Cioloş care, cu toate neîmplinirile cauzate de lipsa susţinerii parlamentare sau de menţinerea în echipă a unor personaje impuse de partide, a impus totuşi un alt standard de integritate şi profesionalism în administraţia centrală. Confruntată cu probleme majore în sănătate, educaţie, infrastructură, fonduri europene, sau agricultură, România are nevoie mai mult ca oricând de o echipă de guvernare competentă şi onestă care să vină cu soluţii reale la problemele ţării", a declarat Clotilde Armand.

În opinia reprezentantei Uniunii Salvaţi România (USR), ţara noastră are nevoie de o viziune clară, de adoptarea unor master-planuri în aceste sectoare care să fie dezbătute la nivel naţional şi asumate prin consens de majoritatea forţelor politice democratice, pentru a fi apoi puse în aplicare pe termen lung, indiferent de modificarea componenţei politice la nivelul Parlamentului.

"Trebuie ca fiecare român să poată înţelege care este viziunea şi priorităţile autorităţilor privind reconstrucţia sistemului de învăţământ, de sănătate, pentru îmbunătăţirea infrastructurilor. Această viziune trebuie să fie dincolo de orice politicianism. Nu ne mai putem permite dispute sterile, şicanele, partizanatul politic clientelar, lucruri inutile în situaţia în care ne aflăm. Iar cei care pot veni cu aceste master-planuri sunt profesioniştii din aceste domenii, aşa cum sunt mulţi dintre actualii miniştri ai cabinetului Cioloş", a continuat Clotilde Armand.

USR susţine ideea de guvernare de către profesionişti integri, iar prin voturile pe care le va obţine la alegerile parlamentare din această iarnă şi prin reprezentanţii săi în Parlament, va oferi atât legitimitatea democratică unei astfel de echipe de guvernare, cât şi susţinerea politică parlamentară de care un astfel de guvern are nevoie pentru a pune în aplicare reformele atât de necesare României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor