Nicuşor Constantinescu stă liniştit în SUA. Instanţa respinge definitiv arestarea
alte articole
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv în ce îl priveşte pe Nicuşor Constantinescu, admiţând contestaţia acestuia faţă de arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Capitalei, la propunerea DNA. Decizia este definitivă.
Totodată, instanţa a stabilit că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în SUA, a stat în mod legal în afara ţării între 18 iunie şi 1 iulie, astfel încât mandatul european de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu rămâne fără obiect.
După judecarea contestaţiei, avocaţii lui Constantinescu au făcu cunoscut că acesta mai poate rămâne pe teritoriul SUA până la începutul lunii octombrie, când îi va expira viza.
Totodată, Consiliul Judeţean Constanţa a transmis, marţi, noi documente medicale pentru a demonstra că Nicuşor Constantinescu nu poate fi adus în România, unul din documente fiind o scrisoare semnată de un medic român care susţine că şeful CJ mai are nevoie de tratament şi intervenţii chirurgicale.
"Eu sunt medicul care îl tratează pe domnul Nicuşor Constantinescu şi el este în prezent în grija mea datorită condiţiilor care îi ameninţă viaţa. Domnul Nicuşor Constantinescu necesită în continuare alte tratamente şi intervenţii chirurgicale. În prezent, el nu este stabil medical să călătorească până când problemele medicale prezente nu vor fi rezolvate", se arată într-un document datat 11 iulie şi semnat de către Doru Paul, profesor asistent de medicină de la Centrul de Cancer Monter.
Nicuşor Constantinescu a fost dat în urmărire internaţională, printr-o hotărâre a Tribunalului Bucureşti din 7 iulie, fiind emis, totodată, un mandat european de arestare pe numele acestuia. În aceeaşi zi, avocatul lui Constantinescu a contestat cele două decizii la Curtea de Apel Bucureşti.
Nicuşor Constantinescu este trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.