Navă de spionaj chineză a navigat trei săptămâni de-a lungul coastelor australiene observând baze militare

Soldaţii armatei populare de eliberare pe 1 iulie 2013 în Hongkong   (Foto: Lam Yik Fei/Getty Images – Epoch Times Germania)
A.P.
29.11.2021

Ministrul australian al Apărării, Peter Dutton, a criticat vineri regimul comunist chinez pentru "deconectarea de realitate" de care dă dovadă atunci când afirmă că este un susţinător al păcii. „Suntem cu toţii familiarizaţi cu afirmaţiile frecvente ale guvernului chinez că este angajat în consolidarea păcii, cooperării şi dezvoltării”, a început Dutton într-un discurs la Canberra.

„Totuşi, suntem martori la o discrepanţă semnificativă între cuvinte şi acţiuni. Am urmărit îndeaproape cum guvernul chinez s-a angajat în activităţi din ce în ce mai alarmante”, a adăugat el.

Chiar înainte de declaraţiile ministrului australian, guvernul de la Canberra a dezvăluit, în acest weekend, că o navă militară chineză a fost observată recent spionând de-a lungul liniei de coastă australiene, unde a navigat timp de trei săptămâni.

„Nava de spionaj Yuhengxing a intrat în zona economică exclusivă de 200 km a Australiei, lângă Darwin, în august şi septembrie”, a informat Seven News Australia. „Apoi a navigat spre sud până la Sydney, depăşind o serie de zone militare importante, înainte de a traversa Marea Tasmaniei către Noua Zeelandă”.

Guvernul federal a transmis că Ministerul Afacerilor Interne a „monitorizat îndeaproape” nava, un oficial de rang înalt afirmând: "Pot confirma cu siguranţă că a existat o navă militară chineză ce a operat în largul coastei de est a Australiei, care a tranzitat prin strâmtoarea Torres".

Deşi a trecut de bazele militare menţionate mai sus, nava spion nu a încălcat apele teritoriale ale Australiei, la 12 mile marine de coastă.

Ca răspuns la remarcile agresive ale lui Dutton de vineri, adresate liderilor de la Beijing, ambasada chineză din Canberra a emis o declaraţie în care denunţă observaţiile ministrului australian, spunând că viziunea sa distorsionată asupra intenţiilor şi politicilor Chinei „favorizează conflictul şi diviziunea între popoare şi naţiuni”, în special prin inducerea în eroare a oamenilor.

„Este de neconceput ca relaţia China-Australia să capete un curs pozitiv ... dacă guvernul australian îşi bazează strategia naţională pe o asemenea analiză lipsită de viziune şi pe o asemenea mentalitate învechită”, a adăugat ambasada în declaraţie.

Relaţiile dintre China şi Australia s-au deteriorat brusc în momentul în care Canberra a cerut efectuarea unei anchete internaţionale pentru a găsi originea virusului Wuhan care a produs pandemia curentă.

Recent, Australia a semnat un acord cu SUA pentru a primi tehnologie în vederea construirii de submarine cu propulsie atomică, o evoluţie care a deteriorat şi mai mult relaţia cu regimul comunist chinez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor