NATO se luptă cu diviziuni interne înaintea summitului din Varşovia

Cele 28 de state membre ale NATO încearcă să ajungă la un consens privind modul în care ar putea fi desfăşurate în mod efectiv activele militare ale alianţei, cu mai puţin de o lună înaintea summitului NATO din Varşovia. Secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, se întâlneşte joi cu cancelarul german Angela Merkel pentru a discuta despre agenda viitorului summit din Polonia.

În ultimii doi ani, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, s-a implicat în conflictul separatist din estul Ucrainei şi a lansat sau susţinut lovituri aeriene agresive în interiorul Siriei în care au fost ucişi numeroşi civili.

“Întărirea şi modernizarea posturii de apărare şi intimidare a NATO se vor afla în centrul [discuţiilor] Summitului”, conform unei declaraţii recente făcute de NATO. “Aliaţii vor evalua, de asemenea, implicaţiile pe termen lung ale acestei crize asupra relaţiilor dintre NATO şi Rusia şi vor lua în considerare următorii paşi”.

Declaraţia a mai susţinut că se vor lua decizii suplimentare în ceea ce priveşte prezenţa militară multinaţională consolidată pe flancul estic al alianţei.

În ciuda agresiunii ruseşti, alianţa pare totuşi puternic divizată în privinţa modului de a răspunde la această situaţie. Diferenţele izvorăsc dintr-o combinaţie de istorii diferite, locaţii geografice şi dificultăţi economice, conform lui Peter Wijninga, expert în securitate la Hague Center for Strategic Studies (HCSS).

“Una dintre probleme este aceea că oamenii din Europa nu realizează cât de serioasă este ameninţarea”, a declarat el. “Nu este o ameninţare iminentă pentru Europa de Vest, dar pentru Europa de Est este un pericol clar şi prezent.

“Dacă Rusia se decide să ocupe statele Baltice o poate face în câteva zile”, a adăugat el.

O istorie crudă

Într-adevăr, statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania – care au fost anexate de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi au îndurat o “ocupaţie” crudă, marcată prin execuţia şi dispariţia a mii de persoane în decurs de aproape o jumătate de secol – sunt cele mai neliniştite dintre toate statele membre ale NATO.

Polonia, care a devenit un stat sovietic satelit după cel de-al Doilea Război Mondial, este la fel de neliniştită. Luna trecută, Varşovia a deschis lucrările de construcţie pentru o bază de apărare antirachete susţinută de SUA. Americanii susţin că baza va putea doar să oprească un număr foarte limitat de lovituri din partea unor state agresoare precum Iranul, dar Kremlinul nu crede acest lucru, insistând că sistemul de apărare strică echilibrul militar existent între cei doi foşti adversari din timpul Războiului Rece.

NATO a căzut de acord în principiu să desfăşoare patru batalioane în regim de rotaţie – fiecare conţinând 1.000 de soldaţi – de-a lungul flancului său nord-estic. SUA, Marea Britanie şi o Germanie ezitantă au căzut de acord ca fiecare să conducă câte un batalion multinaţional. Dar până acum, ceilalţi jucători majori ai NATO, Franţa şi Italia, evită să conducă cel de-al patrulea batalion.

Elie Tenenbaum, expert în securitate la Institutul Francez pentru Relaţii Externe (IFRI) din Paris, a declarat că armata franceză nu dispune de capacitatea necesară după ce au avut loc atacurile teroriste în capitala Franţei în noiembrie 2015.

“Armata franceză este în mod absolut suprasolicitată. Există 10.000 de soldaţi din cadrul Securităţii Interne care patrulează în permanenţă străzile în Franţa”, a declarat Tenenbaum.

“Adică peste 15% din toate forţele terestre operaţionale. Mai mulţi decât sunt în străinătate în Africa şi Orientul Mijlociu”, a continuat el.

Tenenbaum a ridicat numărul forţelor operaţionale franceze la 70.000 şi numărul tuturor trupelor sale terestre la 100.000.

Problemele economice ale Italiei

Wijninga, expert în securitate la Hague Center for Strategic Studies (HCSS), a declarat că problema Italiei pare să fie de natură economică. În timp ce majoritatea economiilor europene au fost lovite puternic de criza financiară din 2008, economia italiană se află în mijlocul unei căderi continue marcată de declinul constant al PIB-ului pe cap de locuitor în ultimii 10 ani.

Productivitatea muncii în Italia se află într-un punct şi mai coborât, fiind blocată într-o cădere spiralată în ultimii 15 ani, conform statisticilor FMI. Ca urmare, Italia plănuieşte reduceri suplimentare la bugetul său de apărare deja subfinanţat. Cele mai recente alocări bugetare pentru activităţi militare reprezintă 1,5 % din bugetul ţării, fiind un declin faţă de anii anteriori.

Spre deosebire de ameninţarea relativ recentă din partea unei Rusii agresive, cealaltă criză fundamentală pe care o înfruntă alianţa militară vestică este una veche. Conform prevederilor cartei NATO, fiecare dintre cele 28 de state membre ar trebui să aloce 2% din bugetele lor anuale pentru sectorul apărării.

Dar comparativ cu SUA, care şi-a redus în anii recenţi bugetul său militar, dar încă dedică 3,5% pentru sectorul apărării, numai aproximativ 6 dintre ceilalţi membri ai NATO se află la sau aproae de nivelul la care s-a căzut de acord.

Dar experţii susţin că se poate face prea puţin pentru a forţa statele membre să plătească.

“Nu văd cum altceva în afară de o ameninţare iminentă să schimbe lucrurile. Există o mentalitate de paraziţi în ceea ce priveşte chestiunea apărării”, a declarat Tenenbaum de la IFRI.

Wijninga a susţinut că una dintre greşelile făcute de ucraineni a fost să centralizeze controlul asupra Crimeei şi regiunii Donbas din estul Ucrainei. Obiectivul Kievului, a declarat el, a fost acela de a preveni o mişcare separatistă, dar au ajuns să se confrunte exact cu ceea ce au dorit să evite.

El a mai precizat că trebuie să înveţe o lecţie toţi ceilalţi membri estici ai NATO care au minorităţi ruse semnificative.

“Dacă există un lucru pe care statele Baltice ar trebui să îl înveţe de la Ucraina, atunci acela este să îţi tratezi ruşii în mod corect. Dacă ei se simt trataţi prost sau neglijaţi atunci îi veţi da [preşedintelui rus Vladimir] Putin un motiv”, a susţinut Wijninga.