NATO critică o nouă mobilizare a armatei ruse în estul Ucrainei

În timp ce armata ucraineană şi forţele pro-Rusia sunt încleştate într-o confruntare dură în estul Ucrainei, şeful NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat că Rusia a reînceput mobilizarea armatei ruse la graniţa cu Ucraina.
P. P.
20.06.2014

alte articole

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
P. P.
20.06.2014

În timp ce armata ucraineană şi forţele pro-Rusia sunt încleştate într-o confruntare dură în estul Ucrainei, şeful NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat că Rusia a reînceput mobilizarea armatei ruse la graniţa cu Ucraina.

Prin intermediul unui material video publicat pe Youtube, liderul forţelor paramilitare afiliate Kremlinului din estul Ucrainei, Igor Strelkov, a anunţat că forţele pro-Rusia sunt depăşite de armata ucraineană, cerând Moscovei ajutor militar. Forţele ucrainene au emis un ultimatum forţelor pro-ruse, cerându-le depunerea armelor.

Intensificarea operaţiunilor de eliberare din estul Ucrainei vine doar la două săptămâni de la numirea în funcţie a preşedintelui Petro Poroşenko.

Mobilizarea armatei ruse la graniţă indică cotele noilor tensiuni dintre Moscova şi Kiev. Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen consideră decizia Moscovei ca fiind ”un pas regretabil înapoi”. Rusia a trimis ”cel puţin câteva mii de soldaţi” în apropierea graniţei cu Ucraina, a adăugat acesta.

Oficialii Ministerului ucrainean al Apărării şi Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare au dat un comunicat de presă joi, în care se afirmă că personalul militar al Rusiei a fost văzut camuflând echipamentele militare în timp ce armata rusă se mobiliza tot mai aproape de graniţa cu Ucraina.

Comunicatul a identificat patru unităţi ruse mobilizate lângă frontieră – două divizii de paraşutişti, o divizie de asalt aeropurtat şi o divizie motorizată. De asemenea, pe drumul ce leagă Kievul de Moscova a mai fost văzut un convoi militar lung de aproximativ 16 kilometri, care era campat în apropierea drumului.

Între timp, conflictele din regiunea Doneţk au atins cote extreme. Ministrul ucrainean al Apărării afirmă că armata a eliberat două sate, Yampil şi Kirovsk. Vladislav Seleznev, purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că au fost ucişi 200 de paramilitari pro-Rusia şi patru soldaţi ucraineni.

Igor Strelkov, liderul forţelor pro-Rusia în Slovyansk, a publicat un material video pe Youtube în care ironiza Moscova, criticând-o pentru ajutorul insuficient pe care l-a trimis. Stând în faţa unei baricade din saci de nisip, Strelkov a spus sarcastic: ”Sunt recunoscător Federaţiei Ruse, care ne susţine atât de puternic (...) Încă sper că Moscova are destulă conştiinţă încât să ia măsuri”.

Într-un material video separat, care a fost publicat joi noaptea, unul dintre cele câteva publicate pe parcursul întregii zile, tonul folosit de Strelkov a devenit mai urgent. ”Miliţia şi Republica Populară Doneţk îndeamnă conducerea rusă să ofere asistenţă urgentă Noii Rusii pentru a preveni genocidul populaţiei ruse”, a spus acesta.

Pe fondul luptelor grele, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunţat că a intrat în contact cu două delegaţii ale organizaţiei aflate în misiune în estul Ucrainei, care lipseau de peste trei săptămâni şi care, potrivit OSCE, sunt nevătămaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor