Marea Britanie a interceptat şapte avioane de vânătoare ruse în zona baltică

Avion Eurofighter Typhoon al aviaţiei germane. (Sean Gallup / Getty Images)
P. P.
19.06.2014

Marea Britanie a ridicat avioanele de vânătoare Taifun pentru a intercepta şapte aparate de zbor militare ruse care zburau în apropiere de statele baltice, în timp ce tensiunile din Vest şi Rusia cu privire la Ucraina rămân la cote înalte.

Avioanele ruse erau înarmate şi se aflau în vecinătatea spaţiului aerian al alianţei, anunţă un oficial NATO.

Avioanele ruse nu au transmis un plan de zbor şi nu şi-au folosit transponderele, lucru care le-a făcut invizibile pentru controlul de trafic aerian civil şi le-a transformat într-un pericol pentru traficul aerian comercial, obligând NATO să le intercepteze, a explicat oficialul alianţei.

Luna trecută, alianţa a triplat numărul avioanelor de vânătoare din statele baltice ca urmare măsurilor de întărire a apărării din Europa de Est. Măsurile au survenit după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Ministrul britanic al Apărării a declarat miercuri că a ridicat avioanele Taifun, marţi, după ce apărarea aeriană a NATO a detectat patru grupuri separate de avioane aflate în spaţiul internaţional, din apropierea statelor baltice - Lituania, Letonia şi Estonia.

Aparatele de zbor au fost identificate astfel: un bombardier rus Tu-22, patru avioane Sukhoi Su-27, un avion de recunoaştere Beriev A-50 şi un avion de transport Antonov An-26.

Avioanele ruse păreau să desfăşoare un antrenament de rutină.

”Aparatele de zbor ruse au fost monitorizate de către Taifunurile RAF şi escortate afară”, a declarat ministrul într-un comunicat.

Avioanele NATO ce patrulau zona baltică au fost ridicate de la sol de mai multe ori săptămâna trecută din cauza avioanelor militare ruse.

Joia trecută, Letonia a declarat că avioanele NATO au fost ridicate de patru ori după ce un total de 16 avioane militare ruse au fost observate în apropierea spaţiului aerian al ţării.

Premierul, Letoniei Laimdota Straujuma, a declarat luni că sporirea activităţii avioanelor militare ruse este o ”tactică de intimidare” şi o demonstraţie de forţă a Rusiei.

”Aceleaşi tactici sunt folosite atât în Ucraina cât şi în alte părţi”, a declarat acesta.

Incidentele ar fi avut legătură cu exerciţiile militare ale Rusiei din enclava Kaliningrad, ce au fost anunţate de Moscova săptămâna trecută ca răspuns la exerciţiile aliaţilor NATO în Europa de Est.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor