Năsui: Schema de plafonare a facturilor la energie n-ar fi trebuit făcută. Doar a îmbogăţit nişte şmecheri

Fostul ministru (USR) al Economiei Claudiu Năsui susţine că schema de plafonare-compensare a facturilor la energie „a îmbogăţit nişte şmecheri şi nişte intermediari”. În opinia deputatului, această schemă n-ar fi trebui niciodată implementată iar soluţiile la preţurile ridicate erau altele.
„Tocmai această plafonare e cea care a îmbogăţit nişte şmecheri şi nişte intermediari şi nu numai pe ei. Dacă ne uităm, de fapt, problema ca-n orice piaţă, când preţurile sunt mari, e una de cerere şi ofertă. Cererea nu a explodat, că nu au apărut industrii multe, noi peste noapte în România.
Ce s-a întâmplat a fost un şoc pe partea de ofertă din cauza războiului şi din cauza Green Deal-ului. Şi aici trebuie să spunem că Europa a avut nişte politici foarte greşite până acum, care ne-au afectat şi pe noi – certificatele acelea e carbon care au însemnat, de fapt, închiderea unor capacităţi de producţie. Astea ne-au afectat", a declarat Năsui la B1 TV.
Potrivit fostului ministru, ce trebuia să facă statul român era să încurajeze investiţiile – mai mare ofertă, mai mare producţie.
"Dar ce să vezi? Că dacă te uiţi puţin pe piaţa asta, 80% din ea e de stat, companiile de stat fac 80% din energia produsă în România. Şi dacă ne uităm şi la profiturile colosale care se fac, ei bine, sunt fix acolo!
Deci factura asta imensă la energie pe care românii o plătesc e un venit pentru statul român. Aşa că ei nu prea au interesul, mai ales cu problemele bugetare, să încurajeze investiţiile. Ca să-şi scadă din propriul profit? Nu prea se întâmplă asta şi asta e cea mai mare problemă", a spus Năsui.
Deputatul a explicat apoi de ce, în viziunea sa, schema de compensare-plafonare a facturilor la energie n-ar fi trebui să existe deloc:
„După mine, schema de plafonare n-ar fi trebuit făcută, nu asta era soluţia. Trebuiau ajutaţi consumatorii vulnerabili, reduse taxele – şi am avut un pachet de legi cu Cristina Prună fix pe domeniul acesta – ca să ajutăm întreprinderile să facă faţă creşterilor de preţuri şi, în acelaşi timp, să încurajeze oferta, producţia. Ăsta era răspunsul bun”.