Campania pentru prezidenţiale, la un pas. Politolog: Va fi cea mai mare plimbare electorală din România

Politologul Andrei Ţăranu a remarcat, la Euronews, că în scurt timp - pe 4 aprilie - va începe oficial campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi, odată cu ea, şi "cea mai mare plimbare electorală din România".
Jurnalistă: Am văzut foarte multe plimbări, domnule profesor, în ultima vreme. Cei mai mulţi candidaţi merg prin ţară, dar ce se întâmplă la aceste ieşiri? Se întâlnesc cu efectivul de partid, în cazul în care el există – nu vorbim de un independent, de pildă, Nicuşor Dan –, dar chiar şi el se întâlneşte cu susţinătorii săi de acolo. Se ţin discursuri şi se pleacă acasă. Am văzut că se plimbă foarte mult prin piaţa de zarzavaturi, mă refer, dar şi în pieţele publice, să dea mâna cu oamenii.
Andrei Ţăranu: Asta cu dusul în piaţă este genul de campanie care se face… orice consilier politic te va sfătui, dacă eşti candidat, să te duci acolo – puneţi între ghilimele – „în mijlocul oamenilor”. Şi oamenii vor fi foarte fericiţi să apară, iată, într-o imagine, într-o poză. Altfel, ei sunt acea imensă majoritate tăcută, care nu este observată, nu este cunoscută, nu este văzută de cele mai multe ori, sau cel puţin o dată la cinci ani.
Jurnalistă: Dar au vreun efect, domnule profesor, plimbările astea? Mă refer la un efect care s-ar putea cuantifica electoral?
Andrei Ţăranu: Nu îmi dau seama în clipa de faţă. Teoretic, ele au efect. Consilierii ăştia nu îţi trimit candidatul aiurea prin pieţe sau prin nişte locuri prestabilite. Sigur că, dacă te întâlneşti cu un candidat, candidatul ăla se poartă frumos cu tine, îţi zâmbeşte, îţi dă un pliant şi aşa mai departe. Dacă eşti nehotărât şi, cum spuneam, 48% dintre cetăţeni sunt nehotărâţi, există o posibilitate relativ importantă să-ţi aduci aminte de el în cabina de vot, având în vedere că nu i-ai văzut, nu i-ai cunoscut pe ceilalţi. Deci, apare o formă de relaţionare.
Sigur că are un rost şi ăsta e şi motivul pentru care majoritatea candidaţilor se duc acum în campaniile prin ţară, mai ales că vineri, 4 aprilie, începe campania cu adevărat şi, după cum ştiţi, aceste uriaşe meshuri care sunt, vor trebui să fie scoase. Campania va fi altfel decât această precampanie şi, atunci, acum, săptămâna asta, probabil, va fi cea mai mare plimbare electorală din România.
Jurnalistă: Apropo de panouri, le-am văzut foarte târziu de data asta, dacă comparăm cu alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut. Ale lui Crin Antonescu abia au apărut, Nicuşor Dan s-a mişcat ceva mai repede, s-a mobilizat. Vreo eficienţă şi în cazul lor?
Andrei Ţăranu: Nu ştiu. În cazul lui Nicuşor Dan, de exemplu, mi se părea că vechiul slogan „România onestă” era mult mai bun decât ăsta: „Până la capăt”. Adică, în primul rând, nu are nicio noimă. Ce înseamnă „până la capăt”? Până la capătul a ce? În al doilea rând, domnia sa tocmai lasă un mandat, cel de primar, pentru a se apuca să fie preşedinte. Deci, cel puţin în această naraţiune, el nu e chiar genul care duce ceva până la capăt. Deci, nu cred că a făcut foarte bine. Iată că, prieteneşte, îi dau un sfat să revină la vechea formulă, decât să stea în acest „până la capăt”, care, repet, este ilogic.
Majoritatea afişelor nu au cine ştie ce mare efect asupra alegătorilor, decât, cel mult, pentru persoanele care sunt aproape complet necunoscute. Deci, aşa cum aţi observat, nici Călin Georgescu nu a avut în precampanie niciun billboard din ăsta, şi asta nu a însemnat că nu a reuşit să strângă 2 milioane şi ceva de voturi. Deja campaniile se duc în altă parte, în special în zona online.
Apropo de mesajul pe care ar trebui să-l aibă: dacă observaţi, nimeni, dar absolut niciunul dintre candidaţii importanţi – la ei mă refer, pentru că pe ăştia îi ascult şi îi urmăresc – nu vorbeşte, de exemplu, despre tineri, nu vorbeşte despre situaţia extrem de complicată a tinerilor din România. Toţi vorbesc despre nişte lucruri, cum ar fi, eu ştiu, mai multe locuri de muncă sau chestii de genul ăsta, care nu stau în sarcina preşedintelui.