Motreanu: Delimitarea regiunilor a fost rezultatul unui compromis politic

Cele opt regiuni de dezvoltare din cadrul proiectului de regionalizare au fost stabilite printr-un compromis politic, în loc să se realizeze o analiză din punct de vedere economic. Afirmaţia a fost făcută de deputatul PNL Dan Motreanu, care a subliniat faptul că nu s-a ţinut cont de criterii geografice, culturale şi de istorie la împărţirea teritoriului ţării.
(photos.com)
Cristina Boiangiu
23.04.2013

Cele opt regiuni de dezvoltare din cadrul proiectului de regionalizare au fost stabilite printr-un compromis politic, în loc să se realizeze o analiză din punct de vedere economic. Afirmaţia a fost făcută de deputatul PNL Dan Motreanu, care a subliniat faptul că nu s-a ţinut cont de criterii geografice, culturale şi de istorie la împărţirea teritoriului ţării.

"Trebuie să atrag atenţia, încă de la început, ca delimitarea regiunilor de dezvoltare existente a fost rezultatul mai degrabă al unui compromis politic, decât al unei analize aprofundate. (...) Dacă Uniunea Europeană foloseşte aproximativ 100 de indicatori în politica de dezvoltare regională, în anul 1997 s-au folosit numai 17 astfel de indicatori în construcţia regională şi a indicelui global al dezvoltării. Dintre cei opt mari piloni ai dezvoltării regionale, demografic, economic, social, infrastructură, educaţie, istoric, geografic, cultural, ultimii trei au fost aproape excluşi", a precizat Motreanu.

Deputatul PNL a descris visurile de mărire ale unor personaje din politica la nivel local şi ideile fixe ale unor funcţionari.

"Cred că încă nu este prea târziu să stăpânim acest foc, dar pentru aceasta avem nevoie de transparenţă, dezbatere şi curaj. (...) Înainte de a discuta despre o nouă regionalizare a României, avem datoria de a prezenta o evaluare serioasă asupra a ceea ce a reprezentat funcţionarea şi rezultatele obţinute de actualele regiuni. Evaluarea este una dintre etapele importante ale politicii europene de coeziune, principiile pe care se axează ca relevanţa, utilitatea, eficacitatea, sustenabilitatea îţi dau posibilitatea creării unei imagini asupra designului şi rezultatelor proiectului în relaţie cu resursele disponibile şi cu obiectivele propuse", a precizat Motreanu.

Proiectul privind regionalizarea este încă în stadiu incipient şi urmează să fie prezentat după ce va fi definitivat de autorităţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor