Regionalizarea României: ce se poate învăţa din modelul german şi francez

Seminarul franco-german ”Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, la care au participat foşti miniştri ai Justiţiei din cele două ţări şi ambasadorii Franţei şi Germaniei la Bucureşti, a arătat avantajele şi aspectele negative ale modelului administrativ ale celor două ţări cheie pentru Europa. ”România nu poate însă retrăi experienţa altor state”, a declarat premierul Ponta, prezent la eveniment. Totuşi ţara noastră are ce învăţa din cele două modele.

”România nu este şi nu va fi un stat federal aşa cum este Germania. Are un sistem constituţional şi administrativ asemănător cu al Franţei, dar nu în totalitate. Sunt însă experienţe pe care le putem folosi. Sunt dificultăţi pe care Germania şi Franţa le-au întâlnit şi le întâlnesc probabil şi astăzi în tot acest sistem extrem de complicat. Sunt idei bune pe care putem să le aplicăm şi sunt pericole pe care putem să le evităm în acest proces. Sunt conştient, dar nu sunt descurajat de dificultatea şi de durata acestui proces, o durată care se întinde dincolo de un mandat al Parlamentului sau al Guvernului”, a spus primul-ministru în plenul Senatului.

În opinia lui Ponta, resursele pot fi administrate mai bine de către un guvern regional sau un guvern local decât de un guvern central. ”Sunt convins că oamenii au mai multă încredere, se simt mai apropiaţi şi putem să avem o administraţie care să coste mai puţin şi să efectueze un serviciu social mai eficient la nivel regional, local, decât la nivel naţional”, a mai spus premierul.

La rândul său, fostul ministru de Justiţie al Franţei, Dominique Perben, a explicat că în Franţa regionalizarea şi descentralizarea au mers împreună. ”Structurile administrative franceze erau vechi şi solide şi foarte apropiate de cetăţeni. Ele corespundeau însă unei Frânte preponderent rurale şi puţin industrializate. La un moment dat structurile administrative n-au mai corespuns realităţilor economice. Era nevoie de construcţia de locuinţe, de infrastructură”, a afirmat Perben.

În 1969, generalul de Gaulle a convocat un referendum constituţional pentru descentralizare şi trecerea în constituţie a regiunilor ca şi colectivităţi teritoriale cu competenţe în materie de locuinţe şi urbanizare. Acesta a fost însă respins, ceea ce a dus la demisia sa. Fostul ministru de Justiţie explică această respingere prin faptul că ”societatea franceză este foarte conservatoare iar oamenii au fost foarte legaţi de vechiul sistem administrativ, bazat pe comune şi departamente, elemente care supravieţuiesc şi astăzi ca reminiscenţe ale Franţei rurale”. Totuşi în 1982, structura administrativă a regiunii s-a intercalat între stat şi departamente, ca o componentă a Franţei urbane.

Pe de altă parte, complexitatea acestui model cu patru structuri administrative distincte duce la complicaţii mari. Începând din anii 90, mulţi politicieni francezi au cerut o clarificare şi o departajare a competenţelor acestor unităţi administrativ-teritoriale, dar ”procesul este dificil pentru că există o confuzie a responsabilităţilor între diferitele niveluri, ceea ce duce la faptul că cetăţeanul nu mai ştie cine e responsabil pentru proasta funcţionare a unui serviciu public şi cui să se adreseze”.

Între 2002 şi 2004, premierul Jean Pierre Raffarin a făcut reforma descentralizării prin revizuirea Constituţiei în sensul introducerii principiului autonomiei financiare a colectivităţilor teritoriale la trei nivele ale guvernării locale: comune, departamente şi regiuni. Termenii regiune şi descentralizare au fost introduşi în Constituţia Franceză.

În 2008-2009, preşedintele Sarkozy a instituit o comisie de reflecţie pentru simplificarea competenţelor diferitelor nivele ale administraţiei, dar a întâmpinat rezistenţe. ”Cheltuielile regiunilor reprezintă doar 12% din cele ale tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, iar taxele şi impozitele colectate doar 9%. Restul sunt legate de comune şi departamente”, explică Perben. În opinia sa, ”exemplul francez arată cât de dificil este să desfiinţezi unităţi administrative istorice precum departamentul, de care mulţi francezi sunt foarte ataşaţi pentru că le conferă o apartenenţă, un mod de viaţă, chiar dacă nivelul regional este mai eficient din punct de vedere economic”. În concluzie, regionalizarea în Franţa este încă un proces neterminat. Până la urmă ţara a păstrat 35.000 de comune.

Federalismul german, de necopiat

Cât despre celălalt model de regionalizare, Herta Daubler-Gmelin, fostă ministră germană a Justiţiei, consideră că sistemul german federalist nu poate fi transferat în totalitatea sa în altă ţară. Cu atât mai mult cu cât germanii au avut două motoare foarte specifice ale regionalizării: identificarea cetăţenilor cu nişte entităţi istorice, aceştia simţind că aparţin unei regiuni, şi presiunea aliaţilor care au vrut să împiedice după Război o reemergenţă a unei Germanii puternice. ”Se punea problema ca puterea politică să nu mai fie niciodată necontrolată, ci să existe un control pe orizontală şi unul pe verticală”, explică Gmelin.

”România nu este şi nu va fi un stat federal aşa cum este Germania. Are un sistem constituţional şi administrativ asemănător cu al Franţei, dar nu în totalitate. Sunt însă experienţe pe care le putem folosi. Sunt dificultăţi pe care Germania şi Franţa le-au întâlnit şi le întâlnesc probabil şi astăzi în tot acest sistem extrem de complicat. Sunt idei bune pe care putem să le aplicăm şi sunt pericole pe care putem să le evităm în acest proces”. - Victor Ponta

În opinia ei, sistemul german nu poate fi replicat ca atare în România. Totuşi fostul ministru al Justiţiei recomandă autorităţilor române să facă ce a făcut Germania: ”să treacă clar competenţele tuturor structurilor administrative în Constituţie şi să se precizeze la fiecare nivel cine strânge taxele şi impozitele, unde se duc acestea şi ce proiecte se realizează”.

Gmelin mai atrage atenţia că atunci când există mai multe niveluri de putere inevitabil apar conflicte şi că este nevoie de un arbitru credibil care să le medieze, iar acesta trebuie să fie Curtea Constituţională, una dintre cele mai respectate instituţii din Germania.

Un alt element important al modelului federal german este compoziţia Camerei Superioare – Bundesrat – din reprezentanţi ai Landurilor, care participă astfel la luarea deciziilor la nivel naţional. În plus, Landurile germane puternice precum Bavaria şi-au deschis şi reprezentanţe la Bruxelles pentru a influenţa deciziile luate şi la nivel european.

Pe de altă parte, alegerile la nivel de Land-uri pentru Parlamentele locale ”dau cetăţenilor posibilitatea să se pronunţe şi asupra unor probleme naţionale, nu doar regionale”. ”Cancelarul Merkel a pierdut multe astfel de alegeri în ultima vreme, dar şi-a ajustat acţiunile la cererile oamenilor. Ca urmare populaţia are un control asupra politicienilor nu doar o dată la patru ani”, explică Gmelin.

Şi fostul ambasador german Joachim Bitterlich a subliniat faptul că ”Franţa încearcă de 50 de ani să facă descentralizarea, dar sistemul este prea complicat, complex şi birocratizat”. Bitterlich pledează tot pentru proceduri simple, apreciind totodată că ”este imposibil să dai o soluţie altei ţări, dar exemplul altuia poate să inspire”.

”Sistemele administrative din Franţa şi Germania sunt caracterizate prin diferenţe fundamentale, dar ambele excelează prin rigoare şi raţionalitate în respectarea principiului fundamental al subsidiarităţii”, a concluzionat vicepremierul Liviu Dragnea. Ministrul Dezvoltării Regionale a subliniat că obiectivul principal al regionalizării în România este ”ca cetăţenii să primească servicii publice de calitate şi putem învăţa din experienţele altor state”.

”Regionalizarea nu reprezintă un moft, ci este o necesitate pregnantă pentru România. Regiunile reprezintă nivelul administrativ cel mai potrivit pentru România, pentru că în ţara noastră să putem spera că diferenţele dintre sat şi oraş, diferenţele dintre marile oraşe şi micile oraşe se vor atenua în timp, iar România, ca ţară, poate să se gândească serios la o Europa a regiunilor, dar numai după ce regiunile noastre sunt dezvoltate şi cetăţenii noştri se apropie să aibă şanse egale cu cetăţenii europeni”, a concluzionat Dragnea.