Momentul dificil al politicii italiene, după demisia ministrului de externe (presa italiană)
alte articole
Continuă şi se agravează impasul în care se află politica italiană, după demisia ministrului de externe, Giulio Terzi, şi în situaţia în care secretarul Partidului Democrat, Pier Luigi Bersani, liderul coaliţiei de centru-stânga, nu reuşeşte să formeze un nou guvern, informează miercuri presa din Peninsulă.
'Bersani nu va obţine un vot de încredere din partea parlamentului', scrie La Repubblica de la Roma, care anunţă că Pier Luigi Bersani a avut deja, în ultimele patru zile, o serie de consultări care vor continua miercuri, în vederea formării noului guvern italian. Secretarul Partidului Democrat (PD, de centru-stânga), care a fost însărcinat de preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, cu formarea noului guvern, s-a întâlnit deja cu reprezentanţi ai instituţiilor locale (comune şi provincii), cu partenerii sociali, cu liderii tuturor sindicatelor, cu diferite personalităţi, cu reprezentanţi ai celor 20 de regiuni italiene, şi a avut întrevederi marţi cu reprezentanţi ai diferitelor partide politice, printre care Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), Liga Nordului (partid populist de dreapta) şi Alegere civică (formaţiunea de centru fondată de Mario Monti), cu care a încercat să verifice existenţa unui sprijin parlamentar pentru un guvern, în contextul în care nicio majoritate clară nu a rezultat din alegerile parlamentare care au avut loc pe 24 şi 25 februarie.
Pier Luigi Bersani s-a întâlnit marţi, timp de o oră, cu delegaţia coaliţiei de centru-dreapta, care a fost condusă de secretarul Poporului Libertăţii (PdL), Angelino Alfano. Din această delegaţie nu a făcut parte principalul adversar politic al lui Bersani, fostul premier italian Silvio Berlusconi, care a transmis însă un mesaj clar, în care a cerut participarea partidului său, PdL, la formarea noului guvern, impunând numeroase condiţii, printre care numirea unui nou preşedinte 'moderat' al Republicii Italiene şi numirea lui Angelino Alfano în funcţia de vicepremier într-un eventual guvern Bersani, propuneri respinse de secretarul PD, indică principalul cotidian roman.
Ultima întrevedere importantă a secretarului PD va avea loc miercuri dimineaţă, la ora locală 10: 00, când Bersani se va întâlni, la sediul Camerei Deputaţilor, Palatul Montecitorio de la Roma, cu reprezentanţi ai Mişcării 5 Stele (M5S), fondată de bloggerului Beppe Grillo, întâlnire care, la cererea M5S (care a obţinut peste 25% din voturile italienilor la ultimele alegeri legislative), va fi transmisă în direct pe Internet şi va fi preluată de posturile de televiziune din Italia, informează La Repubblica.
Dar poziţia oficială a Mişcării lui Beppe Grillo a fost deja exprimată marţi seară, în ajunul acestei întrevederi, de preşedinta deputaţilor M5S, Roberta Lombardi, care a declarat că Mişcarea 5 Stele (Movimento 5 Stelle) nu va vota încrederea pentru un eventual guvern Bersani, nici la Camera Deputaţilor, nici la Senat. 'Nu îi vom acorda un vot de încredere lui Bersani, nici măcar dacă acesta se va aşeza în genunchi în faţa noastră', a afirmat Lombardi, declaraţie subliniată de cotidianul roman amintit.
În această situaţie, care apare a fi 'disperată', misiunea secretarului PD este din ce în ce mai 'imposibilă', cu o zi înainte de întrevederea pe care o va avea joi la Palatul Quirinale de la Roma cu preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, care, probabil, va trebui să găsească 'o soluţie alternativă' şi care va trebui să însărcineze o altă personalitate politică cu formarea noului guvern italian, opinează La Repubblica.
'Demisia ministrului de externe complică situaţia de mare impas în care se află politica italiană', scrie Corriere della Sera din Milano, care precizează că ministrul italian de externe, Giulio Terzi, şi-a anunţat marţi demisia, din cauza scandalului celor doi puşcaşi marini italieni trimişi în India, unde sunt acuzaţi de uciderea a doi pescari indieni.
Lucrurile devin şi mai complicate după ce Terzi a declarat că este 'în dezacord' cu decizia adoptată de guvernul tehnocrat al lui Mario Monti de a-i trimite pe cei doi soldaţi italieni în India, pe 22 martie, aceştia riscând o pedeapsă până la şapte ani de închisoare. Demisia-surpriză a ministrului de externe i-a 'iritat' în mod deosebit pe premierul demisionar Mario Monti şi pe preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, care nu fuseseră informaţi în prealabil de Giulio Terzi asupra acestei decizii de a demisiona, comentează principalul cotidian milanez.
Monti a declarat că este 'uimit' de decizia ministrului de externe, iar Napolitano a semnat marţi seară demisia lui Giulio Terzi şi l-a numit pe Mario Monti ministru de externe interimar. Dar demisia lui Terzi reprezintă un episod 'grav', care 'pune benzină pe foc' în această perioadă dificilă a politicii italiene şi care, probabil, îl va convinge pe şeful statului italian să nu numească un alt guvern tehnocrat, în cazul în care Bersani nu va reuşi să formeze un nou guvern, potrivit Corriere della Sera.
'Demisia lui Terzi şi dramaticul apel al celor doi militari italieni', scrie La Stampa din Torino, care precizează că, în acest moment de 'haos' al politicii italiene, singurul mesaj 'inteligent' a sosit marţi seară din partea celor doi puşcaşi marini italieni deţinuţi în India, Massimiliano Latorre şi Salvatore Girone, care au trimis un apel în care afirmă: 'Le cerem politicienilor italieni să rămână uniţi pentru a rezolva tragedia noastră'.
Un apel rămas 'neascultat', deoarece Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a declarat marţi seară că cere demisia lui Mario Monti din funcţia de senator pe viaţă, întrucât îl consideră pe acesta 'unicul responsabil' al acestei situaţii în care diplomaţia italiană apare 'umilită'. 'Guvernul Monti ne-a făcut de ruşine, a greşit totul, iar Mario Monti va trebuie să îşi dea demisia din funcţia de senator pe viaţă', a afirmat Berlusconi. 'Ce se va mai întâmpla zilele acestea în politica italiană, într-o perioadă în care se poate întâmpla, practic, orice?', se întreabă publicaţia menţionată.