Moldova: Comuniştii cer majorităţii parlamentare să „capituleze”
alte articole
S-a dat start sesiunii toamnă-iarnă a Parlamentului, la deschiderea şedinţelor plenare din cadrul sesiunii de toamnă-iarnă a Legislativului, şi fiecare fracţiune parlamentară şi-a delegat câte un reprezentant pentru susţinerea unui discurs în faţa întregului corp de deputaţi. Deputaţii au onorat drapelul de stat, iar preşedintele Legislativului a îndemnat parlamentarii să dea dovadă de "hărnicie şi constructivism".
"Priorităţile legislative vizează politica bugetar-fiscală, bugetul, reforma Procuraturii, modificări la legislaţia muncii. Priorităţile sunt stabilite, sarcinile sunt clare pentru această sesiune. Să dăm dovadă de hărnicie, constructivism, să ne concentrăm asupra problemelor pe care le are societatea. Lumea aşteaptă mai puţin spectacol şi mai multă treabă", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Cei 96 de deputaţi prezenţi la şedinţă au ţinut un minut de reculegere în memoria deputatului comunist Zinaida Chistruga.
În timpul şedinţei, Vladimir Voronin a solicitat majorităţii parlamentare să „capituleze”, să dizolve Parlamentul şi să organizeze alegeri parlamentare anticipate. „Aceasta este singura cale reală pentru amnistia politică, pentru cei ce guvernează în Moldova în ultimii patru ani. Noi, comuniştii şi susţinătorii noştri suntem convinşi că Moldova nu are nevoie de conflicte. Moldova trebuie cât mai rapid să revină la o dezvoltare previzibilă democratică, la o activitate constructivă. Noi vă propunem să revenim la această ordine de zi împreună, în comun. Şi să începem această activitate cu votarea demisiei acestui Guvern inutil”, a propus conducătorul PCRM.
Ca răspuns, liderul fracţiunii PLDM, a propus ca „revoluţiile de catifea” propuse de comunişti să fie înlocuite cu nişte „revoluţii” în sistemul educaţiei, organelor de drept şi a celorlalte domenii ce necesită a fi reformate. „Nu avem nevoie de revoluţii sau parade în stradă, ci de evoluţii în mai multe domenii. Sunt o serie de schimbări pe alocuri dureroase, dar necesare. Sper la o conlucrare eficientă în această sesiune. Sper că vom avea un dialog constructiv cu opoziţia. Scopul nostru este constant să ne reconstruim ţara”, a punctat Streleţ.
Tot astăzi deputaţii vor decide şi asupra ratificării a doua acorduri: Convenţia Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale şi Acordul cu privire la colaborarea în domeniul pregătirii specialiştilor subdiviziunilor antiteroriste în instituţiile de învăţământ ale organelor competente ale statelor din CSI.
Reamintim că pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi sunt şase proiecte, printre care proiectul Codului transporturilor rutiere, proiectul Legii cu privire la locuinţe, proiectul Legii privind performanţa energetică a clădirilor.