Mokhtar Belmokhtar vrea să-şi demonstreze forţa în Al-Qaeda
alte articole
Mokhtar Belmokhtar, zis 'Chiorul', nu a aşteptat nici 24 de ore pentru a face din eşecul său o 'victorie'. Asaltul asupra platformei de gaze In Amenas din Algeria şi luarea unui număr mare de ostatici, de pe urma cărora spera să obţină sume substanţiale de bani, s-a transformat într-un dezastru în care a pierdut o întreagă unitate 'sariyas', în care se împart forţele sale 'katiba' (unitate de luptă) alcătuite din circa 300 de membri, notează marţi ziarul La Razon.
El a pierdut şi cinci jihadişti, capturaţi în viaţă de forţele speciale algeriene, care au luat cu asalt sâmbătă platforma de exploatare a gazelor. Bilanţul nu putea fi mai usturător pentru combatanţii islamişti din Sahel şi mai ales pentru liderul Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQMI), Abdemalek Droukdel, alias 'Khalid Abu al-Abbas', ale cărui ordine Belmokhtar le-a încălcat şi în faţa căruia pretindea să dea o lovitură de forţă şi să-şi dovedească leaderhipul. Droukdel beneficiează de sprijinul reţelei Al-Qaeda, în timp ce Belmokhtar, care a fost exclus din organizaţie, viza să-şi obţină recunoaşterea.
'Chiorul' a emis un comunicat luni în numele grupării sale scindate din AQMI, intitulată 'Semnatarii cu sânge' în care recunoaşte că obiectivul acţiunii sale teroriste era în primul rând 'luarea de ostatici străini'. El pretindea să prezinte atacul asupra platformei ca un răspuns la intervenţia franceză din Mali, în condiţiile în care o astfel de acţiune necesită, potrivit experţilor, o pregătire de câteva luni şi o anumită complicitate din interiorul complexului de prelucrare a gazelor.
Însă departe de a poza în învingător, Mokhtar Belmokhtar a suferit un eşec usturător pe care, potrivit surselor, îl va plăti scump în această lume a terorismului islamist care vrea să se prezinte drept infailibilă şi invincibilă. Se ştie deja că Al-Qaeda nu-i iartă, nici măcar pe ai săi. De aceea şeful 'Semnatarilor cu sânge' încearcă prin acest comunicat să arunce vina asupra trupelor algeriene care ar fi refuzat să negocieze cu eliberarea ostaticilor. El a criticat faptul că militarii algerieni au împiedicat, pe calea forţei, ca mai mulţi terorişti ai săi să scape într-un loc sigur cu maşinile lor de teren.
Obişnuit să negocieze cu ţările străine eliberarea ostaticilor, care i-au plătit mereu sume consistente de bani, Belmokhtar nu a înţeles cum de s-a putut pune cineva în calea acţiunilor sale. El spune chiar în acest comunicat, că intenţia lui era de a proteja viaţa străinilor (care ar fi fost azi in viaţa dacă nu avea loc atacul trupelor algeriene) şi asigură că prima lui intenţie a fost să renunţe la ocuparea complexului, în schimbul încetării intervenţiei militare franceze din Mali şi 'eliberării fraţilor noştri arestaţi de cruciaţi (creştini)'. Dar armata algeriană nu a răspuns revendicărilor sale legitime şi a lansat asaltul. Inclusiv, spune el, a ameninţat cu distrugerea întregii platforme, dacă nu islamiştii nu se predau, subliniind că guvernul algerian a înşelat Occidentul cu pretenţiile sale de a gestiona criza.
În privinţa alegerii obiectivului el recunoaşte că l-a ales după ce a 'strâns informaţii privind instalaţii din diferite regiuni. A ales In Amenas ca urmare a participării Algeriei la ofensiva din Mali (acordul de survol al spaţiului său aerian). În final, el lansează un apel 'fraţilor musulmani să stea cât mai departe de locaţiile societăţilor străine, inclusiv din capitala franceză, pentru a-şi proteja vieţile', pentru că vor avea loc şi alte atentate. Este un mesaj prin care vrea să arate că nu renunţă la acţiunile sale, în dorinţa sa de recunoaştere şi de a-şi demonstra forţa în Al-Qaeda.