Răspunsul Algeriei la criza ostaticilor ridică serioase semne de întrebare (reporter specializat pe Algeria)

Prioritatea forţelor de securitate algeriene pare să fi fost aceea de a-i ucide pe jihadişti, siguranţa ostaticilor venind de abia pe un slab loc doi şi fără a culege de nicăieri informaţii, este de părere John Sweeney, reporter al programului BBC Panorama, care a relatat despre Algeria pentru The Observer, fapt care i-a adus titlul de jurnalist al anului. El semnează un comentariu pe tema crizei ostaticilor în cotidianul britanic The Guardian.

Preţul gazelor naturale a devenit oribil de scump, nu în bani ci în sânge, scrie Sweeney. Numărul captivilor ucişi în atrocitatea jihadistă de la instalaţia de gazeificare de la In Amenas, în estul Algeriei, a crescut de la 23 la 48. Totul legat de această poveste este sumbru: pierderea de vieţi omeneşti; ura pe care jihadiştii dintr-un grup disident al Al-Qaeda din Maghrebul islamic o nutresc pentru occidentali; ferocitatea atacului; ferocitatea contra-atacului din partea forţelor speciale algeriene; prezenţa unor jihadişti care vorbeau la perfecţie engleza; consecinţele pentru lupta împotriva extremismului islamist în Mali, Sahel şi în lume; lipsa năucitoare de informaţii; şi numărul morţilor din rândul jihadiştilor.

Examinând ultimul punct, oficial, regimul algerian a anunţat mai întâi că 32 de jihadişti au fost ucişi în operaţiunea lor de contra-terorism încununată de succes. Nu au existat supravieţuitori. Există ceva imediat şi evident greşit legat de această statistică. Războaiele, luptele şi operaţiunile de contra-insurgenţă sunt întotdeauna murdare. Nu toate focurile trase sunt o ucidere curată; nu toate exploziile unei grenade sunt fatale. Pe un câmp de luptă obişnuit te aştepţi ca numărul răniţilor să îl depăşească pe cel al morţilor în proporţie de trei la unu. În Irak şi Afganistan, americanii sunt acum atât de buni în materie de ajutor de primă urgenţă încât raportul dintre morţi şi răniţi este de unul la şase.

Există o tradiţie neîndurătoare în istoria războaielor civile din Algeria de a-i ucide pe răniţii celeilalte părţi astfel încât să nu existe niciun martor. Se poate discuta despre dreptatea şi nedreptatea acestei politici, dar premierul David Cameron a stabilit poziţia britanică în mod clar: răspunsul britanic la acest tip de terorism ar trebui să fie 'dur, dar inteligent'.

Oportunitatea de a şti unde îşi avea sediul grupul disident AQIM (vag tradus ca 'semnatarii în sânge'), de la cine a obţinut banii şi dacă a avut membri vorbitori de limbă engleză, a pierit odată cu acei oameni. Ultimele noutăţi sunt că autorităţile au capturat trei jihadişti care se ascundeau, astfel că raportul dintre jihadiştii morţi şi cei răniţi este de 32/3, şi din nou este ceva greşit aici. Pe baza dovezilor, prioritatea forţelor de securitate algeriene pare să fi fost să-i omoare pe jihadişti, salvarea ostaticilor fiind secundară.

Algeria nu are nimic dintr-o democraţie occidentală. In anii '90, o revoltă democratică alimentată de frustrarea generată de corupţie, lipsa de echitate şi în unele zone înclinaţiile islamiste, a fost zdrobită într-un război civil soldat cu 100.000 de morţi, printre care şi mulţi dintre jurnaliştii cei mai curajoşi ai ţării. Astăzi, establishment-ul din domeniul securităţii este cel care ia decizii, bazându-se pe faptul că gazele şi petrolul reprezintă 98% din venitul ţării. Această bogăţie este după cât se pare controlată de o mică clică. Statul de drept şi autoritatea civilă sunt slabe - iar unii critici merg mai departe, spunând că regimul este mai asemănător cu Siria lui Assad.

''În anii '90, m-am deplasat în Algeria şi am relatat despre o serie de masacre ale civililor care au avut loc foarte aproape de cazărmi ale armatei şi s-a dat vina pe forţele de securitate. Dovezile că statul a torturat disidenţi au fost copleşitoare. Chiar şi acum, Algeria nu va permite raportorului special al ONU privind tortura să viziteze ţara'', relevă John Sweeney.

De aceea, ţine să sublinieze reporterul britanic, mare atenţie arunci când politicienii occidentali presupun că tot ce face statul algerian împotriva jihadiştilor este în cel mai bun scop. Ministrul britanic al apărării, Philip Hammond, a declarat despre criza ostaticilor: 'Teroriştii sunt cei care poartă responsabilitatea pentru aceasta'. Este adevărat, notează Sweeney, dar forţele de securitate algeriene şi comandanţii lor poartă o parte din responsabilitate pentru proporţiile pierderilor de vieţi omeneşti. Dacă, după cum s-a relatat, elicopterele Hind au aruncat în aer un convoi de jihadişti şi ostatici în timp ce plecau de la instalaţia de gaz, acţiunile forţelor de securitate pică la testul premierului Cameron de acţiune 'dură, dar inteligentă'.

Acest lucru este important, deoarece de la primăvara arabă încoace, opinia publică din această parte a lumii a fost eficientă. Musulmani din întreaga Africă de Nord şi din Orientul Mijlociu îi pot auzi pe politicienii occidentali criticându-l pe Assad pentru crimă în masă şi tortură, dar dacă îi văd păstrând tăcerea cu privire la abuzurile statului algerian, atunci acest lucru ar putea submina războiul de cucerire a inimilor şi minţilor împotriva Al-Qaeda. Nimeni dintre cei care cred în libertatea de exprimare, în democraţie şi în drepturile civile nu va dori acest lucru, avertizează semnatarul articolului.