Moise al lui Michelangelo: Lumina, forţa şi realismul unei expresii dramatice
Sculptura Moise este în esenţă o compoziţie clasică ce încadrează perfect caracteristicile renascentiste ale momentului, unde renaşte căutarea idealului de frumos, concentrându-şi interesul asupra naturalismului accentuat, interesul pentru figura umană, a anatomiei ei ca expresie ideală a virtuţii şi nu ca sursă a păcatului, aşa cum a fost în tradiţia medievală. Se caută armonia formelor şi perfecţiunea tehnică.
În statuile monumentale realizate pentru Florenţa, Michelangelo, a surprins idealul umanităţii vremii sale într-un mod magistral care continuă să ne uimească şi astăzi prin forţa şi realismul său.
Sculptorul Michelangelo Buonarotti (1475-1564) este cel mai important din Cinquecento italian. Imagine a geniului Renaşterii, lucrează cu măiestrie în toate domeniile (pictor, arhitect, poet), dar se simte sculptor. El caută să exprime în lucrările sale o „idee”, respectiv o frumuseţe care este o expresie a unei interpretări intelectuale. Întreaga lui viaţă a fost un efort titanic de a elibera forma de materia care o ţine închisă. O putem considera, fără îndoială, expresia artistului total.
Moise a fost sculptat de Michelangelo în anul 1515, dintr-un singur bloc de marmură de Carrara, atingând o înălţime de 235 cm. Această operă splendidă nu va putea fi egalată de nicio lucrare modernă; iese în evidenţă frumuseţea feţei, Moise având aerul unui adevărat prinţ sfânt şi de temut, un chip strălucitor, Michelangelo exprimând divinitatea pe care Dumnezeu a infuzat-o în acea înfăţişare sfântă.
Statuia se găseşte de multă vreme la Roma, dar nu în locul pentru care a fost concepută iniţial (Basilica Sf. Petru), ci într-o altă biserică de importanţă mai mică: San Pedro in Vincoli. Face parte din complexul ridicat pentru înmormântarea Papei Iulius al II-lea.
MONUMENTALITATE ŞI TEHNICĂ A RENAŞTERII
Artistul renascentist a creat o sculptură monumentală, imensă şi sobră, cu Moise şezând într-o atitudine de mare demnitate. Poziţionarea statuii într-o structură arhitecturală îngustă comprimă măreţia forţei anatomice a lui Moise. Plasarea la o înălţime mică face ca acest personaj să pară imens, dar aşa este mai uşor de contemplat fiecare detaliu. Tehnica sculpturală este senzaţională, cu o utilizare magistrală a trepanului în executarea bărbii şi mai ales în tot părul de pe partea superioară a statuii.
Pictorul şi istoricul de artã Giorgio Vasari, unul dintre fondatorii mitului creatorului şi al condiţiei de geniu, a admirat tehnica lui Michelangelo afirmând că barba a fost sculptată cu cea mai mare delicateţe, aceasta părând mai mult opera unei pensule decât a unei dalte. Suprafaţa marmurei este perfect lustruită, oferind calităţi incredibile care au ca rezultat realismul. Moise poartă o cămaşă fără mâneci lejeră, arătând musculatura braţelor şi monumentalitatea trunchiului. Multă pânză cade peste picioare, aproape inexplicabil, încadrând piciorul drept şi marcând coapsele şi genunchiul pe partea stângă, simulând mişcarea. Picioarele au sandale care arată tensiunea în degete.
Puterea expresiei lui Moise abandonează deja ideea de echilibru tipică Renaşterii, deoarece toată sculptura este un exerciţiu de forţă şi grandoare. Michelangelo a realizat o revoluţie artistică în ceea ce priveşte expresia personajului, a dinamizat frumuseţea clasică grecească şi impunătoare, prin mişcări şi acţiuni, făcând-o să dobândească o vitalitate nemaiîntâlnită până acum: pasiune, frenezie, izbucnire şi furie.
CLASIFICAREA LUCRĂRII
În această sculptură putem vedea caracteristicile stilului renascentist, căutarea frumuseţii ideale, naturalism accentuat, interes pentru figura umană şi anatomia ei (corpul ca expresie a forţei şi virtuţii şi nu ca depozit al păcatului), aşa cum se percepea în Evul Mediu. Ca şi în antichitatea clasică, ele creează compoziţii echilibrate, armonioase, mişcare puternică, perfecţiune tehnică. Toate aceste caracteristici trebuie însă calificate în funcţie de natura operei şi de autorul în cauză, întrucât Michelangelo este în sine un caz excepţional datorită calităţii lucrărilor sale şi a evoluţiei stilistice pe care o oferă în lunga sa viaţă: de la idealismul clasic al influenţei donatelliene la dramatismul operelor sale mature sau la distorsiunea (anti-clasică) a ultimelor sale versiuni ale Pietà, antecedente ale barocului.
Tema reflectă momentul în care profetul Moise, întorcându-se de pe Muntele Sinai, purtând „Tablele Legii”, contemplă cu mânie şi indignare cum poporul s-a dedat „idolatriei”. Sculptorul a creat imaginea unui lider naţional, un om cu caracter solid, puternic şi vulcanic. Atenţia impusă detaliilor corpului şi pliurilor hainelor provoacă o anumită tensiune psihică care poate fi apreciată prin detalierea sculpturii: proeminenţa muşchilor, umflarea venelor, picioarele mari şi grele pe cale să se ridice.
"Moise este aici simbolul unei atitudini eterne, nu reproducerea unui anumit moment al vieţii sale: este mânia dreaptă a unei fiinţe superioare în faţa lumii monstruoase" - Tolnay
ANALIZA SCULPTURII
Sculptorul a reuşit să-i dea lui Moise un realism extrem prin aplicarea tehnicii contrapost, care, deşi este folosită pe figurile în picioare, reuşeşte să o aplice acestei piese. Într-adevăr, este posibil să se distingă fundamentele de bază ale acestei tehnici, care constă în susţinerea greutăţii corpului pe un picior sau pe o parte, creând o contragreutate a corpului care forţează trunchiul să creeze o mică curbură în formă de S. Moise este o lucrare realizată în stadiul cel mai matur din arta lui Michelangelo. Stăpânirea diferenţei puternice, realizate la perfecţiune în sculptura lui David, este intensificată de stăpânirea forţei de creaţie a mişcării văzute la Moise.
Există o uşoară diferenţă (în ciuda poziţiei aşezate) marcate de întoarcerea capului şi compoziţia simetrică între braţul stâng în sus şi braţul drept în jos, precum şi piciorul stâng în afară şi piciorul drept înăuntru. Liniile drepte sunt atenuate şi compensate de două linii curbe paralele: cea care formează barba lungă şi creaţă pană la braţul stâng, şi cea care începea de la bratul drept întins pană la piciorul stâng, cât şi jocul de pliuri de la haine, forţa musculară care radiază în întreaga sculptură. Puterea profetului emană clar din interior şi se manifestă în furia pe care artistul ştie să o transmită. Acea tensiune dramatică, acel interes pentru a reflecta patosul situaţiei este ceva ieşit din comun.
Cu această compoziţie complexă, artistul sugerează o potenţială mişcare; muşchii sunt în tensiune, dar nu există o mişcare reală. Totul face ca acest colos să nu pară greu, ci grozav. El surprinde momentul în care Moise întoarce capul şi urmează să se ridice mânios din cauza infidelităţii poporului său.
Sculptorul abandonează chipurile senine ale primei sale perioade şi optează pentru o expresivitate accentuată şi dramatică. Moise este plin de viaţă interioară. Este probabil produsul nu numai al propriei sale evoluţii personale, ci şi al influenţei exercitate asupra lui de descoperirea grupului elenistic din Laocoon (1506). Este punctul culminant al idealismului dramatic care caracterizează această etapă a producţiei sculpturale şi pe care îl observăm în lucrările sale.
Pentru a genera starea emoţională a personajului, Michelangelo se ajută de anumite artificii tehnice: irisul evidenţiat, scufundarea pupilelor şi sprâncenele ridicate pentru a crea clarobscur. Esenţa intelectuală a acestei opere de artă depăşeşte tendinţele artistice ale vremii.
Michelangelo a arătat foarte clar aici ce ar putea face un geniu ca el, cu un bloc de marmură. El ne-a arătat, încă o dată, capacitatea sa de a transmite atitudini: sever în acest caz. Artistul cunoştea bine psihologia umană.
Materialul este marmura, procedeul fiind sculptura, tratamentul acestuia prezintă suprafeţe lustruite, netede şi aspre şi lucrări cu trepan (un tip de finisare) pe barbă, bucle, observându-se cum lumina alunecă sau creează efecte de lumină şi umbră în pliuri, accentuând volumul. Modelarea este perfectă; Michelangelo a tratat marmura, materialul lui preferat, de parcă ar fi cel mai docil dintre materiale (lut, plastilină etc.). Studiul anatomic este de un naturalism uimitor: braţele profetului prezintă forţa şi tensiunea unui atlet, în ciuda vârstei sale mature. Marmura albă lustruită lasă lumina să strălucească. Hainele cad în pliuri de mare naturalism, unde contrastele de lumină şi umbră provoacă profunde cavităţi adânci în marmură, dând figurii volum.
Obţine texturi extraordinare pe suprafeţe, de exemplu pielea braţelor, genunchilor, ţesuturilor şi modelării muşchilor şi detaliile venelor umflate. Senzaţia este de o mare masă sculpturală. Această măreţie umană este un simbol al măreţiei sale spirituale.
De ce are Moise corniţe ?
Sunt cunoscute coarniţele tipice acestui profet. Moise, urmând o tradiţie iconografică occidentală, este reprezentat cu două coarne pe cap. Profetul după ce a primit „Tabelele Legii” emana raze de lumină acordate de divinitate. Se pare că cuvintele lumină şi corn sună asemănător, iar traducătorul Vulgatei (traducerea din latină a Exodului) a ales al doilea termen, care s-a manifestat astfel în reprezentările artistice ale personajului. Există şi autori care susţin că numai Isus ar putea avea lumină divină, motiv pentru care Moise a rămas cu corniţele pe cap.
ANECDOTE ŞI LEGENDE
O anecdotă spune că atunci când Papa Iulius al II-lea a menţionat o trăsătură a lui Michelangelo „terribilita” (ieşit din comun), el se referea nu numai la expresivitatea puternică din operele de artă ale lui Buonarroti, ci şi la caracterul personal al artistului, fiind cunoscut faptul că acesta avea trăsături ale geniului irascibil: bărbat încăpăţânat, violent, cu un temperament bolnăvicios, calităţi pe care nici cei mai docili biografi ai săi nu au putut să nu le admită.
Michelangelo a redat tensiunea dramatică a lui Moise prin prezentarea expresivă a feţei, folosită ca instrument de captare psihologică. Principiile creative de tensiunie şi dramă au marcat lucrările geniului, concepţia lui despre lume şi despre viaţă, l-au făcut pe Michelangelo să aibă propria interpretare a artei şi au generat o estetică marcată de caracterul şi temperamentul său.
Există o legendă care spune că, atunci când Michelangelo a terminat statuia lui Moise, el a stat în faţa acestei lucrări colosale, a lovit-o cu un ciocan în genunchi şi s-a adresat profetului întrebându-l: „De ce nu vorbeşti?”. Există chiar şi o continuare a legendei care afirmă că Moise i-a răspuns creatorului său: „L-ai creat pe David pentru a face fericit aerul Florenţei şi de aceea el este muzică; tu m-ai creat să stau pe mormântul unui Papă, de aceea păstrez vocea morţilor”.
Esenţa fundamenală a condiţiei umane
În impresionanta producţie artistică a lui Michelangelo, corpul uman reprezintă elementul de bază. Picturile şi sculpturile sale, prezintă hotărât posibilităţile infinite de expresie şi semnificaţie ale corpului, încât se poate afirma că această creaţie a sa este răspunsul la enigma fundamentală a condiţiei umane: a fi om înseamnă să doreşti să te ridici spiritual spre divin.
Moise este o sculptură privilegiată, deoarece corporalitatea ei străluceşte cu o bogăţie de semnificaţii rar atinse în Renaştere.
