Moartea unei alergătoare de maraton la Londra, cauzată de un supliment alimentar
alte articole

Alergătoarea Claire Squires, care s-a prăbuşit cu puţin înainte de linia de sosire a maratonului de la Londra în aprilie 2012, decedând câteva ore mai târziu la spital, urma o dietă cu suplimente alimentare care a contribuit la colapsul inimii ei, a anunţat un medic legist, citat de AP.
Moartea lui Claire, în vârstă de 30 ani, care alerga pentru o cauză nobilă, strângerea de fonduri pentru o asociaţie care luptă pentru prevenirea suicidului, a stârnit emoţie şi a determinat donaţii de peste un milion de dolari.
Conform expertizei unui medic legist, sticla cu apă a alergătoarei conţinea o lingură de supliment Jack3D, ce conţine stimulantul dimetilamină (DMAA). Această substanţă este pe lista interzisă a Agenţiei Mondiale Antidoping, dar se găsea de vânzare în Marea Britanie, înainte de a fi interzis în luna august 2012 din cauza potenţialului risc pentru sănătatea publică.
"DMAA, privind balanţa posibilităţilor, în asociere cu un efort fizic extrem a provocat o insuficienţă cardiacă acută, care a dus la moartea ei", a concluzionat expertul legist Philip Barlow.
Suplimentul a fost cumpărat legal de pe internet de Claire. Simon van Herrewege a declarat că prietena sa nu ştia de pericolul suplimentului Jack3D.
Dacă autorităţile britanice a solicitat din august retragerea acestui supliment de pe piaţă, după alte cazuri de stopuri cardiace, producătorul Ultra-Premium Supplements din Dallas susţine însă că produsul este sigur. "Vom continua să apărăm siguranţa acestui ingredient dietic, DMAA. Există 7 studii clinice care susţin siguranţa lui dacă este consumat conform prescripţiei. Aceste studii plasează DMAA printre cele mai studiate produse dietice de pe piaţă".