Mizele noului conflict dintre şiiţi în Irak

Cei care au intrat în Parlament sunt adepţii influentului cleric Muqtada al-Sadr, care a condus o miliţie, Armata Mahdiului, ce a luptat împotriva americanilor după invazia din 2003. Aceasta a fost acuzată şi de violenţă sectară împotriva sunniţilor, dar acum al-Sadr pozează în liderul care uneşte naţiunea împotriva sistemului politic corupt.

Protestatarii au luat cu asalt şi au pătruns ciudat de uşor în clădirile din zona verde, teoretic ultrasecurizată, într-un moment în care premierul şiit Haider al-Abadi anunţase o reformare a cabinetului său, măsuri anticorupţie şi renunţarea la împărţirea funcţiilor guvernamentale pe criterii sectare.

Manifestanţii au atacat maşinile de lux ale deputaţilor şi au vandalizat holul Parlamentului, dar per ansamblu protestul a fost nonviolent, scrie New York Times.

Una dintre mizele principale pare să fi fost problema cotelor etnice şi sectare, care stau la baza sistemului politic irakian, în conformitate cu care sunt împărţite funcţiile guvernamentale. Clericul Muqtada al Sadr încearcă să impună un cabinet de tehnocraţi. La presiunile sale, premierul Abadi a prezentat Parlamentului un astfel de guvern pe 31 martie, dar legislativul a întârziat votarea acestuia. Politicienilor şiiţi de carieră nu le convenea să piardă Ministere cheie precum cel al Finanţelor sau al Energiei şi să fie înlocuiţi cu oameni independenţi politic.

Pe 26 aprilie a avut loc un vot parţial pentru doar şase miniştri tehnocraţi. Nemulţumit, Al-Sadr şi-a chemat susţinătorii să ia cu asalt Parlamentul pentru a obliga guvernul şi legislativul să voteze întregul cabinet. Totuşi clericul i-a pus să se retragă în aceeaşi zi, declarând că va da clasei politice încă o şansă de a se întâlni şi de a aproba un nou cabinet, dar că va declanşa noi proteste de stradă dacă cererile sale de reformă nu sunt luate în calcul.

Prin urmare, la clivajul tradiţional dintre arabii şiiţi majoritari şi minoritatea sunnită s-a adăugat în cazul actualei crize politice unul între şiiţi. Premierul Abadi a promis că va lupta împotriva corupţiei, că va reduce dimensiunea guvernului şi costurile aferente şi va pune capăt cotelor sectare, dar a întâmpinat opoziţie din partea partidelor şiite, care paradoxal reproşează puterii tocmai corupţia şi incapacitatea de a furniza chiar şi serviciile de bază precum electricitatea şi strângerea gunoiului.

Atacarea zonei verzi, numele pe care armata americană l-a dat centrului fortificat al Bagdadului, nu este întâmplătoare. Aceasta este percepută ca un simbol al ocupării şi corupţiei, pentru că acolo trăiesc oficialii irakieni în palate luxoase şi tot acolo se află Ambasada SUA.

Am explicat într-un articol mai vechi de ce a eşuat doctrina Obama în Irak şi că fostul premier Nuri al Maliki nu a fost un premier al tuturor. El a acţionat doar în interesul şiiţilor şi i-a marginalizat pe sunniţi. Aceştia au acuzat că au fost discriminaţi la alocarea posturilor în administraţie, poliţie şi armată. Mai mult, potrivit Amnesty Internaţional, mii de sunniţi irakieni au fost deţinuţi şi încarceraţi arbitrar, fără acuzaţii, şi chiar torturaţi. Ca urmare, ei au ajuns să se simtă ameninţaţi şi au căutat o alianţă cu gruparea Statul Islamic în Irak şi Siria împotriva guvernului central şiit. După retragerea americanilor din 2011, statul a eşuat din punct de vedere politic, economic şi al securităţii. Maliki a refuzat să-i includă pe sunniţi in procesul politic şi a mizat pe apropierea de Iran.

Unii dintre susţinătorii lui Muqtada al Sadr sunt nemulţumiţi nu doar de guvernare, ci şi de influenţă Iranului în Irak.

În prezent, ţara riscă să se rupă. Regiunea kurdă din nord este un stat de facto, cu propria armată şi politică externă. O treime din Irak este în continuare în mâinile Statului Islamic, iar miliţiile şiite care au conexiuni cu Iranul sunt în unele cazuri mai puternice decât forţele armate ale statului.

Interesant este că influentul imam Muqtada al Sadr a plecat în Iran imediat după ce protestatarii s-au retras din zona verde. Nu este clar dacă acesta a cerut Teheranului să medieze actualul conflict între şiiţi. De-a dreptul ciudat este însă faptul că, potrivit Wall Street Journal, unii dintre susţinătorii lui Sadr sunt nemulţumiţi nu doar de guvernare, ci şi de influenţa Iranului în Irak. Teheranul a finanţat şi echipat miliţii şiite irakiene pentru ca acestea să combată Statul Islamic, dar gruparea teroristă controlează acum cel de-al doilea oraş irakian ca mărime, Mosul.

Kenneth Pollack, expert pe Orientul Mijlociu la Brookings Institution, susţine însă pentru WSJ că Muqtada al Sadr ”n-a acţionat niciodată împotriva iranienilor, ci totdeauna în concordanţă cu interesele acestora”. Acest lucru pare să fie confirmat de declaraţia făcută recent de ministrului iranian de Externe, Hossein Jaberi Ansari, potrivit căreia “Iranul este pregătit să-şi folosească toate conexiunile pentru a media tensiunile din Irak”.

Pe de altă parte, Ibrahim al-Marashi, profesor asistent la Departamentul de Istorie al California State University, San Marcos, are o părere diferită. Într-o analiză publicată de Al Jazeera el susţine că ”prin alimentarea mişcării de protest şi ultimatumul dat premierului Abadi, Sadr a reuşit să pună în conflict cele două forţe politice rivale ale sale, Partidul Dawa şi Islamic Supreme Council of Irak (ISCI), şi să submineze astfel obiectivul major al Iranului de a menţine o alianţă şiită unită în Irak, care-i sporeşte influenţa asupra ţării.

Expertul consideră că Sadr a încercat întotdeauna să se prezinte ca un naţionalist şiit irakian, independent de influenţa iraniană. Cert este că prin ultimele mişcări pe care le-a făcut, acesta şi-a sporit considerabil influenţa asupra scenei politice din Irak, după proverbul românesc ”Când doi se bat, al treilea câştigă” sau după celebrul principiu divide et impera.