De ce a eşuat doctrina Obama în Irak

Toate cele trei principii ale doctrinei Obama au fost încălcate în Irak deoarece aceasta a fost formulată tocmai pentru a împiedica intervenţii militare, nu pentru a desfăşura noi forţe armate. Preşedintele american, care a promis retragerea completă din Irak şi Afganistan, este acum nevoit să găsească o soluţie pentru a împiedica căderea ţării în mâna islamiştilor sunniţi.

În septembrie anul trecut preşedintele american schiţa liniile directoare ale politicii sale externe şi arăta că va interveni, inclusiv militar, în Orientul Mijlociu doar în trei cazuri: atunci când aliaţii şi partenerii americanilor vor fi ameninţaţi din exterior, atunci când accesul la rezervele de energie, şi în special de petrol, va fi periclitat şi în al treilea rând atunci când securitatea SUA va fi ameninţată de grupări teroriste.

Toate aceste trei principii ale doctrinei Obama au fost încălcate în Irak. Insurgenţa sunnită nu ameninţă doar Irakul, ci şi statele vecine, Iordania şi Kuweit, pentru că există pericolul ca teroriştii să se infiltreze şi în aceste state, să recruteze adepţi şi să destabilizeze guvernele. ISIL are ca obiectiv să construiască un califat între Eufrat şi Tigru sau măcar un teritoriu autonom care să se întindă din estul Siriei până în nordul Irakului, un no man's land şi un safe haven pentru terorişti care ar reprezenta o mare ameninţare.

Cât priveşte resursele de petrol şi gaz natural, militanţii ISIL au preluat deja controlul asupra celei mai mari rafinării de petrol a ţării, ceea ce a dus la o creştere a preţului petrolului pe pieţele mondiale. Prin urmare, nici vorbă de curgere liberă a petrolului.

În al treilea rând, situaţia actuală din Irak este asemănătoare cu cea dinainte de 11 septembrie 2001. Ţara se confruntă cu un vid de putere şi este afectată de conflicte sectare şi de o guvernare centrală care nu reprezintă decât o parte a populaţiei. Mai mult, jihadiştii de la ISIL sunt chiar mai bine organizaţi şi echipaţi decât erau militanţii Al-Qaeda. Potrivit presei internaţionale, ei dispun de bani, arme şi suficienţi recruţi.

În acest context, no man's land-ul din estul Siriei şi până în nordul Irakului poate servi în viitor drept punct de plecare pentru atentate teroriste împotriva unor obiective americane şi europene din regiune. Iar astfel, securitatea SUA este ameninţată de această grupare teroristă.

Toate trei obiectivele doctrinei Obama au fost deci încălcate în Irak deoarece această doctrină a fost formulată tocmai pentru a împiedica intervenţii militare, nu pentru a desfăşura noi forţe armate. Obama ezită în prezent să folosească chiar şi raidurile aeriene împotriva teroriştilor. Dacă ar putea, preşedintele american ar lăsa Irakul să-şi rezolve singur problemele, sperând că acesta nu va ajunge un stat eşuat controlat de terorişti.

Problema internă

Conflictele sectare din Irak sunt însă tot mai greu de gestionat. La fel ca Erdogan în Turcia, premierul irakian Nuri al Maliki nu a fost un premier al tuturor. El a acţionat doar în interesul şiiţilor şi i-a marginalizat pe sunniţi. Aceştia au acuzat că au fost discriminaţi la alocarea posturilor în administraţie, poliţie şi armată. Mai mult, potrivit Amnesty International, mii de sunniţi irakieni au fost deţinuţi şi încarceraţi arbitrar, fără acuzaţii, şi chiar torturaţi. Ca urmare, ei au ajuns să se simtă ameninţaţi şi au căutat o alianţă cu gruparea Statul Islamic în Irak şi Siria împotriva guvernului central şiit.

„Preluarea oraşului Mossul de către jihadiştii ISIL nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul triburilor locale. Rebeliunea ISIL este în realitate o revoltă a triburilor sunnite din nord”, a explicat Alaa al-Obeidi, un fost general irakian pentru Spiegel. În opinia sa, triburile sunnite speră ca SUA să-l oblige pe Maliki să demisioneze. De cealaltă parte, jihadiştii folosesc alianţa cu triburile ca pe un scut şi se amestecă printre acestea pentru a împiedica eventuale raiduri americane împotriva lor.

Prin urmare, principala vină pentru situaţia complicată de azi o are tot prim-ministrul irakian care a acaparat în ultimii ani toată puterea, refuzând să creeze un contract social funcţional cu sunniţii. Guvernarea Maliki a refuzat cooptarea lor în structurile de putere şi i-a marginalizat, iar acum cere SUA şi Iranului să-i repare oalele sparte.

În cadrul vizitei făcute recent la Bagdad, secretarul de stat american John Kerry a făcut apel la constituirea rapidă a unui guvern de uniune naţională care să includă toate grupurile de populaţie importante – şiiţi, sunniţi şi kurzi. Rămâne de văzut însă dacă Nouri al Maliki va fi dispus să împartă puterea. Deocamdată este clar doar că nu vrea să demisioneze, chiar dacă presiunile asupra sa cresc. Pe lângă sunniţi, şi o parte dintre şiiţi vor să scape de premierul irakian. Clericul radical Muqtada al Sadr, a cărui miliţie numită Armata Mahdiului a fost dizvolvată de actualul premier, îşi îndeamnă oamenii să pună mâna pe arme pentru a lupta împotriva ISIL. El vrea să folosească acest prilej şi pentru a-l înlătura pe fostul său aliat, acum adversar, Nuri al Maliki şi pentru a reveni pe scena politică.

Principala vină pentru situaţia complicată de azi o are tot prim-ministrul irakian care a acaparat în ultimii ani toată puterea, refuzând să creeze un contract social funcţional cu sunniţii. Guvernarea Maliki a refuzat cooptarea lor în structurile de putere şi i-a marginalizat, iar acum cere SUA şi Iranului să-i repare oalele sparte.

Opţiunile lui Obama

John Kerry a spus la Bagdad că SUA sunt pregătite pentru lovituri aeriene împotriva jihadiştilor chiar şi înainte de formarea unui nou guvern, motivând că ”Irakul se confruntă cu o ameninţare existenţială, iar ISIL luptă pentru a împărţi şi a distruge ţara”. Totuşi americanii se feresc să dea termene precise. Preşedintele a trimis deocamdată doar 300 de consultanţi militari în Irak pentru a ajuta armata irakiană.

Obama este pus într-o poziţie delicată de avansul islamiştilor terorişti în Irak pentru că opţiunile sale sunt limitate. Trimiterea de trupe americane on the ground este exclusă, dat fiind că este profund impopulară. În prezent, doar 100 de soldaţi americani şi 50 de puşcaşi marini sunt desfăşuraţi pe teritoriul irakian, la care se vor mai adăuga 275 pentru a apăra Ambasada Americii de la Bagdad.

Totuşi Obama ştie că predecesorul său George W.Bush n-a putut opri o astfel de insurgenţă decât prin suplimentarea trupelor americane din Irak, în cadrul aşa-numitului ”surge”, care a implicat 30.000 de soldaţi în plus. Pe de altă parte, SUA au investit la vremea respectivă sume mari de bani pentru a-i câştiga pe sunniţii moderaţi de partea sa, inclusiv ca luptători voluntari, şi pentru a preveni o alianţă a lor cu radicalii. Mai mult, americanii au încercat să includă triburile sunnite în structurile de administraţie la nivel local şi în noul sistem politic creat după înlăturarea lui Saddam Hussein.

O altă opţiune a lui Obama este să accepte solicitarea lui al-Maliki de a-i lovi pe islamişti prin bombardamente şi raiduri aeriene cu rachete. Trimiterea distrugătoarelor dotate cu lansatoare de rachete Tomahawk în Golful Persic pare să indice probabilitatea acestui scenariu. Aceste atacuri aeriene sunt însă riscante din punct de vedere politic şi militar deoarece pericolul de a lovi şi civili nevinovaţi este mare. Uciderea acestora n-ar face decât să crească numărul irakienilor care se alătură insurgenţei.

Ultima opţiune este alianţa paradoxală cu Iranul. Cei doi duşmani au acum un adversar comun – gruparea islamistă care vrea să instaureze califatul în Irak. Washingtonul ar avea nevoie de influenţa Teheranului pentru a-l determina pe premierul Al Maliki să se împace cu sunniţii, ajungând la o soluţie politică. De partea cealaltă, Iranul ar putea spera să obţină nişte concesii referitoare la programul său nuclear, în schimbul unui rol pozitiv jucat în Irak.

Până la urmă Iranul este însă statul care a beneficiat cel mai mult de pe urma conflictului sectar sunniţi-şiiţi pentru a-şi creşte influenţa în regiune. Mai mult, Teheranul a susţinut regimul Bashar al Assad, cu luptători Hezbollah şi fonduri substanţiale. Dar nici SUA nu sunt uşă de biserică. Potrivit unor surse iordaniene, instructori americani ar fi antrenat membri ai grupării ISIL într-o bază secretă din Iordania pentru a se alătura rebelilor sirieni în lupta împotriva regimului Assad, dar aceştia au trecut graniţa şi au pornit războiul pentru a crea un stat islamic în Irak.

Este totuşi greu de crezut că Iranul şi SUA vor colabora în Irak, dat fiind că cele două ţări s-au aflat în tabere adverse în războiul din Siria, iar ayatollahul Khamenei s-a declarat împotriva unei intervenţii militare americane în Irak.

Cert este că Iranul este considerat de actualul premier irakian al Maliki un partener mai important decât SUA în garantarea securităţii statului şi nu va putea fi scos din nicio ecuaţie de negociere a unei soluţii politice.