Miscarea Verde din Iran

La fel ca majoritatea tinerilor de varsta sa, liceanul Sohrab Arabi invata din greu pentru examenul national de admitere la facultate, sau Konkoor, una dintre cele mai importante faze prin care trece un elev iranian care doreste sa urmeze cursurile unei universitati.

Insa anul acesta, lucrurile au stat altfel pentru tanarul de 19 ani. Parea ca toata tara s-a implicat in campaniile electorale dinaintea alegerilor prezidentiale, cu numarul 10.

Pe langa scoala, Sohrab, mama lui, fratii sai mai mari si prietenii sai s-au implicat in marsurile si activitatile de sustinere a candidatului reformist Mir Hossein Mousavi, a carui campanie condusa de tineri vorbea despre trezirea interesului fata de alegerile nationale in toate paturile claselor sociale.

Intr-o zi dupa alegeri, spre dezamagirea lui Sohrab si a multor alegatori pro-reforma, Mahmoud Ahmadinejad a fost numit castigator al alegerilor, cu o majoritate surprinzatoare.

Nu a durat mult pana cand furia a explodat in randul reformistilor si a candidatilor Mousavi si Mehdi Karroubi, care au sustinut ca alegerile au fost fraudate la scara larga. Pentru a-i sustine pe acesti candidati, multi oameni au iesit pe strazi si la fel a facut si Sohrab.

Pe 15 iunie, la trei zile dupa alegeri, Sohrab s-a alaturat sutelor de mii, daca nu milioanelor de persoane din jurul pietei Azadi, pentru a lua parte la un protest pasnic, insa el nu s-a mai intors acasa.

In acea zi, s-au tras focuri de arma asupra multimii si potrivit rapoartelor de stat, sapte persoane au fost ucise.

Mama lui Sohrab, Parvin Fahimi, al carei sot a murit in urma cu doi ani de cancer, a inceput sa-si caute baiatul. L-a cautat la politie, in inchisoare, la instante, iar in cele din urma i s-a spus ca Sohrab se afla in inchisoarea Evin.

Ingrijorata de faptul ca fiul ei ar putea rata examenul Konkoor, Fahimi mergea aproape zilnic la inchisoarea Evin si intreba persoanele care ieseau de acolo daca i-au vazut baiatul.

In cele din urma, pe 11 iulie, dupa o cautare de 26 de zile, a fost informata ca Sohrab a murit.

“Inca nu stim exact cum anume a murit”, a declarat matusa lui Sohrab, Farah Mohamadi, care locuieste in Germania.

“Ne-au spus [autoritatile] ca a fost impuscat pe 15 iulie si ca a fost dus la biroul procurorului pe 19 iulie. Inca nu stim unde s-a aflat intre timp”.

La fel ca Nede Aghasoltan, a carei moarte in urma ranii provocate de un glont, in contextul protestelor din 20 iunie, a fost urmarita de intreaga lume, Sohrab a devenit acum o noua victima cunoscuta a violentelor care au urmat protestelor impotriva alegerilor.

“Cred ca inocenta lor, la momentul mortii, i-a transformat in legende”, declara Mohamadi, care il descrie pe Sohrab ca fiind un tanar foarte bun si calm.

Numarul oficial al deceselor, in urma protestelor, a ajuns la aproximativ 30, insa organizatiile de drepturile omului sustin ca cifrele sunt mult mai mari.

Iar acum, dupa rapoartele de tortura si de marturisiri fortate, organizatiile de drepturile omului sunt ingrijorate de starea de sanatate a jurnalistilor detinuti, a activistilor politici reformisti si a protestatarilor care au fost inchisi, in numar mare, dupa izbucnirea protestelor.

Karroubi a trimis o scrisoare catre Ayatollah Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, presedinte al Adunarii Expertilor, afirmand ca are dovezi care indica faptul ca multi prizonieri, atat barbati cat si femei, au fost abuzati sexual de cei care i-au interogat.

Chiar si cateva personalitati conservatoare din cadrul regimului iranian au vorbit despre rapoartele de tortura si moarte in randul protestatarilor inchisi, inclusiv parlamentarul conservator Hamid Reza Katouzian si fostul lider al Garzii Revolutionare, candidat la alegerile prezidentiale, Mohsen Rezaei, semnaland tensiunile maxime din cadrul regimului.

Grupurile din opozitie condamna transmiterea televizata a marturisirilor din instante a personalitatilor reformiste inchise, ca Mohammad Abtahi, sub pretextul ca marturisirile sunt publicate pentru a inabusi miscarea reformista.

Miscarea Reformista

Miscarea de reforma in Iran, care a inceput sa fie identificata cu culoarea verde folosita in campania electorala a lui Mousavi, a atras atentia comunitatii internationale in zilele de dupa alegerile din 12 iunie, amplificand explozia de proteste de dupa publicarea rezultatelor electorale.

Aceasta atentie compatimitoare, sustine Kazem Kardavani, un important sociolog iranian, scriitor si fost membru al executivului Asociatiei Scriitorilor din Iran (WAI), apare deoarece oamenii din afara Iranul au descoperit deodata o miscare masiva care solicita libertati civile, intr-un stat caracterizat ca principala baza a fundamentalismului.

“Imaginea pe care oamenii din vest si lumea in general o aveau despre Iran si despre iranieni era insusi Ahmadinejad, negarea holocaustului si alte astfel de lucruri. Brusc, in Iran s-a format o mare miscare civila culturala”, sustine Kardavani.

O mare miscare civila si-a facut simtita prezenta inca o data, in timpul alegerilor prezidentiale din 1997 — desi nu la aceeasi scara - cand clericul reformist Mohammad Khatami a castigat alegerile.

“In ciuda tuturor eforturilor miscarii de dreapta din aceea perioada, la fel cum i s-a intamplat si lui Mousavi anul acesta, majoritatea oamenilor l-au votat pe Khatami. Astfel s-a format miscarea reformista in cadrul regimului.”

Dr. Mojtaba Mahdavi, profesor asistent de stiinte politice la Universitatea Alberta si un expert in Iran, sustine ca miscarea reformista din Iran trebuie discutata pe doua nivele: in primul rand la nivel de stat, unde reprezinta o putere care se lupta in cadrul regimului, iar in al doilea rand, la nivel de societate, in cadrul careia poporul are o istorie lunga a luptei pentru democratie si liberatate.

“Adevarul este ca miscarea reformista este cu mult inaintea politicienilor reformisti, avand in vedere solicitarile lor”, sustine el, insa generatia tanara, adauga profesorul, ”nu agreaza violenta, nu vrea sa porneasca o revolutie si realizeaza o analiza cost-beneficiu”.

Daca ei considera ca Moussavi poate sa aduca schimbari spre bine si poate scapa tara de Ahmadinejad si de politicile sale, atunci decid sa ia parte la alegeri, insa asta nu inseamna ca ei cred, ideologic vorbind, in toate ideile sustinute de Mousavi, afirma el.

“Desi stim ca multi oameni pur si simplu, nu sunt de acord cu crearea Republicii Islamice Iran si nu cred in conceptele Velayat-e Faghih(jurisprudenta religioasa), ei inca isi amintesc de ceea ce s-a intamplat in primul deceniu al republicii islamice — moartea anumitor persoane, torturile - eu insa, vorbesc despre generatia tanara, care s-a nascut dupa revolutie, din randul careia multi nu isi amintesc de Ayatollah Khomeini, si care isi cere pur si simplu libertatile sociale.”

La nivel de stat, miscarea reformista s-a format intr-o perioada de cativa ani.

In timpul primilor ani ai Iranului post-revolutionar, scena politica era mai mult sau mai putin “condusa de un singur om”, multumita carismei si credintelor religioase ale lui Ayatollah Khomeini, sustine el. Insa chiar si atunci, s-au pus bazele unor doua mari fractiuni in cadrul conducerii: cea de stanga, condusa de Majmae Rohaniune Mobarez(Asociatia Clericilor Combatanti), care a inceput sa fie caracterizata ca sustinatoare a interpretarii mai deschise a Legii Sharia si a invataturilor islamice, si cea conservatoare, condusa de Jameh Rohaniate Mobarez(Societatea Clerica Combatanta), cunoscuta pentru interpretarea de dreapta a islamului si a interpretarii absolutiste a Velayat-e Faghih.

In tabara de stanga existau oameni care au evoluat ulterior in personalitati proeminente ale miscarii pro-reforma de azi, cum sunt Mohammad Khatami si Mehdi Karroubi; in tabara conservatoare se numara Hashemi Rafsanjani, una din personalitatile cele mai influente ale Republicii Islamice, dar si multi alti Ayatollahi conservatori si traditionali, cum ar fi membrii Consiliul Gardienilor.

Dupa moartea lui Ayatollah Rouhollah Khomeini, in 1989, lucrurile s-au schimbat.

“Il aveti pe noul lider, Ayatollah Khamenei, caruia ii lipseste in mod evident, carisma revolutionara si credintele religioase ale lui Ayatollah Khomeini. Din acest motiv, este nevoie de mai mult spatiu deschis pentru mai multe fractiuni politice, dearece oamenii pot pur si simplu sa conteste conducerea, chiar din interiorul ei”, declara Mahdavi.

In primii 8 ani ai conducerii lui Ayatollah Khamenei, cand Rafsanjani era presedinte, gruparea de dreapta a dominat mai mult sau mai putin scena politica, excluzand ramura de stanga Rouhaniune Mobarez.

In timpul ultimilor ani ai perioadei Rafsanjani, s-a produs o ruptura in cadrul fractiunii de dreapta Rouhaniate Mobarez, si s-a format o noua fractiune numita Kargozarane Sazandegi (Directorii Constructiei).

“Aceste persoane erau tehnocrati care credeau in constructia si ridicarea republicii islamice Iran si erau mai mult sau mai putin persoane egocentriste, moderate, de ramura dreapta, al caror tata politic era Rafsanjani”, explica Mahdavi.

“Ei au contribuit la deschiderea social-politica, care a urmat perioadei Rafsanjani.”

Cand cele doua mandate de presedinte ale lui Rafsanjani s-au incheiat, in timpul alegerilor prezidentiale din 1997, o coalitie a Kargozarane Sazandegi si Rouhaniune Mobarez, care se caracteriza atunci ca reformista impreuna cu micile partidele reformiste, a triumfat prin alegerea presedintelui Khatami si prin excluderea ramurei de dreapta Rouhaniate Mobarez.

Dintr-o serie de motive, Khatami nu a oferit poporului ceea ce acesta isi dorea.

“Natura statului a contribuit la esecul sau, deoarece in Republica Islamica Iran partea de putere a leului a ajuns la partea ne-aleasa, la Vali-e Faghih [liderul suprem], la Consiliul Gardienilor si la altii. Partea aleasa de popor a obtinut practic minimul de putere”, explica Mahdavi.

Astfel, atunci cand cele doua mandate consecutive ale lui Khatami s-au incheiat, multi pro-reformisti au boicotat alegerile prezidentiale din 2005, iar putin-cunoscutul candidat extremist Ahmadinejad, a devenit presedinte.

Mahdavi sustine ca Ahmadinejad este reprezentantul Noului Conservatorism din Iran, o fractiune care a aparut cu 1-2 ani inaintea alegerilor din 2005.

“Acesti Noi Conservatori sunt reprezentati de oameni ca Ahmadinejad, oameni din randul Garzii Revolutionare, iar acum ar trebui sa multumim evenimentelor recente pentru ca ne-au dovedit ca Ayatollah Khamenei, s-a asociat acestei fractiuni”, declara el, referindu-se la remarcile publice ale lui Ayatollah Khamenei, in care il prefera pe Ahmadinejad in fata celorlalti candidati.

In ciuda retoricilor de stanga si a imbratisarii lui Hugo Chavez, noii conservatori sunt o miscare de dreapta, iar ceea ce ii distinge de fractiunea de dreapta Rouhaniate Mobarez, este faptul ca noii conservatori sunt asociati cu Garzile Revolutionare, astfel ca au o istorie militara, sustine Mahdavi.

Dupa evenimentele ce au urmat alegerilor prezidentiale din 12 iunie 2009, acum se disting doua tabere: pe de-o parte noii conservatori, iar de cealalta - o coalitie foarte mare si diversa de reformisti, in care sunt inclusi Rafsanjani, Khatami, Mousavi, Karroubi, partidele politice reformiste si chiar unii conservatori moderati, pragmatici traditionali, cum ar fi Nategh-Nouri, afirma el.

“O mafie economica-militara-de securitate”

Kardavani sustine ca adevarata putere din Iran este in mainile unei mafii economice-militare-de securitate, care a preluat toate problemele de natura economica din Iran.

“Ahmadinejad singur nu este important, Ahmadinejad este reprezentantul unei sectiuni majore a mafiei”, declara el, adaugand ca o mare parte dintre ei sunt reprezentati de sefii Garzilor Revolutionare.

Garzile Revolutionare s-au format la scurt timp dupa revolutia islmica din 1979, ca o forta devotata conducerii clerice cu scopul de a functiona in paralel cu armata obisnuita. Garzile au devenit mai puternice in ultimii ani si detin o retea vasta a puterii economice si politice in Iran.

Kardavani sustine ca ei sunt cei care, chiar si in timpul presedintiei lui Khatami, au obtinut toate licitatiile pentru constructia de drumuri si baraje, au detinut banci si au condus birourile vamale, controland astfel marea majoritate a bunurilor importate in tara. Astazi, sub conducerea lui Ahmadinejad, au devenit si mai puternici.

“Ei sunt cei care conduc astazi in Iran, iar toate violentele la care au recurs sunt pentru a-si mentine vastele interese economice, deoarece stiu ca fara puterea politica, nu pot obtine beneficii economice.”

Cat despre motivul pentru care Ayatollah Khamenei a decis sa li se alature, s-au format doua opinii, sustine Kardavani.

Unii sustin ca Ayatollah Khamenei este omul din spatele acestor afaceri, iar ceilalti cred exact opusul, ca in realitate Ayatollah Khamenei este el insusi controlat de ei - indiferent de ordinele pe care le primeste trebuie sa se supuna.

“Khamenei nu are baza din randul clericilor pe care o avea Khomeini. El a lasat deoparte toate celelalte miscari si a sustinut aceasta miscare de securitate-economica-militara, legandu-si astfel destinul de destinul miscarii care conduce in prezent Iranul”, sustine el.

Grupul are de asemenea o inclinatie ideologica speciala, care in Iran este numita secta Imam Zaman, declara el.

Kardavani ii descrie ca o secta extremista din Islamul Shia, care cred ca sunt in contact direct cu cel de-al 12-lea imam, Imam Zaman sau Mahdi, considerat de musulmanii shia, mesia omenirii.

El afirma ca secta crede ca primeste ordine directe de la Imam Zaman si de aceea nu au o relatie prea buna cu clericii din Qom, orasul de baza a islamului Shia, in Iran.

De fapt, multi clerici importanti si mari Ayatollahi au vorbit deschis despre evenimentele recente si si-au exprimat ingrijorarea referitor la situatia actuala.

Exista multe persoane din spatele personalitatilor de pe scena, care apartin acestei tabere, sustine Kardavani, numindu-l pe clericul extremist Ayatollah Mohammad Taghi Mesbah Yazdi, considerat idolul lui Ahmadinejad, ca una dintre personalitatile sectei.

“S-a scris o pagina din istoria Iranului”

Kardavani sustine ca desi structura politica din Iran nu a fost una totalitarista, in adevaratul sens al cuvantului, asa cum a fost cea din Uniunea Sovietica sau cum este cea din China comunista, se pare ca regimul din Iran a pornit pe aceasta cale, de a deveni un regim totalitarist.

Totusi, declara el, istoria formarii miscarilor sociale si revolutiilor din Iran este de asa natura, incat nu va permite ca o singura forta sa domine scena pentru totdeauna.

“Realitatea este ca orice i-ar face acestei miscari[de reforma], s-a scris o pagina din istoria Iranului. Nu exista nicio indoiala fata de acest lucru”, sustine el.

“Cred ca miscarea din Iran isi va juca rolul si ca legitimitatea lui Khamenei a fost complet ruinata, iar acest regim nu este unul care poate sa continue pe aceasta cale. Este doar o problema de timp”.