Mircea Roşca: Victor Ponta le-a dat liberalilor “tot falimentul”

Preşedintele PNL Prahova, deputatul liberal Mircea Roşca este nemulţumit de felul în care s-au împărţit ministerele în cadrul coaliţiei USL şi a declarat luni, că la împărţirea ministerelor, Victor Ponta le-a dat liberalilor “tot falimentul”, în timp ce PSD-ul a luat banii prin ministerele nou-înfiinţate.
Ministerul Economiei (Epoch Times România)
Epoch Times România
01.10.2013

Preşedintele PNL Prahova, deputatul liberal Mircea Roşca este nemulţumit de felul în care s-au împărţit ministerele în cadrul coaliţiei USL şi a declarat luni, că la împărţirea ministerelor, Victor Ponta le-a dat liberalilor “tot falimentul”, în timp ce PSD-ul a luat banii prin ministerele nou-înfiinţate.

“Victor Ponta este un prim-ministru bun, ancorat în realităţile României şi cum aş putea eu să-i reproşez ceva lui Victor Ponta, când tot falimentul, dar absolut tot falimentul României, dacă ne uităm la ministerul Transporturilor, tot falimentul de la ministerul Transporturilor este la PNL. Dacă avem investiţii de făcut, creăm un minister nou şi se ocupă de investiţii la PSD. Ne uităm la Ministerul Finanţelor: colectare, taxe la PNL, buget – la PSD. Ne uităm la ministerul Energiei, Varujan Vosganian - tot falimentul României, absolut tot. Facem un minister la Energie unde colectăm buget, bani. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, deci absolut tot falimentul României este la PNL. Asta arată că Victor Ponta are capacitatea şi echilibrul necesare să dea falimentul României pe mâna liberalilor. Asta arată că da pe mâna falimentul României unor profesionişti adevăraţi, or dacă această guvernare va avea plus valoare în raport cu guvernarea Boc, aici se va vedea. Tocmai de aceea îi port lui Victor Ponta un respect deosebit”, a declarat liberalul Mircea Roşca pentru pesurse.

Membri ai coaliţiei USL, atât social-democraţii, cât şi liberalii, şi-au adresat replici mai acide sau ironice unii altora cu diferite ocazii în ultimele săptămâni, expunând chiar ideea posibilităţii ruperii USL datorită poziţiei pe care au expus-o referitor la unele subiecte, dintre care mai actuale sunt Roşia Montană şi alegerea primarilor.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a susţinut că PNL şi-a îndeplinit toate angajamentele luate şi a susţinut cât s-a putut de mult poziţia premierului şi în acest sens episodul Roşia Montană nu reprezintă o excepţie pentru că ”nu am avut o înţelegere în programul de guvernare, pentru că nu am avut o decizie în cadrul USL. Pur si simplu, hotărârea pe care am luat-o noi liberalii de a respinge acest proiect nu afectează cu nimic toate regulile din acest protocol”.

Crin Antonescu susţine că trebuie să continue colaborarea cu premierul: ”Colaborare trebuie să existe şi de aceea folosesc sintagma colegi de serviciu, de serviciu public în care avem obligaţia amândoi să trecem peste sentimente, frustrări, inapetenţă pentru ironie. Nu este o chestiune între noi doi sau două partide, ci între noi şi cetăţenii care ne-au votat. Eu sunt absolut dispus să mergem mai departe, să facem tot ce putem pentru oamenii respectivi”.

Un motiv de nemulţumire al PSD a fost legat de faptul că senatori şi deputaţi PNL au depus în 18 septembrie un proiect de modificare a legii administraţiei publice locale, fiind operate o serie de modificări în ceea ce priveşte alegerea primarilor şi a şefilor consiliilor judeţene.

Parlamentarii PNL propun, într-o iniţiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri.

Proiectul a fost trimis în Parlament fără consultări cu colegii de coaliţie de la PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor