Mircea Geoană: Parlamentul trebuie să aibă o poziţie clară faţă de reînhumarea lui Nyiro Jozsef
alte articole
Senatorul independent Mircea Geoană consideră că Parlamentul României trebuie să aibă o atitudine clară faţă de "incidente" precum cel care priveşte reînhumarea lui Nyiro Jozsef şi salută decizia Ministerului Afacerilor Externe de a nu permite accesul pe teritoriul ţării noastre.
"În contextul unei atitudini provocatoare a Parlamentului de la Budapesta, consider că este datoria Parlamentului României şi a Senatului, având în vedere responsabilităţile sale în chestiuni de politică externă, să ia o poziţie clară, printr-o declaraţie oficială, faţă de evenimente precum cele care sunt preconizate să se desfăşoare la sfârşitul acestei săptămâni la Odorheiu Secuiesc. Instituţiile statului român trebuie să descurajeze orice încercare de a transforma evenimentul de duminică în propagandă şovină şi iredentistă", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de senator.
Mircea Geoană susţine, statul român, prin instituţiile sale, trebuie să aibă o atitudine fermă împotriva unor încercări de promovare a unor simboluri sau a unor persoane în legătură cu care există acuzaţii foarte serioase de fascism, antiromânism şi antisemitism.
"Relaţia României cu Ungaria a fost una cu un caracter special în regiune, contribuind la menţinerea stabilităţii în momente complicate. De aceea, nu putem permite ca un eveniment de acest gen să fie tolerat şi, mai mult, încurajat", a susţinut Geoană, care a adăugat că, în condiţiile în care Parlamentul şi autorităţile ungare vor insista în acest demers, îşi rezervă dreptul ca, în calitate de senator al României, să sesizeze instituţiile şi organizaţiile europene şi internaţionale.
Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat dezacordul faţă de reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef în România, precizând că activitatea acestuia indică o atitudine antisemită.
"MAE a comunicat deja părţii ungare poziţia autorităţilor române, respectiv dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyiro Jozsef în România. Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyiro Jozsef din perioada 1941 - 1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, antisemită şi de colaborare cu un regim fascist", explica marţi MAE.
Nyiro Jozsef s-a născut în 1889, la Jimbor, în judeţul Braşov, şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând. Potrivit MAE, în 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta - "Magyar Ero" şi "Magyar Unnep". După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyiro Jozsef a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szalasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia "Coroana Corvin", înfiinţată de către Miklos Horthy.