Ministru USR, după votul pentru numirea lui Busuioc la CCR: „Preţul acestei coaliţii trebuie plătit. Dacă eram în opoziţie nu l-am fi votat”

Noul ministru USR al Economiei, Radu Miruţă, a explicat că partidul său l-a votat pe Mihai Busuioc, propunerea PSD pentru Curtea Constituţională, deoarece face parte dintr-o coaliţie de guvernare, iar "preţul acestei coaliţii trebuie plătit", relatează Aktual24.ro
„Aveam opţiunea să stăm pe margine şi să privim cum lucrurile merg prost. Dar am ales să ne suflecăm mânecile, să intrăm în joc şi să facem o bucăţică de bine”, a declarat Miruţă, amintind că USR are doar 12% în Parlament şi, prin urmare, nu poate influenţa deciziile celorlalte partide. „Analizaţi-ne şi trageţi-ne la răspundere dacă nu ne ridicăm la nivelul celor 12,4% pe care îi reprezentăm”, a transmis el la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Redăm un fragment din emisiune:
Insider Politic: Domnule Miruţă, ca parlamentar USR, cum aţi putut să-l votaţi pe domnul Busuioc, propunerea PSD pentru CCR?
Radu Miruţă: Într-o coaliţie, voturile sunt rezultatul unei înţelegeri politice. Am avut opţiunea să nu intrăm în această coaliţie şi să lăsăm dezordinea fiscală să continue. Sau să intrăm, cu responsabilitate, şi să ne facem treaba acolo unde avem atribuţii. Eu, ca parlamentar şi ministru, răspund pentru ce fac eu, nu pentru ce fac alţii la aceeaşi masă – chiar dacă, personal, cred că nu au acţionat corect nici în trecut, nici acum.
Insider Politic: Vorbim despre colegii de guvernare – PSD şi PNL.
Radu Miruţă: Da, dar fiecare este responsabil pentru deciziile proprii. Analizaţi numirile pe care le va face USR – vom desemna Avocatul Poporului şi preşedintele CNCD. Judecaţi-ne pentru acele decizii. Să fim responsabili pentru alegerile altora doar pentru că ne aflăm în aceeaşi coaliţie este incorect.
Insider Politic: Dacă eraţi în opoziţie, l-aţi fi votat pe Mihai Busuioc?
Radu Miruţă: Cel mai probabil nu. Dar preţul acestei coaliţii trebuie plătit. Cred că este mai bine pentru oameni ca USR să aibă 3-4 „pătrăţele” de unde poate contribui cu ceva bun, decât să nu fie deloc şi sistemul să se degradeze şi mai mult. Cu 12,4% în Parlament nu putem decide totul. Analizaţi-ne după ce facem cu aceşti 12,4%, nu ca şi cum am avea premierul şi majoritatea absolută.
Insider Politic: În locul lui Busuioc, e vehiculat pe surse numele lui Paul Stănescu pentru Curtea de Conturi. Îl veţi vota şi pe el?
Radu Miruţă: Nu am auzit despre acest scenariu. Dacă se va confirma, vom discuta atunci. E clar că e „rândul” PSD. Cred însă ca şi PSD simte presiunea să se reformeze. Dar e prematur să mă pronunţ pe o ipoteză.