Ministerul Sănătăţi, pichetat pentru a doua zi consecutiv (Video)

În jur de 130 de persoane afiliate Federaţiei Sanitas au pichetat marţi, pentru a doua zi la rând, Ministerul Sănătăţii, cerând în principal majorarea cu minim 10% a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi asistenţă socială, negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, precum şi deblocarea cât mai rapidă a posturilor vacante.
Pichetare , protest la Ministerul Sănătăţii organizat de Federaţia SANITAS (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.06.2014

Materialul video pe pagina originală Epoch Times România

În jur de 130 de persoane afiliate Federaţiei Sanitas au pichetat marţi, pentru a doua zi la rând, Ministerul Sănătăţii, cerând în principal majorarea cu minim 10% a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi asistenţă socială, negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, precum şi deblocarea cât mai rapidă a posturilor vacante.

Protestatarii au anunţat că vor continua pichetările până pe 4 iunie, iar în cazul în care negocierile cu autorităţile vor eşua, pichetările ar putea fi urmate de grevă de avertisment şi ulterior chiar de o grevă generală.

Negocierile vor continua la sfârşitul săptămânii, fiind programată o întrevedere între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi ai Federaţiei Sanitas, în cadrul căreia se va aborda şi chestiunea stabiliri unui calendar de discuţii referitor la salarizarea personalului din sistem.

Unul din protestatari a declarat pentru Epoch Times că au discutat cu ministrul Sănătăţii care le-a transmis că nu sunt bani pentru majorarea salariilor:

„Ni se spune că nu sunt banii pentru Sănătate. Noi nu înţelegem acest lucru pentru că spitalele au contract cu casa de asigurări. Deci noi cerem mărirea în cadrul aceluiaşi buget, nu suplimentarea de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte celelalte revendicări, sunt speranţe că le vom obţine în viitorul apropiat”.

Vă invităm să urmăriţi materialul video integral

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor