Minerii de la SNLO şi CE Rovinari, trimişi acasă patru zile din cauza frigului

Epoch Times România
30.01.2012

Minerii Complexului Energetic (CE) Rovinari şi cei ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) vor fi trimişi în concediu de odihnă timp de patru zile, începând de marţi, din cauza temperaturilor scăzute.

Astfel, activitatea extractivă a Exploatării Miniere Rovinari din cadrul SC Complexul Energetic Rovinari SA va fi oprită în perioada 31 ianuarie - 03 februarie, la fel şi cea a SNLO.

„Decizia de întrerupere a activităţii a fost luată pentru a evita producerea unor avarii sau eventuale accidente tehnice care pot apărea din cauza frigului şi a gerului. Personalul aferent EM Rovinari, circa 2.000 de angajaţi, va fi planificat şi pontat în concediu de odihnă, pe parcursul celor patru zile desfăşurându-se activităţi de control, evacuare apă şi livrare cărbune din stocurile existente. Termocentrala Rovinari va funcţiona normal, la parametri prevăzuţi în programul de funcţiune“, a declarat purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic de la Rovinari, Diana Milea.

La Societatea Naţională a Lignitului Oltenia mai mult de jumătate din cei 7.900 de salariaţi vor sta acasă, restul urmând să fie programaţi să efectueze diferite activităţi de întreţinere, evacuare apă, pază sau livrări cărbune.

„Vizată este activitatea de producţie, dar va exista personal repartizat să se ocupe de livrări din stocuri, evacuarea apei, pază, menţinerea în siguranţă a utilajelor de haldare şi asigurarea în bune condiţii a drumurilor de acces. Personalul care va asigura aceste activităţi va primi ceai şi echipament special de protecţie la condiţii de temperaturi scăzute, pentru a nu avea de suferit“, a precizat Aurică Popescu, purtătorul de cuvânt al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.

Minerii de la Complexul Energetic Turceni vor lucra pentru a asigura necesarul de cărbune pentru termocentrală. „Am avut o şedinţă şi am hotărât ca personalul din carierele de la Jilţ Nord, Jilţ Sud şi Tehomir să rămână la lucru. Şi astăzi am oprit programul până în jurul prânzului şi când temperatura a fost sub minus 10 grade Celsius au revenit la program. Nu avem cum să îi trimitem în concediu pentru că funcţionăm cu patru grupuri energetice şi nu avem ce arde. Avem un necesar zilnic de 45.000 de tone de cărbune. Dacă o să fie foarte frig, o să mai întrerupem lucrul“, a precizat directorul Compelxului Energetic de la Turceni, Octavian Graure.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor