Meteo: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină
alte articole
O informare meteo de vreme severă a fost emisă miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie, conform căreia de joi de la ora 10.00 şi până vineri la ora 18.00 se vor produce grindină, ploi torenţiale şi vijelii, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara în intervalul menţionat, începând din sud-vest şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii.
Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Cum este vremea joi
Gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara în cursul zilei de joi, începând din sud-vest şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii.
Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul şi centrul teritoriului, urmând ca noaptea să se semnaleze cu precădere în partea de est, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Joi, temperaturile maxime vor fi de la 19 - 20 de grade în Banat până la 29 de grade local în Muntenia şi Moldova, iar cele minime se vor încadra în general între 8 şi 17 grade.
În Capitală
În Bucureşti, vremea va fi caldă, dar instabilitatea atmosferică se va accentua din a doua parte a zilei şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vor fi condiţii de vijelii şi căderi de grindină. Temperatura maximă va fi de 27 - 28 de grade, iar cea minimă de 14 - 16 grade.
Vremea vineri
Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în estul ţării şi la munte vineri. În aceste zone, pe parcursul zilei vor fi înnorări şi pe arii extinse ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp, iar izolat va cădea grindină.
Cerul va fi variabil în restul teritoriului, cu înnorări temporare şi averse pe arii restrânse.
În cursul zilei de vineri, temperaturile maxime vor fi de la 15 - 16 grade în nordul Moldovei până la 24 - 25 de grade în Muntenia şi sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 15 grade.