Meteo: Prognoza pentru începutul săptămânii
alte articole
În regiunile extracarpatice vremea se va menţine luni deosebit de caldă pentru această dată, iar în rest valorile termice vor marca o scădere.
În prima parte a zilei, gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în zona de munte şi în nordul, centrul şi sud-vestul ţării, iar după-amiaza şi noaptea în jumătatea estică a teritoriului, dar cu precădere în nordul Moldovei şi Bărăgan.
Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, care izolat pot lua aspect de vijelie. iar izolat va cădea grindină.
În regiunile vestice vor mai fi unele înnorări şi condiţii de ploaie la începutul zilei, apoi cerul se va degaja, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în Maramureş şi 32 de grade în Muntenia şi cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.
În Capitală, vremea se va menţine luni deosebit de caldă pentru această dată, iar cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate mai ales spre seară, când vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15 - 16 grade.