Merkel: Refugiaţii, o nouă manifestare a mondializării de care Germania a profitat din plin

Cancelarul german Angela Merkel a declarat recent că afluxul de solicitanţi de azil din Germania este o nouă manifestare a mondializării, de care ţara sa a profitat din plin când a fost vorba de a cuceri noi pieţe de export, informează agenţia de presă AFP.
Cancelarul german, Angela Merkel. (Captură Foto)
Matei Dobrovie
23.10.2015

”Până acum, experienţa voastră în domeniul mondializării a fost una amplă: economia noastră se îndreaptă spre alte ţări, instalează uzine, vinde produse şi bilanţul este pozitiv pentru locurile de muncă din Germania şi întreprinderile noastre. Acum asistăm la o mişcare inversă: mondializarea este cea care vine spre noi. Ceea ce se întâmplă departe de noi, de exemplu războiul care face ravagii în Siria sau haosul în care se scufundă Libia, devine concret pentru noi sub forma refugiaţilor şi trebuie să învăţăm să gestionăm asta”, a declarat Merkel la congresul sindicatului IG Metall de la Frankfurt.

”Avem datoria să acceptăm un anumit grad de imigraţie legală, pentru că asta înseamnă mondializare. Chiar dacă este o mare provocare, cred că vom reuşi”, a continuat cancelarul federal german, subliniind că ”în epoca smartphone-urilor nu ne putem închide în noi, deoarece oamenii ştiu bine cum trăim în Europa. Trebuie să ne aducem contribuţia noastră la globalizare”.

În replică, şeful IG-Metall-Chef Jörg Hofmann a cerut ca refugiaţilor să li se asigure un acces corect pe piaţa forţei de muncă din Germania. Companiile ar trebui să ofere training şi stagii de pregătire pentru aceştia. În opinia sa, contractele de muncă temporare pentru refugiaţi ar fi o greşeală pentru că i-ar transforma pe aceştia în ”oameni de categoria a doua”.

Lobby pentru TTIP

Pe lângă susţinerea refugiaţilor, cancelarul a pledat şi pentru controversatul Parteneriat Transatlantic pentru Investiţii şi Comerţ (TTIP), afirmând că acesta ar putea fi un prim pas pentru o globalizare modelată raţional, scrie Spiegel. Merkel a făcut apel la sindicatele germane să coopereze la negocierile pe TTIP.

În epoca smartphone-urilor nu ne putem închide în noi, deoarece oamenii ştiu bine cum trăim în Europa. Trebuie să ne aducem contribuţia noastră la globalizare

Cancelarul german s-a arătat convins că dacă reuşeşte un prim pas de respectare a standardelor europene, acesta va fi bun pentru angajaţii germani. În opinia ei, este important că se discută nu doar despre ridicarea tarifelor vamale, ci şi despre standarde de protecţie a consumatorilor, iar formarea unui spaţiu de liber schimb între UE şi SUA va fi un reper şi pentru alte state.

Reamintim că pe 10 octombrie aproximativ 250.000 de oameni au ieşit pe străzile Berlinului pentru a protesta împotriva TTIP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor