Merkel, în căutarea partenerului ”perfect” de guvernare
alte articole
Săptămâna aceasta are loc ultima rundă a discuţiilor de sondare pentru formarea unei coaliţii de guvernare în Germania. Cancelarul Angela Merkel trebuie să decidă între o mare Coaliţie cu SPD, care i-ar asigura o supermajoritate în Parlament, şi o alianţă un pic contra naturii cu Verzii. O coaliţie negru-roşu pare cea mai probabilă.
Deocamdată cea mai plauzibilă variantă pare negru-roşu, adică o Grosse Koalition între SPD şi CDU, cele două partide mari care reprezintă dreapta şi stânga. La momentul începerii tatonărilor, o asemenea apropiere avea în cale destule obstacole, dintre care unele păreau greu de surmontat.
SPD a susţinut în campania electorală alături de Verzi necesitatea de a creşte impozitul pe venit al celor care câştigă bine pentru a face rost de bani pentru educaţie şi cercetare. CDU în schimb s-a opus creşterii de taxe şi impozite, cât şi instituirii unui salariu minim, altă temă de campanie a social-democraţilor.
Aceştia au realizat însă că prin inflexibilitatea în aceste probleme-cheie vor pierde şansa să ajungă la guvernare deoarece Merkel este totuşi învingătoarea şi nu va face concesii mari. SPD a devenit brusc mai flexibil. Mai întâi, social-democraţii au declarat că creşterea impozitelor şi taxelor nu este un scop în sine pentru formaţiune, iar acum ar putea da înapoi şi în privinţa salariului minim. Asta în ciuda declaraţiei secretarului general al SPD, Andrea Nahles, care spunea recent că ”fără un acord cu privire la valoarea minimă, universală şi consfinţită prin lege, a salariului de 8,50 de euro pe oră, SPD nu va participa la crearea unui nou guvern”.
SPD doreşte însă să obţină 6 de posturi de miniştri în viitorul cabinet, printre care şi importantul portofoliu de la finanţe, de unde Wolfgang Schaeuble pare însă de neîndepărtat. Iar în ceea ce priveşte politica europeană, SPD a cerut CDU să ia în considerare mutualizarea datoriilor ţărilor europene prin emiterea de eurobonduri, măsură căreia Merkel i se opune energic de multă vreme susţinând că ar transforma UE într-o uniune de transfer, în care Germania ar deveni bancă pentru alte ţări.
Un alt element care merită notat este că Merkel îşi lasă ambele opţiuni deschise până în ultimul moment, dedicând ambelor variante aceeaşi importanţă. Andrea Nahles, secretarul general al SPD, a criticat discuţiile paralele şi cu Verzii, susţinând că partidul ei nu le va accepta, dar social-democraţii au trebuit să intre totuşi în jocul lui Merkel vrând-nevrând. Cancelarul a folosit discuţiile pe două fronturi pentru a obţine cât mai multe concesii, în caz contrar putând să spună că apelează la ceilalţi.
Prima coaliţie a CDU cu Verzii la nivel naţional pare în acest moment varianta mai improbabilă. Deşi ea ar reprezenta o noutate pentru electorat, iar diferenţele de idei dintre cele două formaţiuni s-au redus considerabil mai ales după decizia lui Merkel de a ieşi din nuclear şi a vira către energii regenerabile, o asemenea alianţă pare riscantă şi cu un potenţial de instabilitate destul de serios. Mai ales că după rezultatul dezamăgitor de la alegeri, în jur de 8% din voturi, leadership-ul partidului se schimbă. Chiar preşedintele Landului Baden Wuerttemberg Winfried Kretschmann, unul dintre liderii ecologişti puternici, recunoaştea că Verzii nu sunt în cea mai bună postură pentru a intra la guvernare. Pe de altă parte, între Verzi şi CSU, partidul soră al CDU, există o adversitate care datează de ceva vreme, astfel că o guvernare comună nu ar fi lipsită de tensiuni.
O Mare Coaliţie ar implica câteva avantaje majore pentru Merkel. Noua majoritate din Bundestag ar fi covârşitoare şi ar putea trece fără emoţii deciziile de salvare a euro. În plus, marile proiecte precum turnura în politica energetică ar avea o susţinere mai mare şi ar putea să avanseze mai repede. Pe de altă parte însă, opoziţia ar fi aproape decorativă, neavând nicio putere de blocaj în faţa unei asemenea majorităţi.
În schimb, o Mare Coaliţie ar implica câteva avantaje majore pentru Merkel. Noua majoritate din Bundestag ar fi covârşitoare şi ar putea trece fără emoţii deciziile de salvare a euro. În plus, marile proiecte precum turnura în politica energetică ar avea o susţinere mai mare şi ar putea să avanseze mai repede. Şi în Bundesrat, Camera Superioară a Parlamentului, CDU ar prefera să se sprijine pe o majoritate mai largă, mai ales că acesta fusese în ultima vreme un element de blocare a iniţiativelor guvernului CDU-FDP de către SPD. Pe de altă parte însă, opoziţia ar fi aproape decorativă, neavând nicio putere de blocaj în faţa unei asemenea majorităţi, ceea ce ar putea întări forţe extraparlamentare precum Partidul anti-euro Alternativa pentru Germania, care a ratat la mustaţă intrarea în Parlament.
Mai sunt însă şi alte argumente pragmatice pentru o Grosse Koalition. SPD şi CDU au mai lucrat împreună la putere şi se cunosc bine. În plus, două treimi dintre germani se declară pentru o Mare Coaliţie. Există însă şi multe voci din CDU care nu au încredere în liderul SPD, Sigmar Gabriel, pe care-l consideră imprevizibil şi capabil ca la un moment dat să rupă coaliţia cu creştin-democraţii şi să încerce să formeze o nouă guvernare cu Verzii şi Die Linke (foştii comunişti).
Şi în tabăra social-democraţilor există voci care avertizează că într-o alianţă cu CDU, creştin-democraţii şi Merkel vor lua laurii guvernării, în timp ce partidul erodat de guvernare va fi SPD. A fost cazul ultimei mari Coaliţii, când Peer Steinbrueck, candidatul învins de Merkel era ministru de finanţe, aşa că social-democraţii trebuie să-şi ia măsuri de precauţie.
Chiar dacă zarurile par acum aruncate pentru varianta CDU-SPD, Verzii rămân în joc atâta timp cât există posibilitatea ca baza social-democrată, membrii simpli de partid, să nu aprobe prin vot un acord de coaliţie cu CDU tocmai din acest motiv.
Oricum ar fi, tot Merkel are de câştigat. Dacă va rămâne fără partener, neajungându-se la un compromis nici cu Verzii, nici cu social-democraţii, se vor organiza noi alegeri, iar CDU va câştiga un procent şi mai mare. În sondaje, creştin-democraţii au sărit deja de la 41%, scorul din alegeri, la 45%.
