Membru al Comisiei Wiesel, decorat la Ambasada României la Washington

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat, luni, în prima zi a turneului său nord-american, la ambasada României de la Washington, la ceremonia de decorare a vice-preşedintelui executiv al Organizaţiei B"nai B"rith International, Daniel Mariaschin, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Lui Daniel Mariaschin i-a fost acordat, la data de 8 octombrie, de către preşedintele României, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor, pentru activitatea acestuia în calitate de membru al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel". Ceremonia de decorare a fost condusă de Iulian Fota, consilier prezidenţial pentru probleme de securitate naţională.
Decorarea lui Daniel Mariaschin, alături de ceilalţi membri ai Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, reprezintă un gest simbolic de apreciere a efortului său personal şi al tuturor celorlalţi membri ai Comisiei, şi a meritelor deosebite avute în cercetarea ştiinţifică desfăşurată în cadrul Comisiei, precizează MAE.
"România a demonstrat, prin eforturile pentru aplicarea recomandărilor Raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului, că asumarea trecutului istoric şi educaţia civică în spiritul toleranţei şi înţelegerii reciproce sunt repere fundamentale ale unei societăţi democratice bazate pe cultivarea valorilor umane", a spus Bogdan Aurescu în alocuţiunea din cadrul ceremoniei.
La rândul său, Daniel Mariaschin a elogiat angajamentul României în sensul asumării trecutului istoric şi al păstrării vii a memoriei victimelor Holocaustului, arătând că "România a stabilit un standard înalt în Europa în ceea ce priveşte măsurile şi bunele practici adoptate în susţinerea valorilor umane fundamentale", referindu-se cu precădere la progresele României în combaterea anti-semitismului, la asumarea Raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului, precum şi la inaugurarea recentă a Memorialului Holocaustului.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice în MAE, Bogdan Aurescu, efectuează, în perioada 16-22 noiembrie, un turneu de lucru în SUA şi Canada.
El are pe agendă întrevederi cu Anthony Blinken, consilier adjunct al preşedintelui SUA şi consilier pentru securitate naţională al vicepreşedintelui SUA, Pamela Quanrud, adjunctul asistentului pentru Europa de Nord, Europa Centrală şi Ţările Baltice al secretarului de stat, Nancy McEldowney, adjunct principal al asistentului pentru afaceri europene al secretarului de stat, Dan Russel, adjunctul asistentului pentru Rusia, Ucraina şi Belarus al secretarului de stat şi cu alţi oficiali americani din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională şi al Pentagonului.
De asemenea, cu acest prilej, vor fi continuate discuţiile pe tema admiterii României în programul Visa Waiver.
Turneul secretarului de stat român va continua cu întâlnirile pe care le va avea la Ottawa, pe 18 şi 19 noiembrie, şi care vor viza reluarea şi redinamizarea dialogului politic bilateral în contextul aniversării în acest an a 90 de ani de relaţii diplomatice.