MB: doar 624 de români se află în închisorile britanice (purtător de cuvânt al Ambasadei României la Londra)

Un purtător de cuvânt al Ambasadei României la Londra a indicat că doar 624 de români se află în închisorile britanice, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Presă străină la un chioşc de ziare. (Justin Sullivan / Getty Images)
Epoch Times România
28.02.2013

Un purtător de cuvânt al Ambasadei României la Londra a indicat că doar 624 de români se află în închisorile britanice, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Declaraţiile acestuia intervin în contextul în care presa britanică a relatat în ultimele zile că românii au ajuns pe locul al doilea, după polonezi, în topul arestărilor pentru comiterea de infracţiuni, cu 27.725 de arestări la un număr de 68.000 de persoane.

Potrivit Daily Mail, purtătorul de cuvânt a precizat însă că datele Poliţiei Metropolitane se referă la 'suspecţi' şi că în multe cazuri aceste arestări nu conduc la condamnări.

Datele Poliţiei Metropolitane au indicat că 27.725 de suspecţi români au fost arestaţi în legătură cu 142 de violuri, 10 crime, 666 de infracţiuni de natură sexuală, 303 jafuri, 1.370 de spargeri şi 2.902 de infracţiuni care au implicat violenţa.

Potrivit publicaţiei britanice, datele au provocat îngrijorare înainte de renunţarea de către Marea Britanie la controalele la frontiere anul viitor.

Din ianuarie 2014, cei 21 de milioane de locuitori ai României, împreună cu 7 milioane de bulgari, vor obţine drepturi depline de a trăi şi lucra în Marea Britanie, conform sursei citate.

În contextul îngrijorărilor generate de infractorii români, Daily Mail aminteşte de cazul Rostaş - o familie de hoţi de buzunare români care furau pentru a construi 'palate' în ţara lor - închişi în luna aprilie a anului trecut.

Familia Rostaş jefuia pasagerii care adormeau în trenurile de noapte care plecau din Londra - furând sute de telefoane mobile şi bani - şi viza turiştii din zona West End din Londra.

Românii trăiau în Marea Britanie din ajutoare sociale şi adunaseră sute de mii de lire după ce jefuiseră cel puţin 185 de victime în decursul a doi ani. Telefoanele furate au fost apoi vândute în România pentru profituri uriaşe.

Membrii familiei şi-au construit cinci vile în România şi au cheltuit banii pe haine de designer, bijuterii din aur şi maşini de lux.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor