Marius Nistor cere o „analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar”

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”,a adresat astăzi o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, căruia îi solicită „adoptarea de urgenţă, a unor măsuri coerente, necesare şi suficiente, bazate pe o analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar, care să conducă la modificări de substanta în funcţionarea acestui sistem”
. (Epoch Times România)
Cornelia Radacina
05.07.2013

Ne-am confruntat în ultimele zile cu o multitudine de subiecte din domeniul educaţiei, subiecte care impun o rezolvare cât mai rapidă a cauzelor care le-au produs.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” a adresat astăzi o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, căruia îi solicită „adoptarea, de urgenţă, a unor măsuri coerente, necesare şi suficiente, bazate pe o analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar, care să conducă la modificări de substanţă în funcţionarea acestui sistem” spunând de asemenea că „autorităţile trebuie să înăsprească legislaţia în vigoare, pentru a împiedica darea şi luarea de mită în sistemul educaţional, astfel încât situaţiile de tipul celei întâlnite la Liceul Bolintineanu din Capitală să nu mai existe în viitor”.

De cealaltă parte a barierei, cadrele didactice susţin că „este cazul să fie trase la răspundere nu numai cadrele didactice care vor fi dovedite că au acceptat o plată necuvenită, ci şi acele persoane care au considerat mita o soluţie pentru a acoperi trândăvia, dezinteresul şi superficialitatea propriilor copii (...), un elev nu se va pregăti niciodată dacă ştie ca la sfârşitul celor 8 sau 12 clase, diploma îi este, oricum, «rezolvată» de părinte cu o oarecare sumă de bani”.

Ca măsuri de rezolvare, „considerăm că se impune reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi facultate, pentru că numai în acest mod va scădea presiunea exercitată în prezent asupra cadrelor didactice. Nu în ultimul rând, este necesară introducerea unui examen de bacalaureat diferenţiat, în funcţie de filiera educaţională pe care o urmează elevul", a afirmat Marius Nistor.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, leagă această situaţie şi de imixtiunea politicului în educaţie, autorităţile trebuind să ia măsuri pentru depolitizarea sistemului de învăţământ, precizând că “persoanele cu funcţii de conducere din cadrul inspectoratelor şcolare şi din cadrul ministerului nu mai trebuie numite pe criterii politice.”

“Am înaintat astăzi o scrisoare premierului Victor Ponta, în care am solicitat o întâlnire în regim de urgenţă, pentru a stabili strategia pe termen scurt, mediu şi lung, necesară rezolvării problemelor cu care se confrunta sistemul de învăţământ românesc”, a anunţat Marius Nistor.

Scrisoarea vine în contextul în care evenimentele desfăşurate în ultima perioadă au scos în evidenţă amploarea fraudei în sistemul de învăţământ românesc, cerându-se, în cazul demonstrării acestor acuzaţii, ca instituţiile abilitate să-şi îndeplinească atribuţiile.

În scrisoare se evidenţiază faptul că „resursa umană din învăţământ este continuu devalorizată şi umilită (...) Nu vrem să acoperim non-valoarea, ci dorim să fie recunoscută şi apreciată competenţa reală a celor care practică cu dedicaţie şi cu respect profesia de dascăl. Există în şcoala românească un număr foarte mare de persoane din această categorie – oameni care ştiu că această meserie cere profesionalism, abilitate didactică şi corectitudine faţă de părinţi şi copii. Însă, în condiţiile în care situaţia din învăţământ va rămâne în parametrii actuali, iar munca lor va fi în continuare desconsiderată şi blamată, numărul lor se va micşora vizibil. Am primit semnale din ce în ce mai dese de la cadre didactice care cer retragerea în bloc din comisiile de examen de la bacalaureat sau de la Evaluarea Naţională, atât timp cât acuzaţiile de fraudă sunt aruncate asupra întregii categorii profesionale, fără a se face distincţia clară între vinovaţi şi corecţi”.

Sindicaliştii consideră că „cele mai sigure metode de regres pe termen lung ale unei societăţi, sunt cele care lovesc în sistemul educaţional şi de sănătate, dar, contrar declaraţiilor politice, în România ultimilor 23 de ani, tocmai acestea două sunt cele mai afectate de măsuri politice şi strategii aberante şi ineficiente”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor