Manifestanţi iranieni au năvălit în Ambasada saudită din Teheran

Manifestanţii iranieni au intrat cu forţa în Ambasada saudită din Teheran, distrugând mobilă şi declanşând mai multe incendii înainte ca politia să îi forţeze să plece. Manifestanţii au protestat împotriva executării clericului şiit Nimr al-Nimr.
Manifestanţii iranieni au aruncat cu bombe incendiare asupra ambasadei saudite din Teheran, 2 ianuarie 2015. (AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
03.01.2016

Poliţia iraniană a reuşit să restabilească ordinea după ce manifestanţii au năvălit în complexul ambasadei, au aruncat cu ziare de pe acoperiş şi au aruncat cu bombe incendiare asupra clădirii duminică dimineaţă.

“Focul a distrus lucrurile din interiorul ambasadei”, a declarat un martor ocular pentru AFP. “Poliţia este peste tot şi a dispersat manifestanţii, unii dintre ei fiind arestaţi.”

Pompierii au fost chemaţi la faţa locului pentru a stinge focul, conform rapoartelor.

Hossein Jaber Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a făcut apel la calm şi a declarat că nu ar trebui să mai aibă loc demonstraţii în zonele unde se află diplomaţii saudiţi, a raportat agenţia iraniană de ştiri de stat IRNA.

Mulţimile furioase de oameni au dat foc, de asemenea, unui consulat saudit din Mashhad, cel de-al doilea oraş ca mărime al Iranului, conform rapoartelor media.

Moartea clericului amplifică tensiunile

Tulburările au fost declanşate după ce Riadul a anunţat executarea proeminentului cleric şiit Nimr al-Nimr pentru acuzaţii legate de terorism. Nimr a fost executat sâmbătă împreună cu alţi 46 de bărbaţi şiiţi şi suniţi.

Mişcarea a declanşat nemulţumiri internaţionale şi proteste puternice din partea Irakului şi Iranului, majoritatea şiită iraniană susţinând că acuzaţiile au fost motivate politic şi religios, susţine Deutsche Welle.

În plus, Teheranul a acuzat regatul sunit de susţinere a “mişcărilor teroriste şi a extremiştilor terorişti” în timp ce foloseşte “oprimarea şi execuţiile” pentru a reduce la tăcere criticii săi interni.

Ministerul iranian de Externe a avertizat că Riadul “va plăti un preţ mare pentru aplicarea acestor politici”.

Ca răspuns, Arabia Saudită l-a convocat pe ambasadorul Iranului şi i-a înmânat o scrisoare de protest ca urmare a declaraţiilor agresive ale Teheranului.

"Regimul iranian este ultimul din lume care îi poate acuza pe alţii că sprijină terorismul, în timp ce chiar Iranul sprijină fără ruşine terorismul şi este condamnat (din acest motiv) de Naţiunile Unite şi numeroase ţări", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat citat de agenţia oficială de presă SPA, preluată de AFP.

"Regimul iranian proferă fără ruşine ameninţări legate de drepturile omului, în timp ce chiar el a executat sute de iranieni anul trecut fără un cadru legal clar", adaugă comunicatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor