Manelist care şi-a sechestrat iubita şi a încercat să-i dea foc, condamnat la 19 ani şi 8 luni de închisoare


Cântăreţul bucureştean de manele Gheorghiţă Sava, care în urmă cu doi ani şi-a sechestrat iubita într-o maşină şi a încercat să-i dea foc, a fost condamnat definitiv la 19 ani şi 8 luni de închisoare. Sentinţa va fi executată într-un penitenciar de maximă siguranţă, scrie Adevărul.
Potrivit Parchetului Capitalei, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, se afla sub influenţa alcoolului şi a cocainei atunci când, după o ceartă provocată de gelozie, a urcat la volanul maşinii femeii – deşi avea permisul suspendat – şi a închis-o pe aceasta în portbagaj. A condus până la marginea Bucureştiului, unde a încercat să incendieze vehiculul.
Din fericire, femeia a reuşit să apeleze 112, iar intervenţia rapidă a poliţiştilor şi a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a salvat viaţa. „Operatorul STS a sesizat conflictul şi a alertat poliţia. I-a transmis victimei un SMS cu un link pentru localizarea telefonului, iar coordonatele au fost urmărite în timp real, deoarece maşina era în mişcare”, a explicat purtătorul de cuvânt al STS, Cătălin Chircă.
Un poliţist rutier a relatat pentru Pro TV momentul intervenţiei: „Am observat maşina, am verificat cu lanterna şi am bătut în geam, dar nu a răspuns nimeni. Brusc a ieşit fum şi am auzit zgomote din portbagaj. Am acţionat imediat, am scos victima, apoi am folosit stingătorul pentru a opri incendiul”.
Gheorghiţă Sava a fost condamnat atât pe fond cât şi în faza de apel. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, impresionaţi de drama femeii care a văzut moartea cu ochii, i-au majorat pedeapsa pentru tentativă de omor de la 11 la 14 ani şi au mărit daunele morale de la 30.000 la 50.000 de euro.