Malta: O destinaţie accidentală pentru mulţi migranţi

Mica naţiune insulară Malta, situată în apele dintre Africa de Nord şi Italia, a fost afectată de un număr disproporţionat de migranţi în ultimul deceniu.

Cu o populaţie de numai 400.000 de oameni, Malta primeşte o medie de 1.470 de migranţi cu barca, pe an. Proporţional, acestă medie este de peste şase ori mai mare decât cea din Franţa, care a primit cel mai mare număr de migranţi din UE, în 2011. Numărul de migranţi ilegali din Malta a crescut după ce naţiunea a aderat la Uniunea Europeană, în 2004.

Forţat să se adapteze, sistemul de prelucrare a datelor din Malta a devenit unul cu cea mai rapidă creştere din Europa. Cincizeci şi opt la sută din migranţi primesc o anumită formă de statut protector, acest procent fiind mai mare decât media din UE.

Aproximativ 15.000 de migranţi au ajuns pe malurile Maltei din 2002 încoace, mulţi dintre ei din greşeală, în timp ce încercau să ajungă pe insula Lampedusa din Italia. După somalezi, al doilea mare grup provine din Eritreea. Alţii provin din Etiopia, Egipt, Coasta de Fildeş, Ghana, Nigeria şi Sudan.

Practic, toţi migranţii sunt reţinuţi la sosire, chiar şi copiii, care, atâta timp cât par să aibă peste 12 sau 14 ani, vor fi ţinuţi în detenţie până ce le este determinată vârsta. Malta are o politică de detenţie obligatorie pentru orice "imigrant ilegal", aceasta referindu-se la oricine intră în ţară fără a avea "drept de intrare".

Condiţiile din centrele de detenţie din Malta s-au îmbunătăţit în ultimii ani, dar s-ar putea deteriora din cauza suprapopulării. În septembrie 2011, au existat revolte la centrul de detenţie Safi de pe insulă, din cauza condiţiilor precare şi a abuzului gardienilor.

Aceste condiţii nu au descurajat migranţii să debarce în Malta, în special pe cei care ajung aici din greşeală. Multe bărci ce transportă migranţi nu dispun de echipamente de navigaţie, deci nu îşi pot alege destinaţia. Unii nici măcar nu ştiu că exista Malta ca ţară, înainte de a ajunge acolo.

Apar şi cazuri de exploatare în locurile de detenţie, după cum a relatat un tânăr de 17 ani.

"În fiecare zi, un bărbat masiv din Mali vine şi îmi spune: 'Dă-mi mâncarea ta.' Într-o zi i-am spus că nu i-o dau şi m-a lovit. Am stat pe podea [inconştient] pentru o jumătate de oră. Le-am spus soldaţilor, dar ei mi-au răspuns: 'Nu ne pasă.' Nimeni nu m-a ajutat, am plâns şi m-am culcat."

Guvernul maltez susţine că detenţia protejează migranţii de abuzuri, exploatare sau de a se rătăci pe insulă.

S-a descoperit că politica de detenţie din Malta încalcă convenţiile europene privind dreptul la libertate. Copiii migranţi nu ar trebui reţinuţi, cu excepţia unei perioade de timp cât mai scurte posibil şi ca o soluţie de ultimă instanţă. Copiii migranţi care sosesc în Malta sunt reţinuţi, în medie, pentru o perioadă de 3-4 luni.

Copiii şi adulţii care migrează în Malta fug de multe ori de sărăcie, persecuţie, război sau violenţă. Mulţi adolescenţi ajung acolo neînsoţiţi de adulţi.

"Am stat în Libia timp de trei ani, dar apoi s-a întâmplat problema cu Gaddafi. Mi-am pierdut tatăl, rebelii lui Gaddafi l-au ucis. Am fost nevoit să găsesc o cale de scăpare, aşa că am călătorit spre Europa", a relatat un migrant pentru Human Rights Watch (HRW).

O treime din cei 15.000 de imigranţi provin din Somalia, care a suferit din cauza unei foamete devastatoare în vara anului trecut.

Să ajungi în Malta din aceste ţări sfâşiate de război şi de foamete poate dura mai multe luni, au relatat persoanele intervievate de HRW. O călătorie tipică ar putea implica un drum din Africa sub-sahariană către Mali sau din Sudan spre Libia cu ajutorul unui camion, apoi navigarea spre Malta pe o navă defectă şi cu provizii puţine.

În 2011, în scopul protejării celor mai afectaţi, 4 la sută din solicitanţi au câştigat statutul de refugiat în Malta, alţi 37 la sută au primit o formă subsidiară de protecţie, iar 17 la sută au câştigat o formă internă de protecţie temporară, permiţându-le să lucreze în Malta, dar nu să şi călătorească în UE.

Migranţii trebuie să facă faţă xenofobiei şi rasismului din societatea malteză, în plus faţă de deficitul de locuri de muncă, anxietăţii determinate de durata şederii şi de întrebarea dacă se vor putea reuni cu familiile lor, în Europa.

Malta a primit mai puţini migranţi în 2010, când Libia şi Italia au semnat un acord comun pentru întoarcerea bărcilor cu migranţi înapoi în Libia. Ipoteza HRW că numărul migranţilor au revenit la normal în anul următor semnării acordului libiano-italian, s-a risipit după prăbuşirea regimului libian.

Guvernul din Malta a solicitat o perioadă de detenţie maximă de un an pentru toţi solicitanţii actuali de azil, potrivit Amnesty Internaţional.